Salvia Officinalis

Regn: Plantae

Increngatura: Magnoliophyta

Clasa: Magnoliopsida

Ordin: Lamiales

Familia: Lamiaceae

1.Originea şi promovarea în cultură.

Salvia officinalis L. este un semiarbust aromatic cultivat ca plantă aromatică, condimentară, medicinală, meliferă şi ornamentală , cunoscuta încă de pe vremea grecilor şi romanilor, fiind pomenită în scrierile lui Dioscoride şi Galen. De altfel, ea era planta sacră pentru romani. Chiar denumirea de “Salvia” însemna în latină “cea care salvează”. O popularitate foarte mare a căpătat-o în Evul Mediu, datorită Şcolii din Salerno. Este originară din Europa de Sud (bazinul mediteranean), unde creşte în flora spontană. Aria de răspândire în flora spontană este Dalmaţia, Croaţia, Bosnia, Herţegovina, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, Grecia şi peninsula Iberică

Este o planta jumatate lemnoasa, jumatate ierboasa, cu tulpina dreapta(30-70 cm). Creste pana la 70-80 cm, iar la baza este lignificata si mult ramificata.

Tulpina si ramurile sunt acoperite cu peri albi.

Frunzele, asezate in perechi pe tulpina, sant de culoare verde-cenusie sau argintie, oval lanceolate si fin dintate. Au gust aromat, putin amar.

Florile reunite in inflorescente si spiciforme au caliciul tubular de culoare verde-violacee, corola bilabiata, mai lunga decat caliciul cu labiul superior drept, iar cel inferior mai lung trilobat, cu lobul mijlociu proeminent si aplecat in jos, fiind colorata in albastru-violaceu, mai rar in alb. Androceul este alcatuit din 4 piese dintre care numai cele doua interioare sunt fertile (staminele propriu zise), celelalte doua posterioare fiind transformate in staminoide. De obicei , florile sant albastre, violete, cateodata albe, asezate cate 12-in verticala. Planta are miros puternic si gust intepator. Infloreste in iunie-iulie.

Se recolteaza frunzele, varfurile florale sau herba cu flori . Frunzele se recolteaza inainte de inflorire, la amiaza pe soare stralucitor, iar varfurile si herba in timpul infloririi. Recoltarea se face prin secerare. Dupa secerare, se separa frunzele si varfurile florale si partile lemnoase ale plantei. Frunzele se recolteaza cand sunt inca verzi. Uscarea tuturor partilor se face la umbra, in incaperi bine aerisite, la o temperatura de maximum 40ºC.

Frunzele trebuie sa aiba culoare naturala, iar varfurile florale sa contina decat flori cu un peduncul de cel mult 2 cm.

2. Importanţa alimentară şi economică.

De la salvie se foloseşte iarba sau frunzele recoltate la începutul înfloririi. În iarbă este prezent ulei volatil în proporţie de 0,20 – 0,60 %, iar în frunze, în proporţie de 1-2%. În componenţa uleiului se găsesc tuionă (până la 50%), cedreu, α şi β pinene, camfor, salviol, cineol (cca. 15%) acetat de bornil, acetat de linalil.

Frunzele conţin ulei eteric 1,4%, tuionă (salviol, absintol, tanacetonă), salven 1-2%, pinen, cineol, terpene, sescviterpene, borneol, camfor, acetat de linalil, borneol şi bornil, substanţe estrogene (6000 U.I.Kg), saponine, substanţe amare (picrosalvina), o rezină şi o oleorezină aromată folosită în parfumerie, sitosterol, tanin, acid oleanolic, rezine, produşi triterpenoidici: acid ursolic, oleanic, acizii: fumaric, clorogenic, p-cumaric, cafeic, nicotinic, mici cantităţi de germanicol, etc.

3. Acţiune farmacologică: antispasmodică, antiseptică, aperitivă, scade febra, măreşte secreţia bilei, antiinflamator intestinal, carminativ, antiseptic, calmant al sistemului nervos, expectorant, antispastic bronhic, hipoglicemiant uşor, sedativ uşor, venotonic, bacteriostatic, acţiune estrogenă, dezinectant, coleretic. Extern: antiseptic, astringent, antisudorific. Calmează dureri de gât, indigestii, ajută la dereglările endocrine şi stimulează funcţia cerebrală.

Intră în compoziţia ceaiurilor antiasmatic, pentru gargară şi în ţigări antiasmatice.

3.Toxicitate

Salvia officinalis este o planta aromatica binecunoscuta pentru proprietatile sale medicale. Decocturile si tincturile pe baza de salvie sunt folosite in tratamentul inflamatiilor cavitatii bucale sau ale tractului gastrointestinal. Salvia poate fi folosita de asemenea, ca tonic si antispasmodic . Efectele antioxidante si antidiabetice se numara printre proprietatile medicale ale acestei plante. Totusi, ambele efecte mentionate mai sus inca nu au fost confirmate in experimente de laborator.

Dar, pe langa efectele benefice, pot apare si efecte adverse uneori chiar toxice asupra organismului si nu numai ca urmare a folosirii in doze ridicate a salviei sau a extractelor din salvie, dar si datorita interactiunii dintre compusii acesteia si diferite medicamente. Intoxicatia poate apare prin inhalare, deglutitie, sau prin contact direct cu pielea.

In acest sens, administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei. De asemenea, este contraindicata in timpul sarcinii, din cauza faptului ca stimuleaza muschii uterului.

Uleiul esential din salvie contine tuione , substanta chimica neurotoxica (in doze ridicate provoaca convulsii). Un caz mai grav, datorat folosirii uleiului esential din salvie a fost raportat in Franta, toti pacientii utilizand doze mari datorita efectelor terapeutice cunoscute. Efectele adverse s-au manifestat prin convulsii tonico-clonice sau doar clonice, dar rezultatul encefalogramelor realizat ulterior incetarii convulsiilor a aratat o activitate normala a creierului.