Curentul Latinist

Curentul latinist reprezinta prelungirea si amplificarea ideilor Scolii Ardelene in cursul secolulul al XIX-lea, actiunea lui desfasurandu-se paralel cu influenta franceza si directia italienizanta. Latinismul, extins in Principate, se intemeiaza pe o alta teza decat cea sustinuta de S.Micu, Gh. Sincai si P.Iorgovici, potrivit carora romana ar fi latina clasica corupta. In Elementa linguae daco-romanae sive valachiae, editia din 1805, romana era definita drept ,,corrupta romana sive latina”. Tot de acolo aflam ca oentru a se ajunge la formele romanesti n-avem decat sa ,,stricam” pe cele latinesti: ,,Voces latinas sic corrumpe ut fiant daco-romanae sive valachicae”.

Directia latinista isi trage radacinile din conceptia lui P. Maior, portivit careia ,,limba romana toata e limba romana, care fu alcatuita de latina poporana”.

Slavonismele, infiltrate ulterior, n-ar fi intrat adanc si n-ar fi afectat deci tesatura originala, latina, a limbii noastre. Refacerea caracterului ei stravechi, curat latinesc, este posibila, daca romanii s-ar invoi sa scoata din limba lor cuvintele slavone si straine, in general. Caci exista o ratiune superioara, de ordin istoric, care ne indreptateste sa procedam astfel, ratiune formulata de Maior astfel: ,,De vom vrea a grai oblu, limba romaneasca e mama limbii celei latinesti”.

Rationamentul carturararului transilvanean este un exemplu de demonstratie caldita pe cateva premise nefundate istoric. De fapt, nu concluzia lui prezinta interes, ci teza ca este cu putinta revenirea la formele primitive, latinesti, ale limbii romane printr-o actiune comuna de curatire a lexicului de adaosurile lui nelatinesti, tarzii, si prin intoarcerea la ortografia latina ,,initiala”.

Pe la jumatatea secolului trecut, solutiile latiniste in materie de imbogatire a limbii erau sustinute de un mare numar de intelectuali. Este adevarat c a ele se deosebeau ca nuanta. Daca argumentele imprumutului din latina erau acceptate, in teorie, fara rezerve, in schimb caile ce trebuiau sa duca la acest scop erau diferite. Ele se situau intre formula apelului la ,,muma” latina – in cazul cand imprumutul era necesar – si purismul declarat, adica relatinizarea limbii prin indreptarea si inlocuirea cuvintelor de alte origini.

Principiile lui August Treboniu Laurian

Cea dintai codificare savanta a ideilor latinsite in Principate o gasim in lucrarea eruditului profesor A.T. Treoniu Laurian, Tentam criticum (1844). Scrisa in latineste, ea urmarea acelasi scop ca si Elementa lui S.Micu si Gh. Sincai, anume demonstrarea originii latine si a structurii romanice a limbii romane. Intreaga carte se sprijina pe urmatoarea teza: limba romana si-a pastrat caracterul latin, neintrerupt, din secolul al XII-lea, ba chiar din vremea lui Traian, pana astazi. Ea nu si-a schimbat infatisarea, exceptand cateva barbarsime introduse prin contactul cu popoarele vecine. Desi nu au atins forma gramaticala, aceste cuvinte ar fi afectat puritatea limbii noastre.

Sfera argumentatiei lui Laurian este foarte cuprinzatoare: el compara romana cu limbile romanice, cu graiul din Maramures , cu aromana vorbita in Pind pentru a stabili ca in decurs de secole limba romana nu a suferit schimbari esentiale, ci si-a pastrat structura latina si unitatea in nordul si in sudul dunarii. O alta dovada a puritatii si unitatii ei de-a lungul istoriei o cauta Laurian in lexicul di formele a patru versiuni succesive din rugaciunea Tatal nostru, reconstituite de el si comparate cu numeroase alte versiuni din dialectele celorlalte limbi romanice.

Lucrarea lui Laurian tintea spre infaptuirea idealului latinist de care Laurin se va lasa calauzit si in dictionarul elaborat de el si Massim peste trei decenii: trecand peste secole intregi de istorie, limba romana trebuia reconstruita, restituindu-i-se structura si forma initiala, pastrate atata vreme neatinse, nealterate de aluviunile eterogene de care sosise timpul sa fie expurgata. Ortografia trebuia adusa si ea la forma originara.