Idei postmoderniste în opera lui Mircea Cărtărescu

Postmodernismul este dupa cum ii spune numele un current literar ce succede modernismul fiind remarcat in literatura romana incepand cu ani i1980, propune o viziune inovatoare mai ales din perspectiva procesului de creatie, a relatiei dintre creator, personaj si cititor si a atitudinii fata de realitate si fata de propria opera. Luand nastere intr-o perioada romaneasca dictatoriala, postmodernismul urmareste o prezentare ironica, ludica a unei lumi supuse, banale, cufundate in rutina astfel incat lumea fictiva propusa sa reprezinte o alternative la viata de zi cu zi. In mod intentionat, pentru a evita cenzura, stilul postmodern este preponderant ermetic si oniric.

Tema principala a REM-ului este conditia creatorului, vazuta atat la nivelul operei literare cat si la nivelul existentei. Autorul allege sa prezinte, pe parcursul textului narativ o serie de ipostaze ale naratorului, sugerand puterea unui scriitor de a se juca in egala masura cu perspectivele si cu personajele.

O prima ipostaza a jocului este, asadar, cea a procesului de creatie, in care autorul este creatorul superm, ce poate decide viata si destinul personajelor sale, dar si legatura cu citiorul.

In teoria literara se identifica trei tipuri de autori:

-autorul concret: persoana care scrie cartea avand o existenta reala, o biografie

-autorul abstract: o proiectie mentala a autorului concret, reflectand conceptiile si ideiile acestuia, reflectate in opera

-autorul fictive(naratorul): vocea din text prin care se prezinta intamplari si personaje

In REM, Cartarescu ofera toate cele trei ipostaze pentru ca opera sa se oglindeste in sine insasi ca intr-o oglinda, fiind o carte ce exprima chiar procesul scrierii ei.

Postmodernistii inventeaza conceptual de “nota literara”, presupunand ca opera poate include dincolo de fictiune si elemente ale vietii inconjuratoare, sau chiar referiri la activitatea autorului. In plan temporal se observa suprapunerea mai multor aspecte:

-planul povestirii Svetlanei

-planul crearii, momentul procesului de creatie

-planul scrierii propriu-zise, la acesta adaudandu-se timpul lecturarii

REM-ul are asadar semnificatii diferite pentru instantele prezente in text: pentru Svetlana REM-ul este constientizarea conditiei sale de personaj de hartie, existenta ei in final dictata de tanarul scriitor; pentru autori REM-ul este intelegerea conditiei sale, de simplu pion pe o tabla de sah de marioneta a unui creator superm.

Intreaga naratiune poate fi vazuta ca o prezentare simbolica a drumului spre centru despre care vorbeste Eliade, un drum ce presupune autocunoastere si constientizarea limitelor existentiale.

Ipostaza naratorului omniscient se regaseste in imaginea simbolica a paianjenului care patrunde in mintea personajului sau. Acelasi narator prezinta lumea fictive pe un ton glumet, usor ironic, pastrand legatura cu cititorul pe care il face sa se simta parte a operei, implicandu-se in evolutia ei. Prin povestea Svetlanei a realizat ipostazara naratorului personaj implicat subiectiv in propria poveste.

Ca elemente originale in stilul lui Cartarescu se observa prezenta pasajelor descriptive, ample, conturand pe de o parte imaginea Bucurestiului in anii ’80 in toata banalitatea sa, iar pe de alta parte surprinzand lumea interioara a personajelor.

Naratiunea devine asadar un mod de expunere secundar, intr-un text epic totul fiind parte a unui joc constient al autorului cu regulile traditionale de redactare a textului.

Semnificatia personajelor este legata de elementele simbolice, totul rezumandu-se la ideea vietii ca joc de teatru.

Svetlana, protagonista operei apare in ipostaza tinerei si a copilului. Este perceputa ca un personaj inclinat spre autoanaliza, spre contemplatie, marcata de experienta copilariei ce a avut ca revelatie REM-ul. Printre trasaturile personajului, se remarca in copilarie singuratatea, comunicarea dificila cu cei din jur, teama de necunoscut, o tristete ascunsa si dorinta de a se integra intr-un grup prin supunere la vointa celorlalti.