Immanuel Kant

INTRODUCERE

În acest referat eu am sa încerc sa fac o rezumare a vietii si a activitatii marelui filosof german Immanuel Kant, nascut în 1724 si decedat în 1804. Aceasta lucrare este compusa din mai multe sub-teme, începând cu biografia si date despre I.Kant, si mai apoi teme pe care le-a abordat filosoful în decursul activitatii lui.

Am sa încerc sa fac o sumare la tot referatul ca sa va pot introduce în tema, si sa scriu câteva date despre marele filosof.

În activitatea lui I. Kant deosebim doua perioade mari:

1. precriticista (pâna la deceniul VIII)

2. criticista (dupa deceniul VIII)

În perioada a doua el scrie lucrarile: „Critica ratiunii pure”, „Critica ratiunii practice” si „Critica capacitatii de judecata”. În prima perioada scrie: „Istoria naturala generala si teoria cerului ” înaintând doua ipoteze principale:

1. Ipoteza cosmogonica, conform careia sistemul solara apare dintr-o nebuloasa, prin aceasta el considera ca universul se dezvolta promovând idei dialectice în astronomie dând prima lovitura metodei metafizice de gândire.

2. Cu privire la natura fluxurilor si refluxurilor, care influenteaza viteza de rotatie a pamântului. Prin aceasta el promoveaza idei dialectice în geografie. În lucrarea „Critica ratiunii pure” Kant elaboreaza sistemul sau al idealismului transcedental formulând trei notiuni principale.

- De lucru în sine

- Noument

- Fenomen

Prin lucru în sine el întelege lucrurile cum ele exizsta de la sine(sau în sine) spre deosebire cum el se prezinta pentru noi în cunoasterea noastra. Prin noument el întelege realitatea obiectiva posibila dar neaccesibila pentru experienta umana si prezinta sinonimul de notiunii de lucru în sine. Prin fenomen el întelege aceea ce este dat în senzatiile omului, ce poate fi cunoscut si atunci când Kant admite ca reprezentarilor le corespunde ceva în afara noastra, anumite lucruri în sine. El este materialist, dar când afirma ca acest lucru în sine incognoscibil transcendent de cealalta parte a cunoasterii el se pronunta ca agnostic. Kant a fost criticat din doua parti; din stânga de materialisti pentru idealism si agnosticism, iar din dreapta de idealisti pentru admiterea lucrurilor materiale. În lucrarea „ Critica ratiunii pure” Kant elaboreaza teoria cunoasterii deosebind 3 trepte ale ei:

1. Cunoasterea senzoriala numita si intuitie sensibila

2. Trecerea de la cunoasterea senzoriala la cea rationala (numita si intelect analitic)

3. Cunoasterea rationala

Caracterizând prima treapta, Kant afirma ca toate cunostintele noastre provin de la perceptiile senzoriale din experienta. El afirma ca pot fi cunoscute numai fenomenele, dar nu esenta lucrurilor. Timpul si spatiul Kant le considera forma de contemplare subiectiva apriorice, adica date de pâna la experienta si în experienta nu se manifesta . ele sunt forme apriorice a sensibilitatii. Astfel perceptia de noi, a fenomenelor, spatiu si timp, el opune în dependenta de activitatea constiintei noastre afirmând ca noi nu putem sti nimic despre ceea ce sunt lucrurile ce exista în afara lumii. Deci din aceasta treapta lucrurile nu pot fi cunoscute.

A doua o constituie activitatea care pâna la experienta dispune de categorii logice cu ajutorul carora si se formeaza notiunile, sugestiile, asa ca cantitate, calitate, modalitate si altele. Aceste categorii logice sunt forme apriorice ale judecatii. Dupa cantitate ele constituie o schema neschimbata în care se înscrie judecata noastra si ele nu au nici un raport fata de realitatea obiectiva. El vine la concluzia ca omul introduce în natura, legitate cauzalitate, necesitatea, si la aceasta treapta obiectul nu poate fi cunoscut.

A treia o constituie activitatea ratiunii. Kant considera ca numai cu ajutorul ratiunii bazate pe formele judecatii se unesc ideile:

1. Ideea despre suflet

2. Ideea despre lume

3. Ideea despre Dumnezeu

El considera ca este posibila numai stiinta despre fenomenele psihicului, dar nu stiinta filosofica despre suflet ca unitate a acestor fenomene. La fel considera el sunt posibile numai stiintei naturii despre unele sau alte fenomene care au loc în lume, dar nu stiinta filosofica ca atare. El afirma ca este imposibila stiinta filosofica despre Dumnezeu, despre o cauza a tot ce exista. El respinge toate probele teoretice despre existenta în Dumnezeu, dar scrie ca trebuie sa crezi ca exista El pentru ca aceasta credinta ne este impusa de ratiune practica adica de constiinta morala si la aceasta treapta lucrurile nu pot fi cunoscute. Kant a elaborat si teoria antinomica deosebind 4 feluri de antinomii:

1. Lumea are începu în timp si spatiu

2. În lume exista lucruri elementare si individuale si totul se divide pâna la infinit

3. În lume exista nu numai necesitatea, dar si libertatea. În lume nu exista nici un fel de libertate, totul se face din necesitate.

4. Exista Dumnezeu si El este cauza lumii. Nu exista nici o fiinta suprema care sa fie cauza lumii.

Kant considera ca aceste contradictii sunt proprii nu lumii, ci doar numai ratiunii. El a formulat si problema premizelor logice ale cunoasterii afirmând ca înainte de a cunoaste un careva obiect trebuie sa dispunem de anumite mijloace de cunoastere. Aceste premize sunt apriorice în privinta oricarui om, dar sunt a posteriorice (dupa experimente) în cazul dezvoltarii istorice a omenirii.

Kant a elaborat si conceptii sociale. El a elaborat teoria imperativului categoric moral conform caruia exista o lege morala neschimbata buna pentru toti oamenii si pentru toate timpurile si care determina comportarea oamenilor. El scrie ca fapta va fi morala daca se înfaptuieste benevol din stima fata de legea morala si amorala când omul este impus sa o repete. El vorbeste despre pacea civica, dar analizeaza pacea dintre oameni si state ca scop îndepartat subliniind ca în viata oamenilor si a statelor lupta si razboiul sunt de nelimitat. În revolutie se vede primejdia distrugerii statului.