Filosofia Orientului Antic

Filosofia Orientului Antic

Apariţia filosofiei antice orientale. Filosofia apare în perioada de trecere de la comuna primitivă la sclavagism, avîn premise spirituale, economice şi politice. Ca premisă politică a servit faptul despărţirii muncii intelectuale de la munca fizică, precum şi apariţia unei clase seosebite care se ocupa cu munca spirituală, în special cu filosofia.

Ca premisă economică a servit faptul dezvoltării economice a Indiei, Chinei,Greciei antice ş.a., în care s-a dezvoltat navigaţia, comerţul, se acumulau bani necesari pentru deschiderea şcolilor filosofice.

Împărţirea societăţii în clase sau grupări sociale, în urma diviziunii muncii şi apariţiei surplusului de bunuri materiale, a făcut posibilă apariţia timpului liber, timp ce a fost folosit pentru meditaţii, sport, artă, călătorii etc.

Ca premisă spirituală poate servi faptul că cunoştinţele mitologice şi religioase existente pe atunci nu puteau servi cerinţei de a lămuri în mod satisfăcător lumea înconjurătoare. Dorinţa omului de a se elibera de sub stăpînirea totală a zeilor şi forţelor naturii ci de a-şi asuma răspunderea de propriul destin a dus la apariţia filosofiei.

Ideile despre o nouă programare a vieţii, cînd nu prin ofrande oferite zeilor, ci prin propria înţelegere(cunoaştere a semnificaţiei) şi acţiun cumpătată omul le putea dobîndi din moştenirea culturală ce-i stătea la dispoziţie: mituri , credinţe religioase, frînturi de cunoştinţe ştiinţifice şi propria experienţă.

Meditaţiile asupra acestor şi altor fenomene de acest fel descrise de mitologie au şi pus începuturile cugetării filosofice.

II. Filosofia în India antică a apărut în sec. VII a. Chr., în perioada de trecere de la comuna primitivă la sclavagism. Climatul intelectual şi social-economic în care a apărut şi s-a dezvoltat gîndirea filozofică în India se deosebeşte în multe privinţe de cel al lumii antice greceşti. Condiţiile sociale în care a apărut filosofia in diană se caracterizează prin existenţa a patru caste (varne) : brahmanii, kşatrii, vaişii şi şudrii. Fiecare castă are locul bine determinat în ierarhia socială şi îndeplineşte funcţii speciale . Apartenenţa fiecărui individ la castă este argumentată de către preoţii Brahman, care formează casta superioară. Brahman în traducere înseamnă „cel ce posedă puterea sacră”. Brahmanii formulează legile şi supraveghează respectarea tradiţiei. Activitatea lor este consacrată vieţii religioase, îndeplinirii ritualurilor, transmiterii şi explicării sacre. Membrii acestei caste erau întreţinuţi de stat, deoarece se considera că funcţia lor sacerdotală servea intereselor colectivităţii .

A doua castă - kşatrya, a războinicilor, casta nobilimii şi familiei regale. Membrii ei erau datori să cunoască şi să respecte textele sacre ale Vedelor, să apere poporul, să lupte şi să condamne. Războinicii profitau de anumite privilegii. Brahmanii urmăreau cu sricteţe comportamentul războinicilor, pe care-i supuneu tradiţiei.

A treia castă – vaişya, oamenii liberi, este compusă din micii sau marii proprietari, negustori, profesori, medici, economişti, ingineri etc. Ei erau datori să satisfacă necesităţile materiale ale brahmaniolor şi războinicilor.

A patra castă – şudra, servii, care iniţial a fost casta dravidienilor, la care apoi se alătură nevoiaşii arieni. Membrii acestei caste puteu poseda bunuri imobile, funciare. Acestei caste îi aparţineu meseriaşii şi agricultorii care erau într-o situaţie de iobagi, deoarece depindeau de stăpînii lor. Servii îndeplineau cele mai grele şi mai murdare munci.