Simboluri și ritualuri în cultura românească

De cele mai multe ori se întâmplă să banalizăm sau chiar să ignorăm rolul simbolisticii în cadrul societăţii. Însă putem sesiza prezenţa lor atât în momentele cele mai importante ale vieţii, momente cruciale, precum naşterea, căsătoria şi înmormântarea, cât şi în cadrul activităţilor cotidiene. Cu timpul aceste simboluri au devenit modele de forme de viaţă. Ritualurile (rânduială a unei slujbe religioase; ceremonial religios. Ceremonial, desfăşurat după reguli tradiţionale, cu prilejul naşterii, căsătoriei, morţii, cu prilejul semănatului sau al culesului etc.) şi simbolurile sunt importante din punct de vedere al antropologiei politici datorită faptului că asigură trecerea de la statusul individual la cel de grup, dar şi datorită prezenţei acestora pe scena politică.

Simboluri şi ritualuri în societatea

culturală românească

În satele româneşti, şi nu numai, majoritatea problemelor vieţii de zi cu zi îşi găsesc o explicaţie şi chiar un răspuns în cadrul simbolurilor şi ritualurilor religioase sau păgâne. Acestea se pot întrepătrunde, uneori fiind dificil de trasat graniţa dintre sacru şi profan. Cele mai importante momente din viaţa unui om sunt naşterea, nunta şi moartea. Toate trei trebuie simbolizate conform diverselor tradiţii locale, deşi există tendinţa de a se renunţa la unele tradiţii acestea, încă se mai regăsesc sub diferite forme. Simbolurile reprezintă credinţe diverse ale localnicilor, dar sunt importante şi din punct de vedere antropologic deoarece pot explica diferite comportamente şi chiar evoluţia oamenilor ca individualităţi, dar şi ca grup sau comunităţi.

Naşterea la români

Voi expune mai întâi câteva dintre ritualurile pe care le puteam întâlni în satele româneşti tradiţionale.

În primul rând, este datina ca femeile însărcinate, în apropriere de ziua naşterii să meargă să se spovedească şi să se împărtăşească. Această datină poate avea mai multe explicaţii, spre exemplu se poate observa că românii, în genere, sunt destul de credincioşi, în acest sens este de preferat să nu mori fără a fi spovedit şi împărtăşit. Astfel, având în vedere că medicina nu era atât de avansată cum este astăzi şi se înregistrau destul de multe cazuri de deces la naştere, împărtăşitul şi spoveditul erau absolut necesare. În plus, exista ideea conform căreia dacă eşti împăcată cu Dumnezeu, sarcina va fi mai uşoară.

„În Banat precum şi în alte părţi, cum a simţit femeia simptomele naşterii, care se numesc curmături sau strânsuri, şi nu poate naşte în răstimp de o oră, ia tămâie ori smirnă, şi mai ales de aceea ce are din cădelniţa preotului de la sărbători mari precum: Crăciunul, Botezul şi Paştele, despre care crede ea că-i cu mult mai folositoare; o pune pe cărbuni aprinşi, îşi face cruce şi afumându-se cu dânsa, se roagă la Dumnezeu, şi mai cu seamă la Preacurata Fecioară Maria, în speranţă că acesta ce protectoare femeilor ce nasc fii, cunoscând durerile şi greutăţile naşterii, măcar că ea n-a născut în dureri şi chinuri, ca femeile cele păcătoase, se va pune pentru dânsa pe lângă fiul său, şi acesta, Dumnezeu atotputernic, o va ajuta şi uşura greutăţile naşterii.” Dacă rugăciunea nu are efectul scontat şi femeia tot nu poate să nască, atunci se strâng femeile care ştiu mai multe din stat şi încep să-i descânte ca nu cumva să i se fi făcut pe ursită. (astfel, intervine elementul profan). Dacă tradiţiile naşterii s-au pierdut, în mare parte, în oraşele contemporane, cele legate de botez s-au păstrat destul de bine. Deşi la sate copiii se botezau destul de repede după naştere, ca nu cumva să moară copilul nebotezat, la oraş aceştia sunt botezaţi chiar şi după 8 săptămâni. Însă ritualul a rămas aproximativ acelaşi. Atât la sate cât şi la oraşe există naşi care botează copiii. Naşii sunt părinţii spirituali ai copiilor. De ce nu pot fi părinţii trupeşti şi părinţi spirituali? Şi în cazul instituţiei naşilor există explicaţii de ordin pragmatic. Spre exemplu în cazul în care copilul rămâne orfan, să aibă cine să vegheze asupra educaţiei sale. O altă explicaţie ar fi că părinţii trupeşti nu pot fi aleşi, în schimb naşii da, astfel ei trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru a educa un copil, în plus naşii sunt şi martori ai botezului, rol ce nu poate fi îndeplinit de către părinţi pentru a nu fi bănuită mărturia botezului. Despre îndatoririle naşilor există destul de multe explicaţii date de Sfântul Augustin, una dintre acestea este următoarea: