Spațiul și Timpul

O,timp! Opreste-ti zborul’’,exclama poetul pentru a eterniza o clipa de fericire. Dar aceasta dorinta este irealizabila si aproape imposibil de gândit. Pentru a ne da seama de acest lucru e destul sa ne întrebam împreuna cu Alain:,,Cât timp îsi va întrerupe timpul zborul ?’’.Timpul pur este ceva de care nu pot sa fac abstractie niciodata.

Sa luam în consideratie durata concreta ,bogata în evenimente,de exemplu,o zi plina;pot prin imaginatie sa golesc aceasta durata de bucurii,de griji si de faptele care i-au dat continut;pot sa presupun ca toate aceste evenimente nu au avut loc. Dar exista ceva pe care imaginatia mea nu-l poate suprima,acesta este timpul însusi,cadrul tuturor acestor evenimente care se scurg. Mai mult chiar, cu cât durata se goleste de continut si saraceste,cu atât realitatea timpului devine mai sensibila si mai grea. Orele pline trec mai repede,orele de plictiseala sunt cele mai lungi pentru ca nu mai ramâne decât timpul pur si nimic nu ne distrage de la el. Orele în care nu se petrece nimic sunt interminabile si s-a spus pe buna dreptate ca ,,a te plictisi înseamna a fi sensibil la timpul pur’’

Asa cum nu pot face abstractie de timp,nu pot face abstractie nici de spatiu: prin imaginatie, pot goli cu usurinta aceasta sala de toate lucrurile si de toate persoanele care sunt în ea ,dar nu pot suprima spatiul însusi;pot saraci prin abstractie întinderea concreta,asa cum pot saraci durata concreta,dar cadrul întinderii concrete,spatiul,rezista,ca si timpul,tuturor eforturilor mele de a-l înlatura. Spatiul si timpul sunt date ale experientei mele pe care nu le pot evacua. Ele par legate de universul meu intr-un mod necesar. Care este situatia mea fata de aceste cadre constante ale existentei mele?

Spatializarea timpului

Nimic nu este mai comun decât masurarea timpului prin spatiu.

Daca întreb un trecator:,,Primaria Bucurestiului e departe?’’ mi se va raspunde fie: ,,la cinci minute’’ fie ,,la trei sute de metri. Stiintific,masura timpului se traduce prin masura unui spatiu parcurs de un mobil a carui miscare se presupune a fi uniforma,de exemplu spatiul parcurs de acul unui ceas pe cadran. Din clipa în care atribuim oricât de putina omogenitate duratei,introducem pe furis spatiul.

Cele trei momente ale timpului

Aristotel defineste timpul ca fiind ,,numarul miscarii dupa anterior/posterior’’

Deosebirea dintre înainte si dupa este într-adevar fundamentala în experienta temporala:succesiune ireversibila(careia nimic din lumea aceasta nu-i scapa) a momentelor trecut – prezent – viitor.

Dar din aceste trei momente ale timpului unul singur,pare-se, îmi este dat realmente,unul singur pare a fi realmente trait:acesta este prezentul. Daca ne gândim bine,nu putem iesii niciodata din el.

Ceea ce e real în viitor,este faptul ca el va fi prezent;ceea ce e real în trecut,este ca el a fost. Când încercam sa privim trecutul si viitorul în realitatea lor,întelegem ca si unul si altul îsi trag tot sensul din gândirea noastra actuala.

Teoriile realiste clasice

Teoria carteziana este în mod funciar realista. Timpul este o succesiune de momente independente unele de altele. In ceea ce priveste spatiul, el constituie esenta proprie a corpurilor, substanta materiala însasi.

Descartes spune despre materie:,,Eu concep întinderea sa sau proprietatea pe care o are de a ocupa spatiu nu ca un accident ci ca adevarata sa forma si ca esenta sa.’’

Conceptia lui Newton este tipic realista,dar nu confunda spatiul cu substanta materiala.

Pentru Newton ,spatiul si timpul sunt cadre reale,absolute,existente independent de obiectele care se gasesc în ele sau de evenimentele care se petrec în ele.

Dintre toate ramurile filozofiei, reflectia filozofica despre spatiu si timp este cel mai strâns legata de natura teoriei fizice. Printre problemele pregnant filozofice se numara urmatoarele: daca spatiul si timpul trebuie gândite drept niste lucruri reale (ca fiind, dupa cum spunea Newton (1642-1727), “locuri atât ale lor insele cât si ale tuturor celorlalte lucruri”); daca este posibil sa existe spatiu vid si timp fara evenimente; daca modul nostru de a concepe lumea ca având întindere spatiala si temporala dincolo de noi tine de o schema a priori pe care noi o impunem realitatii sau aceasta întindere a ei este o realitate în sine (Kant); daca e mai potrivit sa gândim ca timpul curge sau sa admitem ca evenimentele trecute exista în prezent; si daca asimetria dintre trecut si viitor este inviolabila logic (încât, de exemplu, o calatorie în timp este logic imposibila) sau doar contingent. Dintre problemele pe care le ridica cel mai impetuos teoria fizica fac parte urmatoarele: ce anume tine de observatie si ce de conventie atunci când masuram întinderea spatiala si durata temporala; ce sens trebuie dat afirmatiei ca spatiul are o anumita topologie (forma) sau chiar, asa cum arata geometria ne-euclidiana, ca are o marime finita; care sunt implicatiile celor doua teorii ale relativitatii pentru relatia dintre spatiu si timp?