Analiza conținutului bilanțului contabil

INTRODUCERE

Terminologia „Bilanțul contabil” este motivată de faptul că modelul propriu bilanțului caracterizează patrimoniul în totalitatea sa și asigură, integritatea și eficiența economica a folosirii resurselor a titularului de patrimoniu.

Informaţia şi în deosebi informaţia economică este astăzi prezentă în toate domeniile de activitate, fiind un element indispensabil al progresului. Principala sursă de date a oricărui sistem informaţional economic şi totodată, una dintre componentele de bază ale acestuia este contabilitatea. Ea există în toate formaţiunile social economice ca rezultat al producţiei materiale, dar inportanţa , modul de organizare şi sarcinele ei au fost diferite în funcţie de particularităţile modului de producţie şi ţelurile fiecărei orânduiri sociale.

În ultimii douăzeci de ani în toate ţările s-a încercat o armonizare a organizării şi conducerii contabilităţii şi în special a bilanţului contabil .

Bilanţul contabil sau documentele centrale de sinteză , aşa cum prevede Legea contabilităţii reprezintă documentul oficial de gestiune a unităţilor patrimoniale şi a persoanelor fizice care au calitatea de comerciant, asigurând formarea unei imagini fidele, clare şi complete în ceea ce priveşte patrimoniul, situaţia financiară şi rezultatele obţinute. Totodată prin conţinutul şi funcţiile care le îndeplineşte, bilanţul contabil constituie un instrument deosebit de inportant în procesul de fundamentare a deciziilor privind dirijarea activităţii curente şi în deosebi a celei de perspectivă. De altfel, însăşi realizarea obectului contabilităţii financiare depinde în mod hotărîtor de bilanţul contabil .

Bilanţul contabil e un document de sinteză, adică document prin intermediul căruia se asigură informaţii utile unei game largi de utilizatori atuncea cînd aceştea iau decizii economice .

Bilanţul contabil se înscrie în mod organic în noul sistem contabil al agenţilor economici din Republica Moldova, care se aplică din 1998 şi datorită caracterului său complex necesită eforturi apreciabile din partea specialiştilor din domeniul financiar-contabil în vederea cunoaşterii în detalii şi utilizarea lui în deplină cunoştinţă de cauză .

Utilizarea Bilanțului contabil ca instrument de analiză a activității economico-financiare la nivel micro și macroeconomic, îi conferă acestuia caracteristicile unui model economic. Analiza bilanțului anual stabilește gradul de independență financiara în funcție de structura finanțării, dependentă întreprinderii de creditorii cu pondere mare sau de bancile creditoare

Totodată un rol important revine bilanţului contabil în cadrul mijloacelor pe care sistemul informaţional economic le foloseşte pentru înregistrarea, transmiterea şi prelucrarea informaţiilor . El conţine un sistem de indicatori, dintre care unii se sprijină direct pe datele contabile curente, iar alţii sunt rezultatul prelucrării acestor date după o anumită metodologie .

Autorul şi-a ales această temă urmărind să trateze în exclusivitate bilanţul contabil , fiindcă consideră că acesta prezintă o importanţă din ce în ce mai mare ca instrument de conducere operativă şi previzională, satisfăcând din ce în ce mai mult argumentarea procesului decizional la diferite nivele de structuri organizatorice.

Astfel Bilanțul contabil, ca procedeu al metodei contablității, asigură dubla prezentare a averii. El evidențiază în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice și sursele lor de finanțare. Principala particularitate a Bilanțului contabil constă în egalitatea activelor si pasivelor, adică total general activ trebuie să fie egal cu totalul general pasiv.

CAPITOLUL I

ASPECTE CONCEPTUALE PRIVIND

BILANȚUL CONTABIL

Bilanţul contabil este un procedeu al metodei contabilităţii, prin care se prezintă simultan, ordonat şi sintetic patrimoniul şi situaţia economico-financiară a societăţii. El se prezintă ca un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică activele (bunurile, mijloacele) imobilizate şi circulante existente la un moment dat, sursele din care au fost constituite, precum şi rezultatele economico-financiare, obţinute în perioada pentru care se întocmeşte.

La baza conceptului se află cuvintele din limba latina „bi” şi „lanx”, ceea ce înseamnă „două talere”, dar el are capăt de circulaţie prin cuvântul italian „bilancia”. În accepţiunea clasică, dominantă până nu demult în teoria contabilă, acest concept desemnează o balanţă cu două talere, care simbolizează valori de mărime egală aflate faţă în faţă şi în echilibru; într-unul din talere este înscrisă valoarea activului, iar în cealaltă valoarea pasivului.

Activul cuprinde, în expresie bănească, bunurile (mijloacele) economice privite din punct de vedere al formelor concrete de existenţă şi al destinaţiei lor. Pasivul evidenţiază în formă bănească sursele de provenienţă ale mijloacelor (activelor), modul de formare (procurare) al acestora.

Întrucât se întocmeşte la sfârşitul perioadei de gestiune alături de mijloace şi surse, bilanţul reflectă şi rezultatele economico-financiare.

Beneficiile apar în Pasiv, deoarece constituie sursa de provenienţă a unui mijloc de activ. Cu suma beneficiilor, volumul mijloacelor economice la sfârşitul perioadei este mai mare decât la începutul perioadei de gestiune.

În schimb, pierderile, în mod logic, ţin de activul bilanţului, deoarece ele diminuează mijloacele economice. Cu suma lor, volumul mijloacelor economice de la sfârşitul perioadei este mai mică decât la începutul ei. În practica anilor 90 însă, profitul sau pierderea apăreau la pasiv, dar cu semnul „+” sau ,,–” .

Între activul şi pasivul bilanţului se stabileşte un raport de echivalenţă, cunoscut sub denumirea de echilibru bilanţier. Acest echilibru se explică prin faptul că fiecare element patrimonial prezentat în activul bilanţului are drept corespondent unul sau mai multe surse de finanţare reflectate în pasivul bilanţului.

Potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV –a a C.E.E., adoptate prin O.M.F.P. 1752/2005, bilanţul contabil poate fi definit ca un document contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de capitaluri şi datorii ale entităţilor economice la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.

Din acest punct de vedere bilanţul contabil cuprinde toate elementele de activ şi de capitaluri proprii şi datorii grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv natură, provenienţă şi exigibilitate.

În înţelesul acestor reglementări:

A. un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii viitoare pentru entitate şi al cărui cost poate fii evaluat în mod credibil;

B. o datorie reprezintă o obligaţie actuală ce curge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să genereze o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice;

C. capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi după deducerea tuturor datoriilor sale.

Pe planul cunoaşterii contabile, bilanţul are rolul de a demonstra şi realiza dubla reprezentare. El ridică procesul de cunoaştere la nivelul superior al sintetizării şi generalizării informaţiilor din conturile contabile. În acest fel se desprind interdependenţa şi corelaţiile ce caracterizează activitatea economică, precum şi factorii de influenţă. Totodată este punct de plecare pentru fundamentarea şi cunoaşterea regulilor de funcţionare a conturilor.