Creditul Comercial

Prefaţă

Unul dintre cele mai importante tupuri de credite, îl reprezintă creditul comercial. Creditul comercial reprezintă principala formă de finanţare externă pentru firme. Baza realizării acestui studiu, pleacă de la această definiţie. In acest studiu am încercat să surprind particularităţiile creditului comercial, rolul său in economia de piaţă, precum şi riscurile pe care acesta le prezintă asupra firmelor.

1. Creditul comercial – definiţii si structură:

Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin vânzarea mărfurilor, înschimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De asemenea reprezintă o amânare la plată,acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii, clientului său . Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul bancar prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci, împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi.

Creditul comercial acordat între firme reprezintă o modalitate practică, apreciată diferit prin prisma intereselor proprii, de către firma care-l acordă şi de către firma beneficiară .

Conştiente că orice relaxare a activităţii oferă concurenţei avantaje greu de recuperat ulterior, firmele urmăresc să-şi conso-lideze poziţia pe piaţă. În acest scop, pe lângă îmbunătăţirea calităţii utilităţilor oferite şi a preţurilor practicate, competiţia se dă şi pe tărâmul facilităţilor acordate clienţilor.

Creditul comercial se caracterizează prin următoarele:

a) reprezinta creditul pe care şi-l acordă agenţi economici la vanzarea mărfii sub forma amanării plăţilor

b) avantajul acestei forme de credit constă în faptul că întreprinzătorii işi pot desface producţia fără să aştepte momentul în care cumpărătorii vor deţine banii.

c) creditul comercial prezintă unele limite, în sensul că orice întreprinzator va putea vinde marfă pe credit în măsura în care acesta deţine rezerve de capital care să îi permită continuarea activitătţi. De asemenea, creditul comercial este limitat în funcţie de regularitatea încasării contravalorii mărfurilor;

d) o limită a creditului comercial derivă din destinaţia mărfurilor vandute prin acest tip de credit, respectiv cei doi participanţi la raportul de credit trebuie să aparţină aceluiaşi sector de activitate.

Creditul comercial se manifestă sub doua forme: .

Creditul cumpărator:

• se manifestă sub forma plătţlor în avans;

• aceste credite apar ca o prefinanţare de către beneficiarii produselor pe care intentionează să le achizitioneze;

• sunt frecvente în ramuri precum: agricultură si construcţiile de locuinţe.

Creditul vanzător:

• are ca obiect vanzarea mărfurilor cu plată amanată

Factorii care converg la sporirea dimensiunilor creditului comercial decurg din cele trei componente care actionează în acest domeniu, respectiv cea tradiţională, comercială şi financiară.

Componenta traditională reprezintă interesele comune ale participanţilor în sporirea fluidităţii,schimburilor şi diminuarea costurilor de organizare a activitaţii comerciale. Se reduc costurile de depozitare ale stocurilor de mărfuri (pentru producător) şi costurile aferente mijloacelor de plată (în cazul cumpărătorilor).

Componenta comercială semnifică utilizarea creditului ca mijloc de promovare a vanzărilor.

Componenta financiară reprezintă o altă motivaţie a creditului comercial şi semnifică punerea la dispoziţia clientului, pentru o perioada dată, a unei părţi din capital sub formă de marfă, pentru care plata este amanată.

In prezent, în ţările dezvoltate creditele comerciale reprezintă intre 10% si 30% din datoriile intreprinderilor şi reprezintă un instrument de promovare şi de reducere a cheltuielilor cu plata dobanzilor. Pe baza creditelor comerciale primite se pot reduce solicitările de credite bancare, sau se poate amplifica cifra de afaceri.

Creditul comercial antrenează emisiunea de titluri specifice acestui credit (cambii, bilete de ordin) ca titluri de creanţă, care prezintă avantajul scontării la banci.

2. Criterii de acordare ale creditelor comerciale:

În definirea criteriilor de acordare a creditului comercial, întreprinderea trebuie să aibă în vedere care dintre clienţii săi ar putea să beneficieze de acest credit şi cât de mult. Dacă întreprinderea vinde pe credit doar la cei mai buni dintre clienţii săi, cu certitudine nu va avea pierderi niciodată din neachitarea creanţelor, dar este foarte probabil că va pierde la cifra de afaceri. Se poate ca profiturile neobţinute, urmare a politicii restrictive a clienţilor să fie mai mari decât costurile ocazionate de vânzarea pe credit la o clientelă largă şi de riscul neîncasării unor sume datorită falimentului beneficiarilor de vânzări pe credit.

Condiţiile de credit comercial se negociază între firmele implicate, ţinându-se seama de:

1) politica creditului comercial a firmei furnizoare;

2) natura obiectului actului de vânzare-cumpărare;

3) situaţia financiară a vânzătorului (furnizorului-creditor);

4) situaţia financiară a cumpărătorului (clientului-debitor);

5) uzanţele comerciale specifice pieţei pe care se efectuează tranzacţia

Scopul principal al politicii de credit comercial a firmei îl constituie creşterea cifrei de afaceri în scopul sporirii profitului net, iar pentru fundamentarea sa, firma trebuie să elaboreze mai multe variante care să ţină seama de o serie de parametri precum:

1. evoluţia probabilă a cifrei de afaceri în funcţie de condiţiile de credit pentru fiecare variantă;

2. mărimea cheltuielilor de administrare a creditelor;

3. riscul direct;

4. mărimea absolută a rabatului (discountului);

5. costul capitalului în funcţie de împrumutul acordat