Evaluarea acțiunilor la bursă - evaluarea obligațiunilor

INTRODUCERE

Majoritatea guvernelor, corporaţiilor, organizaţiilor internaţionale şi supranaţionale, băncilor, instituţiilor financiare şi persoanelor fizice au nevoie la un moment dat, din diverse motive, să procure bani pentru a-şi finanţa activităţile.

Termenul pieţe de capital de bază se referă la pieţele financiare pe care se procură şi se tranzacţionează banii, respectiv acolo unde, în ultimă instanţă, se produce schimbul de fonduri între emitenţii de obligaţiuni şi alte emisiuni („împrumutaţii”) şi investitori („împrumutători”).

Actiunile listate la bursa au crescut destul mult in ultimii ani. Dar ce inseamna “mult”? Revenim la problema evaluarii actiunilor – care este un pret “normal” pentru o actiune TLV sau IMP?

Ideea de baza este ca pretul la bursa al actiunilor unei firme reprezinta (sau ar trebui sa reprezinte) suma tuturor veniturilor viitoare ale firmei respective. Calculand aceasta suma se obtine o valoare teoretica a actiunii, pe care o putem apoi compara cu pretul din piata pentru a vedea daca actiunea este subevaluata sau nu.

Fiecare investitor este interesat sa determine valoarea intinseca a unei actiuni, sa o compare cu pretul de piata si sa decida daca o cumpara, o pastreaza sau o vinde.

Evaluarea actiunilor se face ca o valoare actuala a fluxurilor de numerar (cash flow) estimate sa se obtina din aceasta investitie. Procesul de evaluare este unul dificil, deoarece previziunea dividendelor viitoare obtinute ca urmare a detinerii de actiuni, precum si pretul de revanzare a actiunilor depind intr-un grad mult mai ridicat de intuitia analistului financiar.

Bazandu-se pe faptul ca fluxurile de cash-flow sunt incerte, iar rata de rentabilitate ceruta de propietar poate fluctua in timp, valoarea actuala a unei actiuni poate fi estimata in conditiile unui grad de incertitudine mult mai ridicat.

Cei care cumpara si detin actiuni estimeaza ca in viitor vor obtine o anumita marime anuala a dividendelor si un anumit pret de revanzare a actiunilor , atunci cand decide sa vanda.

CAP. I Evaluarea actiunilor

Evaluarea actiunilor se realizeaza prin doua metode: modelul D.D.M. (Discount Dividend Model) şi metoda „Free Cash-Flow”. Ambele metode au la bază principiul actualizării unor fluxuri de numerar estimate ca firma să le genereze in viitor. Prima metodă estimează preţul prezent al acţiunii prin actualizarea dividentelor viitoare, iar cea de a doua metodă actualizează „cash-flow”-urile previzionate pentru viitor.

1.1. Modelul D.D.M. (Discount Dividend Model)

Acest model presupune determinarea preţului corect al unei acţiuni prin actualizarea dividendelor viitoare (Dt) cu un factor (k) întâlnit frecvent sub denumirea de randament cerut (de acţionari / investitori), astfel:

(1)

Se observa că în relaţie se consideră un orizont infinit de timp, ceea ce înseamnă că nu ne punem problema falimentului firmei. Dacă s-ar cunoaşte cu certitudine că la un moment viitor T, firma va da faliment, atunci suma devine finită, unde ultimul termen va fi valoarea reziduală (pe acţiune) a firmei – valoarea activelor rămase la dispoziţia acţionarilor după ce s-au plătit datoriile către creditori.

Modelul D.D.M. aşa cum este el reprezentat de relaţia de mai sus nu ne poate fi de prea mare folos, întrucât nu cunoaştem valoarea dividendelor viitoare. Din acest motiv se impun o serie de alte ipoteze referitoare la dinamica dividendelor. De obicei, se consideră că dividendele cresc de la un an la altul cu o rată g, pe care, pentru început, o vom presupune constantă. Dacă observăm că firma a acordat în ultimii ani un dividend constant şi anticipăm ca va rămâne la această valoare şi pe viitor, atunci putem impune ipoteza unei rate de creştere a dividendului egală cu zero.