Folosirea pârghiei cheltuielilor publice pentru influențarea activităților economice

Capitolul I

Cheltuielile publice-componentă fundamentală a finanţelor publice

I.1 Concepte privind cheltuielile publice

Conceptul de cheltuială publică este utilizat cu mai mute sensuri, dintre care se disting cel juridic şi cel economic.

In sens juridic, noţiunea de cheltuiala publică semnifică o plată legată de funcţionarea instituţiilor publice şi, in general, de infăptuirea activităţilor cu caracter public, inclusiv a întreprinderilor cu capital de stat. În acestă primă accepţiune, apare in prim plan faptul că cheltuielile publice se realizează printr-un complex de organe şi entitaţi publice( instituţii, întreprinderi, etc.), cu competenţe în avizarea şi efectuarea operaţiunilor de plăţi pe seama resurselor financiare publice, respectiv în cheltuirea banului public, potrivit normelor legale.

Spre deosebire, în sens economic, noţiunea de cheltuială publică exprimă procesele economice de repartiţie a PIB, concretizate prin alocarea şi utilizarea resurselor băneşti(financiare), pentru realizarea de acţiuni considerate de interes public, la nivel naţional sau al colectivitaţilor locale etc. Această a doua accepţinune include in sine şi conţinutul de procese economice de consum public de resurse, ce se efectueaza in legatură directă cu satisfacerea nevoilor de utilităţi sociale si publice.

Aşadar, în sens economic, conceptul de cheltuială publică exprimă o anumită categorie de procese şi relaţii economice care se manifestă între autorităţile publice(de stat), pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, cu prilejul alocării(pe destinaţii) şi utilizării resurselor financiare administrate de către aceste autorităţi. Expresie a manifestării finanţelor, conţinutul cheltuielilor constă în procesele şi relaţiile economice în formă bănească prin care are loc distribuirea şi utilizarea fectivă a fondurilor financiare publice. În acest caz, este avut în vedere conţinutul cheltuielilor publice de relaţii de redistribuire financiară a PIB sau chiar a avuţiei naţionale, respectiv de realocare a resurselor, prin intermediul autorităţilor publice, în favoarea diferitelor persoane fizice şi juridice aflate în ipostaza de beneficiare de utilităţi sociale, inclusiv de bani publici. Astfel ele se afla la baza ofertei de utilităţi publice, sub formele bunurilor şi serviciilor destinate consumului public şi, în principiu, trebuie să asigure, sub aspect financiar, funcţionarea normala a instituţiilor de stat, respectiv îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului. În acelaşi timp, conţinutul lor se află sub incidenţa programelor de guvernare ale grupurilor care deţin puterea în stat, ian, în mod obisnuit, se concretizează prin finanţarea de acţinuni, considerate de interes public, ce corespund obiectivelor urmărite de către autorităţile publice

În interpretarea noţiunii de cheltuială publică prezintă un deosebit interes abordarea acesteia de pe poziţiile , fie ale concepţiei clasice, fie ale concepţiei moderne, cu privire la finaţele publice.

Astfel, în conceptia economoştilor clasici, cheltuiala publică reprezintă o consumaţiune de valori cu caracter definitiv, nerecuperabil. Ea afectează în sesn negativ mărimea produsuluil naţional şi duce la o diminuare a avuţiei naţionale, avand şi un impact nefavorabil asupra reproducerii capitalului şi prosperităţii naţiunii. Aceată interpretare corespunde viziunii clasice asupra activităţii neproductive a statului, care era considerat doar un consumator de resurse pentru realizarea acţiunilor cu caracter public finanţate din resursele publice.

Prin comparaţie, în concepţia modernă, cheltuiala publică este intrepretată în contextul reconsiderării rolului atribuit statului, văzut în altă ipostază decât aceea de simplu consumator de resurse pentru îndeplinirea sarcinilor tradiţionale.

În noile condiţii, conform teoriei reglaţioniste, statul este prezent ca partener social având ca preocupare păstarea echilibrului întregului sistem şi implicit satisfacerea mai deplina a nevoilor întregii colectivităţi. Astfel, cheltuielile specifice instituţiilor de stat care funcţionează in sfera activităţilor nemateriale, pot avea şi numai indirect, unele efecte pozitive asupra produsului creat şi avuţiei naţionale.

Caracteristic , pentru concepţia modernă asupra cheltuielilor publice, apara faptul că ele sunt privite şi ca procese de realocare a resurselor, deoarece o bună parte a acestora concretizeaza preocupările statului pentru orientarea utilizării lor în concordanţă cu anumite criterii de optim social-economic. Realocarea resurselor financiare ca procese de redistribuire prin cheltuieli publice,(fără a repreyenta un consum public), poate fi invocată ca argument în favoarea asimilării acestora celor private, considerate, în principiu, recuperabile pe seama rezultatului global al activităţilor în care sunt angajate.