Gestiunea Riscului Bancar

1. Riscul ratei dobanzii (analiza, indicatori, instrumente si tehnici, gestiune):

Analiza riscului ratei dobanzii:

Modificarile neasteptate ale ratelor dobanzii pot determina schimbari semnificative in profitabilitatea unei banci si in valoarea de piata a capitalului sau. Depinzand de caracteristcile fluxului de numerar al activelor si pasivelor bancii, modificarile ratei dobanzii pot determina cresterea sau scaderea venitului net din dobanzi si a valorii de piata a activelor si pasivelor.

Astfel, daca ratele dobanzilor cresc peste nivelul asteptat, cheltuielile cu dobanzile aferente depozitelor unei banci vor creste mai mult decat veniturile din dobanzile aferente activelor, in asa fel incat venitul net din dobanzi si valoarea bancii scad. Daca ratele dobanzilor scad sub nivelul anticipat, diferenta dintre venitul din dobanzi si cheltuielile cu dobanzile va fi mai mare si valoarea bancii va creste corespunzator.

Riscul ratei dobanzii etse acel risc de detriorare a situatiei patrimoniale a bancii, sub influenta unei modificari adverse a nivelului ratei dobanzilor pe piata. De asemenea, putem considera riscul ratei dobanzii ca exprimand sensibilitatea rezultatelor financiare la variatia ratelor dobanzii.

Aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii se afla sub influenta unor factori endogenisi a unor factori exogeni.

Exemple de factori endogeni care determina aparitia riscului ratei dobanzii sunt:

- strategia bancii;

- structura activelor si pasivelor bancare;

- volumul si valoarea creditelor;

- calitatea portofoliului de credite;

- esalonarea scadentelor creditelor;

- scadenta fondurilor atrase.

Printre factorii exogeni care influeteaza aparitia riscului dobanzii, putem enumera:

- mediul economic existent;

- politica economica, monetara, finaciar-valutara practicata de autoritati;

- necorelarea politicii bancii centrale cu politica economica a guvernului;

- evolutia pietei interbancare;

- factori de ordin psihologic.

Riscul ratei dobanzii are doua componente esentiale, si anume:

- riscul venitului, care reprezinta riscul realizarii unor pierderi in ceea ce priveste venitul net din dobanzi, ca urmare a sincronizarii imperfecte a miscarii ratelor dobanzilor la imprumuturile contractate, respectiv la imprumuturile acordate;

- riscul investitiei, care este riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor modificari neasteptate al ratei dobanzilor.

Riscul ratei dobanzii afecteaza pe toti participantii in relatiile de credit, dar angajarea bancii, deopotriva si in calitate de debitor, si in calitate de creditor determina o angajare deosebit de riscanta a bancilor. Pe de alta parte, bancile se angajeaza nu numai in operatiuni curente sau pe termen scurt, ci si in operatiuni pe termen lung, in conditiile in care nivelul dobanzii stablilit parcurge numeroase momente in care sa aduca situatii dezavantajoase pentru banci.mecanismul de influentare este relativ simplu si el actioneaza in conditiile in care evolutia dobanzii pe piata se modifica fata de cea prevazuta in contract:

- daca dobanzile cresc, veniturile sporesc pentru creditor, iar obligatiile sunt si ele mai mari pentru debitori;

- daca dobanzile scad, veniturile creditorului se diminueaza, iar obligatiile debitorului se micsoreaza.

Iata ca interesele partilor sunt opuse si deschise deci unei posibilitati de renegociere intre parti pe durata contractului.

In acest sens se face adesea referire la o „speta” perfida pentru optiuni „ascunse” sau „implicite” existente in relatiile curente intre debitori si creditori. Un prim exemplu este relevant prin rambursarile anticipate pe care debitorul le poate solicita in cazul in care dobanzile scad fata de contract, in scopul de a obtine renegocierea contractului si a se bucura de un regim in favoare prin dobanzi mai mici. Pe de alta parte, creditorii bancii, deponentii, au si ei privilegiul sa denunte in orice moment contractul si sa-si retraga depunerile, situatie la care recurg in conditiile in care dobanzile cresc. Ei au posibilitatea sa faca depuneri la noile rate ale dobanzilor mai avantajoase.

Procedeele de mai sus au fost folosite frecvent si au devenit de referinta in perioada de dinainte de 1980, cand majoritatea zdrobitoare a contractelor de credit se negocia in dobanzi fixe. Anii de dupa 1980 au determinat majorari substantiale si variatii importante in evolutia nivelului dobanzii, conducand la extensia pe scara larga a dobanzilor flotante (variabile).