Sistemul bancar din Franța

Cap. 1 Sistemul bancar francez

1. 1 Scurt istoric

În perioada Evului Mediu şi la începutul timpurilor moderne, activităţile bancare din Franţa au cunoscut o întârziere şi mai dificilă de dezvoltare decât în ţările vecine. Metodele de banking, inventate în principiu în Italia, au fost adoptate şi de Franţa constând în manualul tranzacţiilor de schimb, operaţiunile de credite ce s-au dezvoltat prin depozite de credite, transferuri şi diverse investiţii, precum şi utilizarea facturilor de schimb pentru transferurile de fonduri.

În Franţa, se poate spune că lucrurile au evoluat mai mult în avantajul financiarilor, decât al bancherilor.

Dezvoltarea economică din perioada timpurilor moderne, adică secolele XVI – XVIII, va favoriza consolidarea poziţiilor dobândite sau pierdute la sfârşitul Evului Mediu. Rămânerea în urmă a Franţei, în domeniul bancar şi al negoţului internaţional se accentuează. La începutul secolului al XVI – lea, singurul târg internaţional care se menţine pe teritoriul francez, este cel de la Lyon unde desfăşoară sau activează în principal băncile germane şi italiene.

În perioada 1945-1984 reglementările bancare din Franţa au favorizat specializarea instituţiilor bancare şi o compartimentare accentuată a sistemului bancar francez. În anul 1945, Banca Franţei a fost naţionalizată şi începând cu acest an, marile bănci franceze au fost treptat trecute în proprietatea statului. Această situaţie a fost păstrată până în jurul anului 1986 când, datorită nevoilor de majorare a capitalurilor băncilor franceze şi de adaptare la condiţiile competiţiei bancare, s-a născut interesul privatizării băncilor franceze.

Totodată, în această perioadă se observă o îndepărtare a băncilor franceze de la nevoile economiei şi de la rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească. Datorită acestor deficienţe în funcţionarea sistemului bancar, în anii `60, Guvernul francez, iniţiază două proiecte de reformă, unul de factură politică care prevedea dezvoltarea la Paris a uneia dintre cele mai mari pieţe financiare europene, iar al doilea proiect presupunea consolidarea sistemului bancar francez prin asigurarea unei strânse legături cu industria.

Legea bancară din 1984 a avut profunde implicaţii asupra structurii sistemului bancar francez şi a organismelor de reglementare şi supraveghere a sistemului financiar-bancar.

Sistemul bancar francez a înregistrat în ultimii ani şi un proces puternic de concentrare bancară, în urma unor fuziuni şi achiziţii. Astfel, numărul instituţiilor bancare a scăzut de la 2097 instituţii în anul 1989 la 751 la sfârşitul anului 2008.

În concluzie sistemul bancar francez se caracterizează printr-un înalt grad de concentrare şi prin reglementare strictă a activităţii bancare, dominant de relaţiile privilegiate pe care le-a întreţinut din totdeauna cu statul. Transformările în structura sistemului financiar-bancar francez au fost realizate mai mult ca urmare a reglementărilor stabilite de stat, decât ca un proces evolutiv spontan, care ar fi impus adaptarea reglementărilor conform noilor cerinţe.

1.2 Tipuri de instituţii

1.2.1. Băncile – activitatea bancară

Până în secolul XIX, sistemul bancar francez era structurat în trei mari domenii:

- băncile de emisiune care deţineau monopolul emiterii de bancnote naţionale;

- băncile comerciale care activau ca instituţii de intermediere financiară;

- instituţii financiare specifice, precum casele de economii şi cooperativele de credit.

Actuala structura bancară franceză este rezultatul unor procese economice: concentrarea, dezvoltarea internaţională şi specializarea. Băncile au urmat inevitabil procedeul de concentrare manifestată pe ansamblul economiei, pentru că marile întreprinderi, rezultate din concentrările economice aveau nevoie de parteneri financiari de aceeaşi talie.

Băncile franceze sunt cunoscute în special sub denumirea “banques AFB”. Referindu-se la băncile ce au aderat la Asociaţia Franceză a Băncilor, pentru a le distinge de băncile mutuale sau cooperative şi de ansamblul instituţiilor bancare. Ele sunt singurele îndreptăţite să utilizeze apelativul “banca” fără altă explicaţie.

La sfârşitul anului 1992 principalele opt grupuri bancare erau reprezentate de: Banque Nationelle de Paris, Credit Lyonnais, Societe Generale, Credit Industriel et Commercial, Credit Commercial de France, Credit du Nord, Parisbas şi Indosuez.

Alături de Banca Centrală funcţionează băncile de depozit sau băncile comerciale orientate spre activităţi pe termen scurt şi instituţiile bancare pe termen lung: băncile de afaceri sau băncile de investiţii.

Legea bancară din 1984 a abrogat statutul băncilor de afaceri şi al băncilor de credit, pe termen mediu şi lung, şi a adoptat principiul băncilor universale care pot constitui depozite de orice formă, pe orice perioadă de timp şi care desfăşoară toate operaţiunile de credit, fără limitarea clientelei.

Potrivit reglementarii bancare din Franţa, banca universală poate îndeplini un număr mare de activităţi conexe precum:

- gestiunea valorilor imobiliare;

- gestiunea patrimoniului;

- servicii către întreprinderi;

- inginerie financiară;

- activitate de bănci – asigurări;

- activităţi imobiliare;

- activităţi de voiaj.

În Franţa, cele mai vechi instituţii bancare, precum Credit Lyonnais, Banque Nationalle de Paris şi Societe Generale au fost înfiinţate şi organizate după acest model.

Băncile franceze, datorită dezvoltării internaţionale, au realizat performanţa de a ocupa locul al doilea, pe plan mondial, după băncile americane şi înaintea băncilor britanice, japoneze şi germane, fiind prezente în peste 1000 de oraşe din 124 de tari. În acelaşi timp, numeroase bănci străine s-au instalat în Franţa, în principal americane, japoneze şi europene, specializate în general în operaţiuni de comerţ exterior şi tranzacţii pe piaţa de capital.