Fizică newtoniană și realitatea fizică

Aparitia Teoriei relativitatii generalizate este in general recunoscuta ca argumentul stiintific care a contrazis conceptia asupra cunoasterii si Universului dezvoltata in Critica ratiunii pure. Modificarile de paradigma introduse de cea dintai ar contrazice teoria apriorismului spatiului si timpului, in particular, si viziunea ontologica in general. Subiectul prezentului articol il constituie o incercare de a evidentia, contrar acestui curent, faptul ca modelul de univers si accesul la cunoasterea acestuia asa cum sunt ele dezvoltate in fizica relativista se constituie intr-o continuare a demersului kantian, in ceea ce priveste directiile sale onto-gnoseologice fundamentale. Iar aceasta situatie este sesizabila in conditiile unei lecturi mai putin rigide a textului Criticii, prin identificarea unor intentii prezente acolo, dar care, din varii motive, nu sunt suficient de bine exploatate. Analiza noastra se va opri doar la problema spatiului desi considerente similare sunt valabile si pentru timp.

Cei mai multi detractori considera teoria einsteineana drept proba irefutabila, ce a demistificat odata pentru totdeauna eroarea conceptiei kantiene asupra spatiului si timpului. Daca pentru Kant spatiul si in timpul sunt caractere care nu provin din experienta, fiind doar forme a priori ale sensibilitatii, care se numesc si intuitii pure, pentru Einstein spatiul si timpul au realitate obiectiva. Inca in relativitatea speciala, timpul constituie un concept a posteriori, pentru ca trebuie sa culegem recolta empirica pentru a-i decela proprietatile, si in relativitatea generala relieful spatio-temporal devine un accident, un tip de spatiu, un concept de asemenea a posteriori.

In concluzie, Relativitatea reprezinta cea mai buna refutatie a kantianismului in planul spatiului si timpului.

Plecandu-se de la sablonul epistemologic potrivit caruia in filosofia kantiana fizica newtoniana si geometria euclidiana sunt fundamentate in universalitatea si necesitatea lor, aparitia geometriilor neeuclidiene si a fizicii relativiste reprezinta argumentul logic al falsitatii filosofiei kantiene. Aceasta afirmatie este insa valabila pana la un punct.

Principala directie din care este atacat sistemul Critici, il reprezinta chiar declaratia sa programatica: intemeierea cunoasterii stiintifice. Pentru a-si realiza scopul, intemeierea matematicii si fizicii, el nu are la indemana decat rezultatele stiintelor din vremea sa. Ceea ce inseamna ca el s-a limitat la acestea. Prin urmare, modelul de spatiu care trebuie sa fie universal si necesar va fi cel euclidian si pe baza lui trebuie intemeiata fizica newtoniana. Pentru a salva apodicticitatea geometriei Kant plaseaza in intelect spatiul ca forma innascuta care atribuie proprietatile geometrice datelor simturilor. Dar Gauss si continuatorii sai au dovedit ca exista, in intelect, un numar indefinit de spatii caracterizat fiecare printr-o constanta speciala, si au explicat la fel de bine si unele ca si altele, fenomenele geometrice ale lumii sensibile. Postulatul lui Kant este prea simplist si nu explica nimic; in fond, el are pentru Kant sensul urmator: spatiul este o reprezentare a priori necesara de asa natura incat sa dea in intuitiile exterioare proprietatile enuntate in elementele lui Euclid.

Cu toate acestea, in ceea ce priveste spatiul fizic absolut, se pare ca Newton nu a fost deloc preocupat de proprietatile metrice ale acestuia, rezumandu-se la o analiza conceptuala. In discutiile sale filosofice, Newton este preocupat de rolul conceptual, mai degraba decat de proprietatile metrice ale spatiului. Spatiul absolut este concomitent cu atomii, corpusculele, lucrurile absolute, pe care le face sa fie diferite si sa devina diferite. Spatiul este unde atomii pot fi. Universul (intr-un sens al termenului) este unde ei sunt. Vidul (sau vacuumul) este unde ei ar putea dar nu sunt. Interpretarea pe care o da Newton notiunii de caracter absolut al spatiului si timpului ca si celei de caracter relativ al lor, se bazeaza in intregime pe particularitatile miscarii mecanice a corpurilor. Newton va ridica pur si simplu acele insusiri ale spatiului si timpului care se manifesta in miscarea mecanica la rangul de insusiri absolute, universale ale spatiului si timpului.

Aceasta latura a spatiului fizic o va prelua Kant. Dar intrucat spatiul este posibilitatea existentei el nu este o existenta in el insusi; intrucat el este unde lucrurile pot fi, el nu este el insusi un lucru. Spatiul absolut poate fi absolut si real, dar aceasta nu este un lucru fundamental in schema lui Newton, si de aceea intr-un sens al cuvantului exista el nu exista el nu exista in modul in care exista obiectele materiale sau atomii chiar daca in alt sens el exista.