George Bacovia - cel mai important poet simbolist român

Cel mai important poet simbolist roman

Bacovia este unul dintre marii poeti originali de dupa Eminescu ; despre manierismul estetic definind atmosfera cunoscuta în istoria literara sub numele de bacovianism au vorbit toti marii critici. Atmosfera launtrica particulara este, cum spunea Eugen Lovinescu, deprimata de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat într-un peisagiu de mahala de oras provincial, între cimitir si abator … atmosfera de plumb … în care pluteste obsesia mortii si a neantului . Gasim in opera lui George Bacovia (pseudonimul lui George Vasiliu) influente din E. Poe si din simbolismul francez : Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin atmosfera de nevroza, gustul pentru satanic, ideea mortii, cromatica si predilectia pentru muzica. G. Bacovia este poetul toamnelor dezolante, al iernilor ce dau sentimentul de sfârsit de lume, al caldurilor toride, în care cadavrele intra în descompunere, al primaverilor iritante si nevrotice (Lacustra, Cuptor, Nervi de primavara, Decembrie). Cadrul este orasul de provincie, cu parcuri solitare, cu fanfare militare, cu cafenele sarace, cuprinse într-o realitate demoralizata . Alaturi de figurile proiectate pe acest fundal : copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul insusi, ratacind fara sens, facând gesturi absurde, devin personaje : toamna, somnul, plânsul, golul, frigul, tristetea, umezeala, raceala, nevroza, primavara .

Bacovia începe prin a evoca orasul de provincie somnolent, amantii care merg la gradina sa asculte fanfara militara, vântul care poarta prin piata dezolata hârtii si frunze de-o valma – plictisul provincial, cu alte cuvinte Ce trista opera cânta / Fanfara mmilitara / Târziu în noapte, la gradina … / Si tot orasul întrista fanfara militara. // Plângeam, si rataceam pe strada / In noaptea vasta si senina ; // Si-atât de goala era strada - / De-amanti gradina era plina ; catedrala ce se ridica peste toate împungând cu trufie cerul, în vreme ce copacii se scutura de frunze : Se uita în zari catedrala, / Cu turnu-i sever si trufas ; / Gradina orasului plânge / Si-arunca frunzisu-n oras // E toamna … metalic s-aud / Gornistii, în fond, la cazarma. Peisajul samanatoristilor, câmpul, vitele, talangile, pâcla toamnei prin livezi este prezent si în poezia lui Bacovia : E-n zori, e frig de toamna, / Si cât cu ochii vezi / Se-ncolaceste fumul / Si-i pâcla prin livezi. // Rasuna, trist, de glasuri,/ Câmpiile pustii, - / Si pocnet lung, si chiot / Se-aude-n deal la vii. // C-un zmeu copii alearga, / Copil, ca ei, te vezi / Si plângi … si-i frig de toamna … / Si-i pâcla prin livezi.

Dar în astfel de imagini ale tristetii provinciale, Bacovia îsi face curând o atmosfera proprie, întemeiata nu pur si simplu pe sentimentalism ca la Demostene Botez, ci pe o dezorganizare sufleteasca. Astfel, melancolia devine deznadejde, plictisul – suferinta . Ce e dintr-o data bacovian sunt nervii : Orasul luminat electric / Dadea fiori de nebunie - / Era o nopte de septembrie, / Atât de rece si pustie ! Poetul evoca din ce în ce mai insistent vremea de plumb, toamna cu ploi ce cad, pe case si în suflet : Da, ploua cum n-am mai vazut .. / Si grele talangi adormite / Cum suna sub suri învechite ! / Cum suna în sufletu-mi mut / Oh! plânsul talangii când ploua ! Ploaia e târâitoare, de o monotonie care da nevroze. Toamna e anotimpul ftizicilor : E toamna, e fosnet, e somn … / Copacii, pe strada ofteaza ; / E tuse, e plânset, e gol … Si-i frig, si bureaza . La Bacovia, boala se transmite amurgului, frunzelor, parcului devastat, fatal : Mâncat de cancer si ftizie / Patat de rosu, carne-vie . Pe strazi, amantii mai bulnavi, mai tristi, fac gesturi ciudate , un nebun racneste în gradina publica , un palid visator s-a împuscat ; oamenii merg ca-n vis vorbind singuri. Astfel s-a instalat o stare specifica, si anume delirul : Pe drumuri delirând, / Pe vreme de toamna, / Ma urmareste-un gând / Ce ma îndeamna : / Dispari mai curând ! Poetul face gesturi fara nici un fel de sens : In casa iubite de-ajung / Ei zgudui fereastra nervos,/ Si o chem ca sa vada cum ploua / Frunzisul în târgul ploios . // Dar iata si-un mort evreiesc .. / Si ploua, e moina, noroi / In murmure stranii semite / M-ajung si eu în convoi. // Si nimeni nu stie ce-i asta . Sentimentul dominant e de totala incomunicare. Poetul trece zadarnic pe sub fereastra iubitei : Orasul doarme ud în umezeala grea. / Prin zidurile astea, poate, doarme ea - / Case de fier în case de zid, / Si portile grele se-nchid . / Un clavir înga-ncet la un etaj, / Umbra mei sta în noroi ca un trist baraj - // Stropii sar, / Ninge zoios; / La un geam, intr-un pahar, / O roza galbena se uita în jos .

Simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelarismului, care a cântat ploaia insinuata, rece, provincia, urâtul funebru, monotonia burgheza, tristetea autumnala : Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie!

Ploua, ploua, ploua … ; Da, ploua cum n-am ami vazut … / Si grele talangi adormite, Cum suna sub suri învechite ! Cum suna în sufletu-mi mut ! // Oh, plansul talangii când ploua ! Prototipii lui Bacovia sunt Rodenbach, Rimbaud si Verlaine . Cadavrele intrate în putrefactie sunt o reminescenta din Baudelaire, iar toamnele insalubre, tusea si ftizia vin de la Jules Laforgue, care se pare ca avea tuberculoza ( E toamna, e fosnet, e somn, / Copacii, pe strada, ofteaza ; / E tusa, e plânset, e gol … ; Un bolnav poet, atacat / Se plimba tusind pe la geamuri - / O fata, prin gratii, plângând, Se uita ca luna prin ramuri ) . Tema plictisului duminical si provincial e mai putin dezvoltata de poet. Umiditatea pluviala de la Rodenbach ia la Bacovia aspecte infernale si se observa o adevarata teroare de apa trista, ostila, care contamineaza tot, un sentiment fizic de insalubritate : Târâie ploaia … / Nu-i nimeni pe drum : / Pe-afara de stai / Te-nabusi de fum ; Nu e nimeni … ploua … plânge o cucuvaie / … Vai, e ora de-altadata, umbre ude se-ntretaie/ Si-n curentul unui gang atipesc, plin de ploaie . Ploaia si ninsoarea nelinistesc prin durata si imensitate : E noapte uda, grea, te-neci afara ; Ploua, ploua, ploua / Vreme de betie - / Si s-asculti pustiul / Ce melancolie ! / Ploua, ploua, ploua … ; Si toamna si iarna / Coboara amândoua : / Si ploua si ninge / Si ninge si ploua .

Afara ninge prapadind …; Ninge secular … ; Ningea grandios în orasul vast cum nu mai este, / Ning la cinematografe grave drame sociale, Pe când vântul hohoteste-n bulevarde glaciale… .