Iluminismul Francez

Iluminismul a fost o mişcare sprituală susţinută de intelectualii europeni, avînd in centrul programului ei obiectivul de a plasa sub „lumina” raţiunii întreaga viaţă a omului şi de a se opune tuturor forţelor acuzate că ar dori să ţină minte într-o stare de „inferioritate”, înconjurată în „tenebrele” erori, ale prejudecăţii şi ale superstiţiei.Trăsătura definitorie a acestei mişcări a fost încrederea în raţiune ca sursă primordială a intregii cunoaşteri , care e linie directoare a activităţilor umane şi măsură a tuturor valorilor.În lucrarea sa „Ce este Iluminismul?”, Kant a definit în anul 1784 aceasta mişcare ca pe o atingere de către om a maturităţii intelectuale. Prin gîndirea raţională şi acţiunile determinate de aceeaşi raţiune , iluminiştii recunoşteau garanţia progresului permanent al omenirii în vederea stăpînirii forţelor naturii , precum şi a împlementării unei ordini sociale mai drepte.

Epoca de aur a înflorii sale a fost secolul al XVIII-lea , iar epicentrul răspîndirii sale este Franţa , mai ales Parisul , deşi trebuie precizat că mişcarea a avut o largă răspîndire în aproape toate ţările europene,sub forme diferite , în funcţiile de tradiţiile,nu numai filozofice, ci şi istorice, politice şi religioase.

Cauza socio-istorică a iluminismului a fost avîntul economic şi social al burgheziei, a cărei dorinţă de emancipare a primit din partea iluminismului impulsuri importante.Iluminismul a fost şi acea mişcare spirituală care a pregătit Revoluţia Franceză.Rădăcinile ideologice ale iluminismului se află in umanism, în reformare şi în sistemele filozofice raţionaliste ale secolelor XVI şi XVII (Spinoza şi Descartes).

Iluminismul a fost o mişcare care a cuprins întreaga Europă şi pînă în America de Nord.Ea a apărut mai întîi în Olanda şi în Anglia, unde filozofi şi poloticieni precum H.Grotius, T.Hobbes şi J.Locke au dezvoltat ideea dreptului natural, drept înnăscut omului, al religiei naturale, al contractului social şi al drepturilor fundamentale ale omului.Ei au pus asfel sub semnul întrebării poziţia imperiului „dat de Dumnezeu” , precum şi pretenţia bisericilor de a fi instanţa suprema în ceea ce privea problemele morale, ştiinţifice, literare, artistice şi educaţionale.

Iluminismul şi efectele sale asupra vieţii intelectuale, sociale şi politice a avut cel mai mare răsunet în Franţa. Cei mai însemnaţi reprezentanţi ai acestei mişcări au fost Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Diderot, Holbach, d’Alembert.În ceea ce priveşte teoriile socio-politice, Montesquieu a elaborat-inspirîndu-se din modelele englezeşti-toriia separaţiei puterilor : puterea executivă, legislativă şi jistiţia trebuiau separate sub umbrela unei monarhii constituţionale.Şi Voltaire a aderat la idealul monarhului luminat, revendicînd depturi politice, ce-i drept, doar pentru proprietari. În schimb, Rousseau a susţinut ideea suveranitaţii poporului şi a egalitaţii tuturor cetăţenilor. Asfel, el şi-a formulat visurile de constituire ale unei republici.

Ideiile socio-politice promovate de iluminismul francez, alături de dorinţa acestuia de respectare a drepturilor omului au avut o influenţă puternică asupra conducătorilor mişcării de independenţa americane(T.Jefferson, T.Paine).Ele s-au regăsit în declaraţia de independenţă a coloniilor nord-americane,în „Virginia Bill of Rights” şi in Constituţia americană.În aceasta formă, ele s-au întors la origini pentru a marca conţinutul ideologic al Revoluţiei Franceze.

Au existat multe şi diverse curente de gîndire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare şi dominante.O abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii toerii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic şi economic a promovat o viziune seculară asupra lumii şi o orientare generală către progres şi perfecţionare.

Principalii promotori ai acestor conceple au fost folozofii, care au popularizat şi promulgat ideiile noi pentru publicul larg. Aceşti „profeţi” ai Iluminismului avea o serie de atitudini de bază comune.Avînd o credinţă în raţiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura şi societatea, şi să acţioneze în baza acestora. Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific, dogmatismul , intoleranţa, cenzura, precum şi constrîngerile economice şi sociale.Considerau că statul este instrumentul adecvat şi raţional al progresului.Raţionalismul extern şi sceptitismul epocii au condus în mod firesc la deism; aceleaşi calităţi au avut un rol important în determinarea reacţiei de mai tîrziu a romantismului. Reacţionînd la dogmatism,iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o periodă în care Biserica îşi pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare precum în evul mediu şi la începutul modernităţii.