Criza apei în comunitățile umane din România

Seceta, perceputa ca o incapacitate temporara a resurselor de apa de a face

fata consumurilor, constituie, alaturi de alte fenomene distructive, cum ar fi

poluarea sau inundatiile, principalele „urgente planetare” ale zilei.

Specialistii apreciaza ca secetele si fenomenele generate de acestea (aridizare

si desertificare) au la baza, pe lânga modificarile în circulatia generala a atmosferei, determinate de manifestarea efectului de sera, si cauze antropice, datorate utilizarii nerationale, defrisarilor sau modificarilor de peisaj, cu efecte negative asupra bilantului apei.

Impactul distructiv al secetelor si aria tot mai mare de producere a acestora,

care cuprinde 1/4 din totalul suprafetei de uscat a Terrei, fac ca fenomenul

respectiv sa fie considerat, dupa poluare, riscul ecologic cu cea mai mare amploare si stabilitate. Aceasta, întrucât secetele, în special cele prelungite sau care se produc în ani succesivi, determina multiple efecte negative, de ordin ecologic, economic si social, ce afecteaza calitatea vietii comunitatilor umane.

Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce degradarea terenurilor

agricole si reducerea potentialului biologic al solului, o înrautatire a conditiilor de

viata si de munca ale oamenilor. În plan economic, acest fenomen natural extrem

afecteaza, în primul rând, productia agricola si pune în pericol securitatea

alimentara a populatiei. Simultan, seceta determina reducerea efectivelor de

animale, scaderea productiei de energie electrica în hidrocentrale, greutati în

alimentarea cu apa a localitatilor etc. Din punct de vedere social, seceta genereaza

saracie, în special în rândul populatiei rurale, pune în pericol activitatile umane,

afecteaza starea de sanatate a populatiei, deterioreaza relatiile interumane.

Studiile si rapoartele elaborate de institutiile de profil din România si de catre

ONU-FAO demonstreaza ca si tara noastra este afectata de seceta, care, în situatii

prelungite, duce la aparitia aridizarii (adâncirea nivelului freatic) iar, în unele

areale, chiar la desertificare (lipsa covorului vegetal), însa nu de tip saharian.

Analizele climatice asupra României, privind ultimii 40 de ani ai secolului al

XX-lea, pun în evidenta scaderea cantitatilor anuale de precipitatii, mai ales în

zonele sudice si sud-estice ale tarii, arii cu risc mare pentru fenomenul de seceta

datorita si temperaturilor mai ridicate. Aceasta tendinta este mai putin evidenta în

vestul tarii, dar manifesta o crestere în vestul si nordul Moldovei. Un alt aspect

demn de a fi remarcat este faptul ca zona montana, care prezinta în mod normal un

bilant puternic pozitiv al apei, a înregistrat, în ultimii ani ai secolului al XX-lea,

valori neobisnuit de coborâte ale cantitatilor de precipitatii. Acest

lucru are un impact negativ nu numai pe plan local, ci si la nivel de tara, unde

influentele economice si sociale sunt legate, îndeosebi, de productia de energie

electrica, de irigatii.

Desi fenomenul de seceta, ca si cel de inundatie, s-a manifestat în România

pe parcursul mai multor ani din ultimele patru decenii, totusi rareori uscaciunea s-a

extins la nivelul întregii tari, asa cum s-a întâmplat în anul 2000, care a fost o

exceptie din acest punct de vedere. Amploarea si intensitatea secetei din anul

respectiv au fost puse în evidenta si de valorile negative ale SPI (Standard

Precipitation Index), indice propus, în 1993, de McKee si colaboratori

(Universitatea Dakota-SUA) pentru cuantificarea deficitului sau excesului de

precipitatii (tabelul nr. 1).