Mineralogie

Generalitați ale mineralelor

Mineralogia (minera = mineral, logos = vorbire) este o disciplină a geologiei al cărui obiect de studiu îl constituie mineralele cuprinzând totate problemeleacestora precum: forma, proprietăţile fizice, proprietăţile chimice, geneza , clasificarea, descrierea, precum şi importanţa lor în econmia naţională.

Mineralul este orice corp natural solid, lichid sau gazos, omogen din punct de vedere fizico-chimic constituit dintr-un singur element chimic sau din mai multe elemente combinate, cristalizat sau amorf, care intră în alcătuirea scoarţei planetelor.

În prezent, sunt aproximativ 4000 de minerale, iar denumirea acestora se referă la unele proprietăţi fizice sau chimice (calcit), fie la numele localităţilor şi ţinuturilor unde au fost descoperite iniţial (aragonit – Aragon, andaluzit – Andaluzia) sau al unor persoane (goethit – Goethe, wernerit – Werner).

Mineralele se prezintă în două stări: amorfă şi cristalină. Prima reprezintă o stare labilă în crusta terestră, care tinde în timp să se cristalizeze. De exemplu, limolitul devine în timp hematit. Starea cristalină cunoaşte o distribuţie ordonată a atomilor în cadrul unei retele cristaline fiindcă numai în acest caz mineralele au o omogenitate chimică totală fara a fi însă în mod neaparat omogen şi din punct de vedere fizic.

Termenul de “cristal” derivat dintr-un cuvânt de origine greacă: kristalos= gheaţă, prin urmare avea un alt înţeles decât acela pe care îl are azi. Treptat noţiunea de “cristal” a fost lărgită, fiind asupra tuturor substanţelor minerale cristalizate.

Mineralele din natură care apar individualizate în forme geometrice regulate se mai numesc poliedri cristalini. Poliedrul (gr. polys = mult, édra = faţă) este un corp solid limitat prin feţe plane dispuse după legi de simetrie.

După criteriul de simetrie şi combinaţia elementelor de simetrie, sistemele cristalografice se grupează în trei categorii:

Categoria inferioară cuprinde:

Sistemul triclinic;

Sistenul monoclinic;

Sistemul rombic.

Categoria medie cuprinde:

Sistemul trigonal;

Sistemul hexagonal;

Sistemul tetragonal.

Categoria superioară cuprinde un singur sistem:

Sistemul cubic.

În România, primele însemnări despre minerale se găsesc în cronicele vechi. Cercetători în domeniul geologiei sunt Grigore Gobalcescu, Grigore Ştefănescu, aceştia contribuind la dezvoltarea geologiei prin înfiinţarea primelor laboratoare de cercetare ştiinţifică şi au scris primele cursuri de geologie, pe care le-au pus la îndemâna elevilor şi studenţilor.

Mineralele care constituie obiectul de studiu al acestei discipline, au un rol important în economia mondială, ele fiind materii prime de bază, folosite în industria grea, dar şi în celelalte ramuri industriale precum: industria chimică (sulful, sărurile de potasiu, fosfor sau azotaţi), industria ceramică (feldspaţii şi caolinul), industria sticlăriei (cuarţul), industria textilă (muscovitul), industria optică (fluorina, cuarţul).

Proprietăţile fizice ale mineralelor depind în cea mai mare măsură de compoziţia chimică şi structura lor reticulară. Aceste propietăţi ajută la recunoaşterea mineralelor.

a. Forma sau habitusul cristalelor reprezintă aspectul exterior al unui mineral care se poate observa cu ochiul liber aflat în legătură directă cu compoziţia sa chimică şi structura internă.

b. Culoarea – mineralele apar în diverse culori şi constituie un criteriu de identificare. Acestea sunt de cele mai multe ori rezultatul efectului de absorţie a luminii, de felul în care sunt legaţi atomii în moleculele mineralului, de incluziunile foarte mici de materie străină răspăndită în masa lui.

Având în vedere natura culorii lor mineralele pot fi: idiocromatice (care au o culoare proprie) şi allocromatice (culoarea este dată de alte substanţe răspândite în masa cristalului).

c. Urma – prin aceasta se înţelege culoarea pulberii fine pe care o lasă un mineral când este frecat de suprafaţa mată a unei plăci de porţelan, albe, nesmălţuite. Ea reprezintă un mod important de recunoaştere a mineralului.

d. Luciul – reprezintă efectul combinat al reflexiei şi refracţiei luminii, fiind o caracteristică calitativă a mineralelor. Luciul poate fi: sticlos (cuarţ, fluorină), adamantin (diamante, blendă), metalic (metale native), semimetalic (hematite, cinabru), mătăsos (azbest, gips fibros), sidefos (mice), gras (talc, calcedonie), mat (agregate pământoase).