Minereul de Fier pe Plan Mondial

Prezentare

Fierul este un metal de culoare gri-argintie, cu un punct de topire ridicat (1538°C) şi o largă răspândire în natură, sub formă de combinaţii chimice.

Este ultimul element care poate fi produs prin fuziune nucleară în nucleele stelelor (dar doar în cele cu masă mai mare de 5 mase solare), şi deci cel mai greu element a cărui formare nu necesită un eveniment cataclismic de tipul unei supernove.

Fierul este unul din componentele principale ale scoarţei terestre, ocupând locul al patrulea dupǎ oxigen, siliciu și aluminiu. Ca urmare, zǎcǎmintele de minereu de fier se caracterizeazǎ printr-o excepţionalǎ varietate, care reflectǎ, de altfel, condiţiile extrem de diferite de formare.

Istoric

Primul tip de fier cunoscut şi utilizat de oameni provenea din meteoriţi. În Egipt şi Mesopotamia s-au descoperit vărfuri de suliţă şi obiecte decorative cu această origine, datând din jurul anului 4000 î.Hr. 2000 de ani mai târziu a apărut şi fierul prelucrat din minereu (la început cel numit fier de mlaştină - în engleză bog iron, sau limonit), folosit însă doar pentru obiecte de cult şi considerat mai valoros decât aurul. Între 1600 î.Hr. şi 1200 î.Hr. a început obţinerea fierului în topitorii primitive, în Imperiul Hitit (Anatolia şi Caucaz). Dispariţia acestui imperiu a permis răspândirea cunoştinţelor despre prelucrarea fierului în toată regiunea, facilitând trecerea de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului.

În jurul anului 550 î Hr. în China a fost inventat furnalul şi s-a obţinut prima fontă turnată. Oţelul, aliaj al fierului cu relativ puţin carbon, a fost produs, se pare, pentru prima dată în India, în secolul al III-lea. Un exemplu al măiestriei indiene în domeniul metalurgiei este şi faimoasa coloană de fier din Delhi, care este constituită în proporţie de 98% din fier forjat şi a fost ridicată la sfârşitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea.

În Europa, primele şarje de fontă turnată au fost obţinute în Suedia, în secolul al XV-lea (Lapphyttan şi Vinarhyttan). Ghiulele de tun din fontă au permis apoi răspândirea acestui material şi a metodelor de obţinere în toată lumea. Combustibilul de bază pentru aceste procese era cărbunele de lemn (mangalul).

Dispariţia accentuată a pădurilor din Marea Britanie a dus în secolul al XVIII-lea la înlocuirea mangalului cu cocsul, de către Abraham Darby. Acest lucru, împreună cu inventarea maşinii cu abur, a dus la Revoluţia industrială.

La sfârşitul anilor 1850, Henry Bessemer a inventat un nou procedeu de fabricare a oţelului cu conţinut foarte scăzut de carbon, la care se sufla aer prin fonta brută topită. Acest progres a dus la diminuarea treptată a producţiei de fier forjat.

Rǎspândire în naturǎ

Ca abundenţă, fierul este al zecelea element în univers şi al 4-lea pe Pământ (al doilea metal, după aluminiu). Ca masă însă, fierul ocupă primul loc pe Pământ. În prezent se consideră că 80% din nucleul interior al Pământului este format din fier. Sub formă de diverse combinaţii, el formează 5% din scoarţa terestră, însă în stare pură se găseşte doar accidental (în meteoriţi). Se presupune de asemenea că planeta Marte îşi datorează culoarea roşiatică unui sol bogat în oxid de fier.

Minereurile de fier au o rǎspândire inegalǎ pe glob. Cele mai mari rezerve sunt concentrate în China, Brazilia, Australia, India, Rusia, SUA, Africa de sud, Canada și Suedia.

Zǎcǎmintele din China au o arie mult mai întinsǎ de repartiţie, mai cunoscute fiind cele din nord-est, din provincia Liaoning (Anshan), cele din China central-esticǎ (Daye) și din Nei Mongol (Bayunebo). Deși au un conţinut redus de fier, exploatarea lor prezintǎ avantajul cǎ se gǎsesc în apropierea zǎcǎmintelor de cǎrbuni. China la ora actualǎ ocupǎ primul loc in lume la producţia de minereu de fier (420 mil. T).

Rezultatele bune ale activitǎţii de exploatare au stimulat creșterea continuǎ a producţiei de minereu de fier a acestei ţǎri și ca urmare, Brazilia ocupǎ locul al doilea (280 mil. T) in lume, fiind a doua ţarǎ exportatoare. Venezeuela, ca și Brazilia, are minereuri de calitate superioarǎ, grupate în douǎ zone metalifere: Imataco (San Isidoro, Los Barancos, Maria Luisa) și bazinul fluviului Orinoco (Cerro Bolivar, La Estrella, Altamira, El Pao).

Insuficient cercetate și evaluate, deși în plinǎ exploatare dupǎ anul 1965, sunt zǎcǎmintele gigantice de minereu de fier din Australia de vest – la Mount Goldsworthy, în lanţul munţilor Hamersley, Gibson, Jackson etc. Minereul este constituit dim hematit, al cǎrui conţinut în metal ajunge la 68%. Cele mai vechi exploatǎri de minereu de fier sunt insǎ cele din Australia de sud, în Munţii Middleback. Australia ocupând locul trei (262 mil. T) în lume dupǎ Brazilia.