Pante și alunecări de teren

Studiul pantelor si al schimbarii configuratiei lor i-a ajutat pe oamenii de stiinta sa înteleaga cum se produc alunecarile de teren. S-au descoperit noi date despre fenomenele naturale care duc la eroziunea solului si la alunecari de teren, iar cunoasterea acestora poate ajuta la prognozarea catastrofelor naturale.

În octombrie 1963, un val imens de apa a trecut peste digurile barajului Vaiont, situate în nordul Italiei. Un perete de apa ânalt de peste 70 de metri, transportând milioane de tone de mâl si pietris, a inundat statiunea învecinata , Longarone, si 2000 de oameni au fost ucisi. O ancheta ulterioara a demonstrat ca inundatia a fost provocata de o aluneacare masiva de teren care a antrenat milioane de tone de roci sfarâmate în interiorul barajului fortând apa sa se reverse peste digurule barajului.

În timpul alunecarilor de teren rocile se deplaseaza dealungul pantelor pe distante de pâna la 4 km. Pe pantele abrupte, mai ales când solul este suprasaturat cu apa, rocile se deplaseaza cu viteza mare cauzând dezastre masive. Calamitati ca cel de la barajul Vaiont se produc rar, insa fenomenele care le cauzeaza sunt aceleasi chiar daca la o scara mai mica, cu cele care produc alunecarile de teren pe orice panta cu un anumit unghi de înclinare.

Pantele apar în toate regiunile globului. Ele pot fi abrupte sau line, necultivate sau cultivate. Ele confera peisajului varietate si aduc dovezi despre modul de formare a reliefurilor. În ultimii ani geomorfologii - oameni de stiinta care studiaza formele de relief - au masurat cu grija cum se modifica pantele , înregistrând ratele de deplasare a rocilor în jos. Una dintre metodele utilizate este aceea de a masura deplasarile pe care le executa o linie de jaloane încastrate pe suprafata unei pante, de_a lungul unei linii de contur - o linie care leaga toate punctele pantei de aceeasi înaltime. Ei înregistreaza si deplasarile care se produc mai în adâncime prin înfigerea unor piroane sau a unor tarusi de lemn, cu toate ca, dupa un anumit timp, acestea devin greu de detectat.

Geomorfologii au încercat sa determine unghiul pantei la care solul si rocile ramân stabile, fara sa se produca alunecari. Ei studiaza si modul în care anumite roci sau structuri de roci influenteaza pantele.

Deplasarile de mase. Deplasarea masei sau pierderea de masa sunt termeni pe care geomorfologii îi utilizeaza pentru a descrie deplasarile sub influenta gravitatiei. In general deplasarile apar când forta datorita greutatii rocilor, a solului si a apei pe care o contin acestea , împreuna cu atractia gravitationala, depasesc fortele de frecare dintr roci si sol. Deplasarile se produc când tensiunea din interiorul rocilor si a solului cresc sau când frecarea scade. Cresterea tensiunilor poate avea mai multe cause.

De exemplu când valurile marii erodeaza baza unei stânci, partea superioara ramâne nesustinuta. Astfel pe portiunea de deasupra locului de eroziune iau nastere tensiuni foarte mari care duc la prabusirea unei portiuni din coasta.

Astfel de alunecari de teren sunt vizibile de-a lungul multor coaste marine.

O greutate mare plasata pe o panta are acelasi efect. În urma unor ploi abundente apa se infiltreaza în roca, marindu-i greutatea. Greutatea poate creste si atunci când ghetarii - mase immense de gheata în miscare - antreneaza în calea lor gramezi de morena(roca si sol erodat). Cutremurele si deplasarile care înclina terenul duc si ele la cresterea tensiunilor. Interventia umana poate avea un efect similar.

De exemplu, când se construieste un drum pe panta unui deal, se pune în pericol panta. În 1966 lucrarile la o sosea din Marea Britanie au trebuit sa fie oprite atunci când constructorii au perturbat un relief stabil. Materia, care fusese stabila timp de 11000 de ani, a început sa se deplaseze si constructorii au fost obligati sa modifice ruta noii sosele.

Mormanele de roca de steril, din preajma exploatarilor miniere sau construirea unor cladiri mari, pe vârfurile unor pante, cresc si ele tensiunile din pante, cauzând instabilitate. Modificarile datorate interventiei omului sunt, de obicei, usor de observat. Micsorarea rezistentei rocilor situate la adâncime sau a masei solului, datorate unor fenomene naturale, trec adesea neobservate. De exemplu, în regiunile calcaroase, apa se infiltreaza în roca si o spala, sapând galerii sau cavitati. Acest process nu poate fi vazut la suprafata decât atunci când partea superioara se prabuseste. Apa de ploaie distruge si dizolva alte minerale din roci, de exemplu feldspatul din granit. Desi acest gen de eroziune chimica nu produce cavitati, în timp, ea poate slabi progresiv rezistenta rocilor., devenind din ce în ce mai putin capabile de a prelua tensiunile.