Proprietățile Fizice și Chimice ale Apelor Oceanice și Marine

Principalele proprietăţi fizico-chimice ale apelor marine sunt :

- temperatura;

- salinitatea;

- densitatea;

- transparenţa şi culoarea;

- gheţurile marine.

Temperatura

Apa posedă o căldură specifică mare. Capacitatea ei de a reţine căldura o depăşeşte de 3000 de ori pe cea a aerului. Aproape ⅜ din căldura primită de la Soare este consumată de apa oceanului planetar. Însă nu toată căldura ajunsă la suprafaţa apei este absorbită. O mică parte din ea este emanată în atmosferă, iar o parte mai mare este pierdută în timpul nopţii prin radiaţie.

Între cantitatea de căldură primită şi cea pierdută există un anumit raport, care formează bilanţul caloric al apei.

Apa se mai încălzeşte pe seama căldurii eliminate în timpul condensării vaporilor, proceselor biochimice, de asemenea ca rezultat al absorbţiei undelor lungi iradiate de atmosferă.

O altă sursă de căldură sunt precipitaţiile, apele râurilor, aerul ce vine în contact cu apa oceanului şi curenţii oceanici calzi. Asupra temperaturii apei din straturile inferioare influenţează căldura internă a Pământului.

Oceanul consumă căldură în timpul evaporaţiei, încălzirii aerului, apelor reci ale râurilor şi curenţilor oceanici reci, la topirea gheţii ş. a.

Temperatura apei de la suprafaţă este condiţionată de intensitatea energiei solare, frecvenţa vânturilor, de circulaţia curenţilor, de extinderea oceanelor pe Glob.

Variaţia anuală a temperaturii de la suprafaţa apei depinde de mersul anual al bilanţului de radiaţie, de curenţi şi de vânturile permanente. La latitudinile joase oscilaţiile de temperatură sunt relativ mici – de 1°C, iar cele mari – de 2°C.

Diferenţa între temperaturile maxime şi cele minime anuale formează amplitudinile anuale, ce diferă de la o latitudine la alta.

În emisfera boreală temperaturile cele mai ridicate sunt vara (luna august), iar cele mai scăzute – iarna (luna februarie). În emisfera australă este invers. Atât în emisfera nordică, cât şi în cea sudică amplitudinile anuale cresc de la Ecuator până la latitudinea de 30°. Amplitudinile maxime (10°C) în emisfera boreală se înregistrează la latitudinea de 40° şi sunt mai mari decât în emisfera sudică.

Repartiţia temperaturilor apei la suprafaţa oceanelor poartă un caracter zonal, care însă poate fi tulburat de curenţii oceanici, de vânturile permanente şi de influenţa uscatului.

La latitudini ecuatoriale, temperatura medie anuală la suprafaţa apei este 27 – 28°C. Temperaturile cele mai ridicate la suprafaţa apei (35°C) au fost înregistrate în Golful Persic şi Marea Roşie în luna august, iar 32°C – în apropierea ţărmurilor Americii de Sud şi ale Asiei.

În regiunile tropicale temperatura medie anuală este 27°C, în regiunile temperate – 10,5°C, îar în regiunile polare – -1,7°C, aceasta din urmă fiind considerată cea mai scăzută valoare termică a apelor oceanice.

Cea mai ridicată temperatură medie anuală la suprafaţa apei oceanului (32°C) s-a înregistrat în luna august în Oceanul Pacific, iar cea mai joasă (-1,7°C) – în februarie în Oceanul Arctic.

În Oceanul Pacific temperatura medie anuală este 19°C, în Oceanul Indian – 17°C, iar în Oceanul Atlantic – 16,9°C.

Temperatura medie anuală a apelor oceanului planetar este 17,4°C, fiind mai ridicată în raport cu temperatura medie a aerului. Excepţie fac în această privinţă regiunile tropicale, unde apa are temperatura medie anuală mai scăzută decât cea a aerului.

Căldura de la suprafaţa apei se transmite cu greu straturilor de mai jos. Ea poate fi transmisă prin mişcarea de convecţie precum şi prin agitarea apei de către valuri şi curenţi. De obicei, o dată cu adâncimea, temperatura apei scade. Vara, la latitudinile medii şi mari, mai jos de stratul superior încălzit este situat un strat de apă unde temperatura scade brusc şi care poartă denumirea de termoclin. La agitaţia puternică a apei sau iarna la răcirea ei bruscă acest strat dispare sau coboară mai jos.

De la Ecuator până la latitudinile nordice şi sudice de 50 – 60° stratul termoclin se găseşte la adâncimea de 700 m şi este constant. În acest strat se schimbă densitatea apei, în el se concentrează organismele, se strâng aglomeraţii de peşti.

Schimbarea temperaturii apei pe verticală se atestă până la adâncimea de 800 m, mai jos aceste variaţii sunt mai reduse.

Temperaturile joase la adâncimi mai mari de 2000 m sunt condiţionate de influenţa apelor polare. În regiunile polare apa, răcindu-se până la -1°C şi chiar -2°C, coboară şi se îndreaptă de la poli spre Ecuator. Apele calde se deplasează de la Ecuator spre latitudini mari. Prin aceasta se explică faptul că temperatura apelor la fundul şi suprafaţa Oceanului este diferită.