Rezervația Biosferei Delta Dunării

Geneza Deltei Dunarii

Dunãrea, cel de-al doilea fluviu ca mãrime al bãtrânului continent construieste la întâlnirea sa cu Marea Neagrã, de mai bine de 16000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa si chiar din lume, cunoscutã si ca una dintre marile zone umede ale planetei.

Actuala configuratie morfohidrograficã a Deltei Dunãrii este rezultatul interactiunii dintre fluviu si mare în perioada Holocenului. La începutul Holocenului, când nivelul mãrii a crescut pânã aproximativ la nivelul actual, exista asa-numitul golf al Dunãrii. La gura acestui golf, între promontoriul Jibrieni, la nord si promontoriul Murighiol-Dunavãt la sud, s-a format cordonul initial Letea-Caraorman. Materialul aluvionar a fost transportat de curentii marini de-a lungul tãrmului dintr-o zonã situatã la nord, la gurile Nistrului, Bugului si Niprului.

Cel mai vechi brat al Dunãrii, bratul Sf. Gheorghe, curgea în mare printr-un pasaj situat în capãtul sudic al grindului Letea-Caraorman dezvoltând prima deltã a Dunãrii: Delta Sf. Gheorghe I.

Cel de-al doilea brat al Dunãrii, Sulina s-a dezvoltat odatã cu blocarea prin aluvionare a bratului Sf. Gheorghe. Bratul Sulina a preluat un flux din ce in ce mai mare de sedimente si a început sã-si formeze propriul edificiu deltaic: Delta Sulina.

În acelasi timp, în partea sudicã a zonei s-a format o micã deltã secundarã Delta Cosnei datoritã bratului secundar Dunavãt. Delta Sulina a fost treptat erodatã, în timp ce bratul Chilia, la nord si Sf. Gheorghe, la sud si-au construit propriile lor delte: Delta Chilia si Delta Sf. Gheorghe II. Aceste douã delte sunt formate din material sedimentar dunãrean în timp ce materialul transportat de curentul litoral se acumuleazã la nord de bratul Chilia si constituie formatiunea Jibrieni.

Aspectul morfologic actual al Deltei Dunãrii se datoreazã ultimei ridicãri a nivelului Mãrii Negre, care a creat conditiile unei puternice aluvionãri având drept consecinte meandrãri si ramificatii ale bratelor principale.

Unitati fizico-geografice componente

Delta Dunãrii

Conform literaturii de specialitate (Gâstescu, 1989), Delta Dunãrii reprezintã teritoriul cuprins între prima bifurcatie a Dunãrii (Ceatalul Chiliei), mãrginit la est de litoralul Mãrii Negre, la nord de bratul Chilia si la sud de complexul lacustru Razim Sinoie.

Delta Dunãrii propriu-zisã este cea mai mare componentã a rezervatiei si are o suprafatã totalã de circa 4.178 kmp, din care cea mai mare parte se gãseste pe teritoriul României, adica 3.446 kmp, reprezentând circa 82%, restul, de circa 732 kmp, fiind situatã pe partea stânga a bratului Chilia, inclusiv delta secundara a acestuia, în Ucraina

Tinând cont de genezã, hipsometrie, relatiile hidrice dintre bratele Dunãrii si zonele interioare, diferentierile climatice si variatia peisagisticã, în Delta Dunãrii se pot distinge douã mari sectoare - delta fluviatilã si delta fluvio-maritimã.

Delta fluvialã (=258 100 ha) reprezintã partea cea mai veche din spatiul deltaic, ce s-a format într-un fost golf al Dunãrii. Principala sa caracteristicã e suprafata relativ mare a grindurilor fluviale, în timp ce ariile depresionare sunt mai mici si cu multe lacuri (deasemenea de mici dimensiuni), aflate într-un grad înaintat de colmatare.

Delta fluvio-maritimã (=180 000 ha) se desfãsoara între aliniamentul grindurilor maritime Letea - Caraorman - Crasnicol în vest si tãrmul mãrii în est. Ea cuprinde, pe lângã grindurile maritime Letea, Caraorman si Sãrãturile un important complex lacustru (Rosu - Puiu) si suferã modificãri importante la contactul cu Marea Neagrã.

Complexul lagunar Razim-Sinoie

A doua componentã a rezervatiei, este situatã în sudul Deltei Dunãrii si ocupa o suprafata totala de circa 1.015 kmp, din care suprafata lacurilor este de 863 kmp. Cea mai mare parte a complexului o constituie zona depresionara (vechiul golf Halmyris) ocupata initial de apele marii si care a fost compartimentata ulterior, prin formare de cordoane si grinduri.

În ultimile decenii complexul a suferit foarte mari modificãri datoritã actiunii umane fiind transformat în rezervor de apã dulce pentru alimentarea sistemelor de irigatii amenajate în jurul complexului.

Dunãrea maritimã

Este o altã componentã deltaicã dispusã între Ceatalul Ismail si limita vesticã a rezervatiei – Cotul Pisicii, între milele Mm43 – Mm 74.

Zona inundabilã Isaccea-Tulcea

Este situatã în amonte de municipiul Tulcea. Zona are aspectul unei depresiuni si constituie un sector de luncã neîndiguit, fapt ce determina ca în timpul apelor mari de primavara sa fie inundat, alimentând lacurile si zonele mlãstinoase acoperite cu stuf si plaur.