Semnale ale Incalzirii Atmosferei în Ultimul Secol la Noi în Tara

Există un consens al comunităţii ştiinţifice în a recunoaşte faptul ca trăim deja primele semne ale unei schimbări globale, induse de activităţile umane. Omul modifică semnificativ compoziţia atmosferei terestre prin emisia ne¬controlată de gaze cu efect de seră. La scări locale şi regionale, semnalul încălzirii globale se proiectează foarte diferit. Încălzirea globa¬lă nu este uniformă şi există regiuni, limitate spaţial, unde observaţiile pot indica chiar tendinţe de răcire. Explicaţia acestui aparent paradox e legată de mecanismele de transport al energiei în sistemul climatic global şi de fe¬lul în care condiţiile locale (de exemplu, relieful) modifică acest transport realizat de circulaţia generală a atmosferei. Intensificarea efectului de seră reţine în sistemul climatic global mai multă energie provenită de la Soare. Acest surplus global de energie este distribuit la scări regionale şi locale prin procese complexe, de multe ori neliniare. Mai multă energie în sistemul climatic poate alimenta, pe de-o parte, sistemele de vreme de tipul ciclonilor tropicali sau extratropicali, făcându-le mai intense, iar pe de alta parte, poate mo¬difica chiar căile locale de transport al căldurii şi umidităţii, provocând intervale de secete persistente în unele regiuni şi inundaţii puternice în altele. De aceea, studiile privind variabilitatea şi schimbarea climatica nu se pot opri doar la aspectele globale.

Nimeni nu simte o medie globală a tempe¬ra¬turii, fiecare din noi suntem influenţaţi de fluctuaţiile locale, iar pentru factorii de decizie tocmai răspunsul local la încălzirea globală este cel care le poate oferi suportul solid pentru planificarea unei dezvoltări socio-economice durabile. Accesul la informare şi informaţie este din ce în ce mai facil. Pe de o parte, reporterii sunt din ce în ce mai aproape de mie¬zul evenimentelor, astfel încât fenomenele meteorologice deosebite scapă tot mai greu neobservate. Pe de alta parte, modernizarea in¬frastructurii meteorologice a României creează posibilitatea unei monitorizări tot mai per¬formante. Aceste premise pot crea senzaţia, mai ales unui privitor neavizat, ca vremea a luat-o cu adevărat razna, iar dezastrele meteo se ţin lanţ. Este acest lucru real sau doar suntem mai bine informaţi asupra a ceea ce se întâmpla şi pană acum? Problema pe care ne-o punem este de a identifica în mod obiectiv care e răspunsul, diferenţiat regional, la încălzirea globală, data fiind complexitatea condiţiilor locale. În principal, ne referim la prezenta Arcului Carpatic, caracteristicile sale geomorfologice, la sistemul hidro¬logic complicat, dominat de prezenţa unui flu¬viu important - Dunărea - şi la vecinătatea mă¬rii şi, nu în ultimul rând, la situarea geografică a ţării la interferenţa mai multor centri de acţiune meteorologică.

Clima temperat-continentala a României, cu patru anotimpuri, este determinată atât de poziţia sa pe glob, la jumătatea distantei din¬tre pol şi ecuator, cat şi de poziţia sa geografică pe continentul european, la aproximativ 2.000 km de Oceanul Atlantic, 1.000 km de Marea Baltică, 400 km de Marea Adriatică. Relieful ţării are un rol esenţial în delimi¬tarea fină a zonelor şi etajelor climatice. Munţii Carpaţi, cu dubla lor arcuire, formează o barieră complexă în calea circulaţiilor atmosferice determinate de interferenţa principalilor centri de acţiune care generează sistemele de vreme în regiunea atlantico-europeană.

Datele de observaţie indică, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0,3˚C, la nivelul întregii ţări. Creşterea tem¬peraturii este mai pronunţată în jumătatea estică, unde tendinţele seculare înregis¬trate ating şi 0,8˚C, în timp ce, în regiunea in¬tracarpatică, încălzirea este în general nesemnificativă. Analiza sezonieră indica creşteri termice semnificative mai ales iarna şi vara, tendinţele atingând valori de aproape 2˚C în secolul trecut. Interesant este cazul toam¬nei, pentru care observaţiile din secolul XX indică o tendinţă de răcire. Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indică o tendinţă de scădere a valorilor anuale, mai pronunţată în centrul ţării. Iarna, tendinţa de deficit pluviometric este mai pu¬ternică în regiunile sudice şi vestice ale României. Variaţiile temperaturii aerului şi ale cantităţilor de precipitaţii nu s-au produs uni¬form pe parcursul secolului XX. În a doua jumătate a secolului trecut, analizele realizate cu un număr mărit de staţii relevă tendinţe mai accentuate de încălzire, diferenţiate regio¬nal. Aceasta dinamică a schimbării, cu accentuarea tendinţelor de variaţie a diferiţilor parametri climatici în ultimele decenii este o ca¬racteristică globală.

In ceea ce priveşte statistica fenomenelor extreme, analiza datelor de observaţie din a doua jumătate a secolului XX indică o creştere semnificativă, pentru toate regiunile ţării, a mediei temperaturii minime, vara, precum şi a mediei temperaturii maxime din timpul iernii şi verii. Creşterea din ultimele patru decenii ajunge pana la 2˚C, în regiunile sudice şi sud-estice ale României. Simultan, s-a înregis¬trat o creştere a frecvenţei zilelor caniculare (definite de temperaturi maxime mai mari de 35˚C) şi descreşterea frecvenţei zilelor de iar¬nă. Tot pentru ultima jumătate a secolului XX, observaţiile sugerează o creştere a frec¬ven¬ţei anuale de producere a brumei, pole¬iului şi chiciurii. În aceeaşi perioadă, grosimea medie a stratului de zăpadă prezintă o tendinţă de diminuare semnificativă în regiunile vestice şi nord-estice ale ţării.