Tipuri de medii

TIPURI DE MEDII GEOGRAFICE PE TERRA

Mediul geografic reprezintă un macrosistem alcătuit din mai multe componente (relief, apă, aer, sol, vieţuitoare, inclusiv omul cu activităţile sale) între care s-au statornicit relaţii multiple de natură spaţială, temporală, cauzală, evolutivă şi care se oferă observaţiei prin peisaje.

I. MEDIILE DIN ZONA TEMPERATĂ

Se întind în latitudine între 400 şi 600, în zona temperată, având o mare dezvoltare în continentele din emisfera nordică. În cadrul lor se includ câmpii, dealuri, podişuri, dar şi importante lanţuri de munţi, ce determină o varietate mare de medii. Clima este caracterizată prin existenţa celor patru anotimpuri, cu o variabilitate accentuată a vremii. Se caracterizează prin anotimpuri distincte, cu ierni friguroase şi veri calde.

Există trei tipuri de medii: temperat-oceanic, temperat-continental şi mediteranean.

Mediul temperat – oceanic

Mediul temperat-oceanic se află în spaţiile continentale vecine oceanelor, la latitudini de 40–550 C, având o dezvoltare mai mare în regiunile de câmpie şi de dealuri (în Europa de Vest) şi mai restrânsă în dreptul lanţurilor de munţi (Cordilieri, Anzi) care constituie bariere în calea maselor de aer aduse de circulaţia vestică. În Europa şi în America, clima blândă cu veri răcoroase şi ierni plăcute (circa 800 – 1.000 mm/an precipitaţii) asigură, pe de o parte, o vegetaţie bogată, cu păduri de foioase, iar pe de altă parte, soluri fertile. În estul Asiei, climatul este dependent de circulaţia maselor de aer dinspre ocean, care vara dau precipitaţii bogate, şi dinspre interiorul continentului, iarna (uscate şi reci).

Scurgerea apelor râurilor se caracterizează prin debite mari în sezonul cu precipitaţii (iarna şi primăvara în Europa, vara în Asia de Vest) şi debite mici în celelalte.

Precipitaţii mari se produc pe unele insule sau pe continente, unde, sezonier, circulaţia maselor de aer este tot dinspre ocean, de exemplu: arhipelagul Hawaii, vestul S.U.A., la 45–600 C , America de Sud la latitudini de 40–500 C.

Clima temperat-oceanică este caracteristică părţii vestice a continentelor din zona temperată (Europa de Vest – Marea Britanie, V. Franţei, V. Spaniei, Polonia, S.U.A., Chile, Noua Zeelandă), unde sunt predominante masele de aer umed, oceanic, din vest. Iernile sunt blânde, iar verile răcoroase. Temperaturile medii anuale au valori de 10–150 C, iar cantităţile medii precipitaţii sunt în jur de 1.000 mm/an şi cresc spre latitudinile mari, unde se înregistrează şi căderi mai abundente de zăpadă în sezonul rece.

Solurile zonei temperat-oceanice s-au dezvoltat în condiţiile unei umidităţi moderate şi sub pădure. Mai importante sunt: luvisolurile, formate sub păduri de foioase, păduri de amestec şi pajişti; argiluvisolurile, dezvoltate sub păduri de foioase (fag, stejar), de culoare brun-roşcată sau brună; podzolurile corespund unui climat umed şi răcoros şi se dezvoltă sub pădurile de conifere( în Marea Britanie). Aceste soluri sunt deficitare în calciu, potasiu şi magneziu şi sunt în general acide. Nu sunt deosebit de productive d.p.d.v. agricol.

Acolo unde relieful o permite, terenurile agricole sunt folosite pentru culturi şi creşterea animalelor. Pădurile de foioase cu frunze căzătoare sunt caracteristice zonei climatice temperat-oceanică şi de tranziţie spre climatul continental şi au o extindere mai mare în emisfera nordică – Europa de Vest şi Centrală, estul Americii de Nord, estul Asiei. În emisfera sudică ocupă spaţii mai restrânse, în sudul Americii de Sud şi în Noua Zeelandă. În sezonul rece, arborii îşi pierd frunzele şi sunt reprezentaţi de fag, gorun, stejar, arţar, tei, ulm, carpen, frasin, iar arbuştii, mai răspândiţi sunt cornul, sângerul şi lemnul câinesc.

Fauna acestor păduri este formată din cerb, căprioară, mistreţ, lup, vulpe, urs brun şi jder.

Aici mediile naturale ale câmpiilor şi dealurilor au fost în transformate în medii de culturi agricole, portuare, industriale, de aşezări de diferite tipuri.

În cea mai mare parte pădurile de foioase au fost defrişate, locul lor fiind luat de plantaţii, pajişti şi terenuri agricole.

În munţi, activităţile turistice, căile de comunicaţie şi aşezările (de exemplu în Franţa, Scoţia, S.U.A., Canada, etc.) introduc o notă de antropizare, dar aceasta este subordonată menţinerii echilibrelor naturale. Se adaugă multe teritorii supuse ocrotirii sub formă de rezervaţii şi parcuri.

Mediul temperat – continental

Se desfăşoară în părţile centrale ale continentelor, la distanţe mai mari în raport cu oceanele, fiind de cele mai multe ori încadrate de sisteme de munţi înalţi (Carpaţi, Caucaz, Himalaya, cele din Extremul Orient, etc), care împiedică pătrunderea maselor de aer oceanic. Astfel de medii se găsesc în Bulgaria, Iugoslavia, N. Croaţiei, N. Italiei, Elveţia, Cehia, Austria, S. Germaniei, apoi în America de Nord (podişurile din centrul S.U.A. şi al Canadei) şi America de Sud (Argentina). Climatul se caracterizează prin frecvenţa maselor de aer continental, polare şi arctice, precipitaţii puţine (sub 500 mm/an) şi o accentuare a secetei către sectoarele centrale ale continentelor sau în cele care sunt încadrate de munţi înalţi.

Precipitaţiile cad în orice lună, dar valorile mai mari sunt la finele primăverii şi vara; toamna şi iarna sunt secetoase. Râurile au un regim neregulat, îngheaţă în timpul iernii, pot produce inundaţii primăvara din cauza topirii zăpezilor, iar vara debitele scad din cauza secetei sau cresc datorită ploilor torenţiale.

Clima temperat-continentală este caracterizată prin veri călduroase şi uscate şi prin ierni extrem de reci. Datorită încălzirii puternice a uscatului, verile sunt foarte călduroase, cu temperaturi medii lunare de 15–200 C, iar iernile sunt reci, cu tem¬peraturi medii lunare sub 00 C. Cantităţile medii de precipitaţii au valori reduse, fiind cuprinse între 300 şi 500 mm/an.

Solurile sunt formate din: castanoziomuri ce se formează pe loess şi corespund unui climat uscat şi cald; cernoziomuri care sunt soluri fertile, formate pe loess, într-un climat secetos şi sunt situate la suprafaţa solului fiind bogate în humus.

Ca vegetaţie avem stepele alcătuite din ierburi. Aceste formaţiuni se află în partea de est a Europei (pustă în Ungaria, bărăgan în România, stepă în Rusia), partea centrală a Asiei, în America de Nord, unde sunt nu¬mite prerii, şi în America de Sud, unde sunt cunoscute sub numele de pampas. Aceste regiuni constituind cele mai însemnate zone cu cereale de pe Glob.

Limita vestică a stepei din Europa trece prin sud-estul ţării noastre. Trecerea dintre pădurile de foioase şi stepă se realizează prin intermediul unei fâşii de tranziţie, numită silvostepă, în care ierburile stepei alternează cu pâlcuri de copaci.

Fauna cuprinde iepuri, popândăi, hârciogi şi diferite păsări, ca potârnichea, prepeliţa.

Condiţiile climatice mai blânde au favorizat dezvoltarea de aşezări, multe înşirate de-a lungul unor drumuri transcontinentale (Transsiberianul în Eurasia sau magistralele din Canada).

Unele modificări ale condiţiilor de mediu se produc mai întâi prin exploatările intense de masă lemnoasă, combustibili sau minereuri, iar apoi prin extinderea suprafeţelor cu păşuni şi unele terenuri agricole. Acestea sunt concentrate în sud, unde alături de areale de mediu antropizat există şi parcuri naţionale.

Mediul temperat-excesiv

Mediul temperat-excesiv se află în interiorul continentelor cuprinzând China de Vest, deşerturile din Asia Centrală (Kara Kum, Kâzâl-Kum), Mongolia şi Marele Bazin din S.U.A.

Doar în lungul râurilor mai impor¬tante şi în depresiunile unde pânza freatică se află la adâncimi reduse vegetaţia este mai bogată, aici dezvoltându-se aşezări şi diverse culturi agricole.

Climatul arid are ierni reci cu temperaturi negative, veri lungi, calde şi uscate, între care sunt intervale scurte cu precipitaţii reduse (sub 100 mm/an).

Cuprinde o vegetaţie de tip ierbos, în care domină gramineele, la care se adaugă leguminoase, compozite, umbelifere etc.

Ca urmare, perioada vegetativă durează 1-2 luni (martie-mai), când se dezvoltă un număr restrâns de plante xerofite (rogoz, ierburi ţepoase, saxaulul alb şi negru) cu adaptări numeroase.

În peisaj se impun câm¬purile de nisip cu dune ce au dimensiuni foarte mari, microdepresiunile cu eflorescenţe saline, culmile deluroase sau montane cu versanţi dezgoliţi sau cu ierburi şi numeroase văi seci.

Această asociaţie vegetală poartă denumiri diferite: stepă Euro¬pa şi Asia, prerie în America de Nord, pampas în America de Sud, veld în sudul Africii, tussock în Noua Zeelandă. Există însă anumite diferenţe între acestea. De exemplu, în prerii predomină ierburile înalte, iar în pampas asociaţia ierboasă este presărată cu tufişuri. Fa¬una este mai puţin bogată decât cea forestieră, dominând rozătoa¬rele, la care se adaugă erbivore, carnivore, specii de păsări.

Ţinuturile din mediul temperat-excesiv au constituit din vechi timpuri marile terenuri de păşunat ale lumii.

Cele mai importante oraşe se află în lungul văilor cu scurgere permanentă, dar şi la contactul deşerturilor cu munţii, unde există izvoare bogate ca debit.