Turismul cultural în țările baltice

Introducere

Statele baltice se referă la cele trei state fost-comuniste între Rusia şi Polonia, cu ieşire la Marea Baltică:

• Estonia

• Letonia

• Lituania

Aceste ţări şi-au recâştigat independenţa de la Uniunea Sovietică în 1991. Ele, mai ales Estonia şi Letonia, au cultură nordică, similară cu cea finlandeză sau suedeză.

Finlanda este câteodată considerată ca stat baltic, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost inclusă în Pactul Molotov-Ribbentrop.

Cele trei state baltice au devenit membre ale Uniunii Europene şi NATO în 2004. Economiile sale cresc foarte repede, cu creştere anuală în jur de 5-7%, mult peste media Europei.

Statele Baltice au avut cele mai mari rate de creştere în Europa între 2000 şi 2006, iar acest lucru a continuat în 2007. În 2006, economia în Estonia a crescut cu 11,2% în produsul intern brut, în timp ce economia Letoniei a crescut cu 11,9% şi Lituania cu 7,5%. Toate cele trei ţări şi-au văzut ratele de şomaj, care intră sub media UE până în februarie 2006. În plus, Estonia este printre cele mai liberale economii din lume şi, în 2006 a trecut de la a fi clasificata ca fiind una superioară - o economie cu venituri medii, la o mare economie de venituri de către Banca Mondială. Euro Toate cele trei ţări sunt programate să adopte moneda euro în jurul 2012.

Cu toate acestea, din cauza crizei economice globale, economiile în Marea Baltică în 2008 sunt fragile şi, de la creşterea anterioara rapidă, s-a instalat recesiunea în Estonia şi Letonia, până la sfârşitul anului 2008, urmată de Lituania în 2009.

Capitolul 1 – Notiunea de turism cultural

Turismul cultural inseamna a călători pentru experimentarea mediilor culturale, incluzând peisajele, artele vizuale și interpretate și deasemenea stiluri de viată, valori, traditii, evenimente cum si alte modalitati creative de schimburi inter-culturale.

Patrimoniul cultural se referă la faptul că toate urmele de existentă umană au un caracter cultural, arheologic sau istoric.

Dezvoltarea turismului atât ca modalitate de petrecere într-un mod placut si instructiv a timpului liber, cât și ca activităti prestatoare de servicii solicitate în diverse etape ale unei călătorii turistice, reprezintă una dintre caracteristicile civilizatiei actuale, cu largi perspective de evolutie, fiind concomitent consecinta și cauza unor mutatii economice, sociale, culturale și de mediu. De aceea, pentru a releva situatia actuală a turismului Tărilor baltice, importanta acestei activităti în cadrul celor trei tări, vom aborda turismul pe plan cultural si economic, încercând să prezentăm valentele multiple ale acestuia si locul ocupat de el în viata economico-sociala a Estoniei, Letoniei si Lituaniei.

Privit prin prisma continutului și în corelatie cu ansamblul economiei nationale, turismul actionează ca un factor stimulator al sistemului economic global. Având în vedere faptul că ţările din Letonia, Estonia şi Lituania și-au recâştigat independenţa în 1991, turismul a trecut prin transformări uriaşe şi îmbunătăţiri incredibile în calitatea şi varietatea produselor.

Turismul cultural apare ca un tip de turism clar diferenţiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin motivaţie. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este lărgirea orizontului de cunoştinţe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau arhitectural şi al teritoriilor în care acesta se inserează. Conform Micului Dicţionar Enciclopedic, cultura reprezintă expresia civilizaţiei materiale şi spirituale generate a unui popor. În sens larg cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale şi tehnicile necesare producerii lor), cât şi cultura spirituală (creaţiile din domeniul ştiinţei, literaturii, artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice şi tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include şi turismul citadin şi turismul rural-etnografic. Turismul cultural trimite obligatoriu la noţiunea de patrimoniu, care reprezintă componentele materiale şi imateriale ale identităţii oricărei societăţi, elaborate, apoi transmise şi reactualizate în teritoriu. Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele, ansamblurile arhitectonice, oraşele de artă, satele cu tradiţii bine păstrate, siturile arheologice, grădinile, edificiile de natură religioasă sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile şi manifestările culturale, tradiţiile şi aptitudinile creative acumulate în timp.

Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi fie specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanţe impresionante pentru a surprinde încă o faţetă a pasiunii lor), fie atrasă de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară şi se constituie din cei care, aflaţi în concediu sau vacanţă în scopul odihnei şi recreerii, vizitează şi obiectivele turistice antropice din spaţiul în care se află. O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea turismului cultural o reprezintă apartenenţa participanţilor la categorii socio-profesionale superioare sau cu un nivel de educatie mediu şi ridicat: elevi, studenţi, intelectuali şi de aceea caracterul sau de masă este incert. Preponderentă în alcătuirea fluxurilor turistice este populaţia urbană.

Practicile turistice culturale sunt şi ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor şi monumentelor în scopul cunoaşterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practici ludice (frecventarea unei cafenele sau a unui bar situat în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, de exemplu). Există, se pare, şi o diferenţiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice şi de arhitectură, dominând net mişcările turistice culturale; bărbaţii preferă siturile tehnico-ştiinţifice, tradiţiile şi artele populare. În general există o preferinţă pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulţi vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.

Practicile culturale se pot deosebi şi în funcţie de specificul mental şi comportamental al unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franţa, principala destinaţie a turismului cultural mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferinţă a germanilor pentru artă romană sau Evul Mediu, dorinţa nord-americanilor de a-şi regăsi rădăcinile culturale, atracţia olandezilor pentru spaţiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea monumentelor şi a locurilor care evocă relaţiile franco-engleze, în timp ce italienii preferă sanctuarele şi locurile de cult.

În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogăţirea ofertei turismului cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios şi exigent şi atitudinea comunităţilor locale care doresc să obţină beneficii de pe urma activităţilor culturale pe care le finanţează.

Eficienţa turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar dezvoltarea sa prezintă şi o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă, solidă şi nu ţine cont de modă, aşa cum a fost cazul turismului balneo-climateric. Potenţialul de extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula Paştelui nu mai sunt aşa de îndepărtate.

Profilul de piaţă al turistului cultural

- nivel mai ridicat al educaţiei şi veniturilor

- cheltuiesc mai mulţi bani

- petrec mai mult timp într-o zonă

- sunt mai multe femei decât bărbaţi

- se încadrează în grupa de vârstă 45 –64 de ani

- preferă hotelurile şi motelurile ca modalităţi de cazare

- sunt mai dispuşi să călătorească în perioadele de extrasezon (în special toamna).