Zona temperat-oceanică

Regiunile naturale temperat-oceanice sunt caracteristice porţiunilor continentale din vecinătatea oceanelor. În Europa regiunile temperat-oceanice sunt prezente în vest, centru şi parţial Europa Estică, în America (regiunea Atlantica), în Muntii Appalachi, Piemontul Appalachian, Câmpia Atlantică, o bună parte din Podişurile şi Câmpiile centrale, iar în Asia, în Marea Câmpie Chineză, Podişul de Loess, parţial Manciuria, China de Est, Japonia la nord de Tokyo, Coreea.

Extensiunea mai mare sau mai mică este legată de poziţia lanţurilor montane înalte cu desfăşurare oarecum paralelă cu ţărmul. Prezenţa Cordilierilor şi Anzilor în marginea vestică a Americilor face ca aici ea să fie redusă la o fâşie după cum absenţa acestora în vestul Europei determină o largă desfăşurare până în sectorul central-estic al continentului. Suprafeţe nu prea mari se află în estul Asiei, sud-estul Australiei, Tasmania, sudul Noii Zeelande şi în America de Sud.

Latitudinea

Zona temperat-oceanică se află între 300-500 latitudine nordică în America de Nord şi 440-610 în Europa şi Asia latitudine nordică, cu diferenţieri în sensul restrângerii sau extinderii zonei.

Clima

Clima este dependentă de predominarea circulaţiei maselor de aer oceanic, mase cu umiditate şi, în comparaţie cu cele continentale, mai răcoroase vara şi mai calde în sezonul rece. Ca urmare, nu se manifestă nici călduri excesive, dar nici îngheţuri puternice; amplitudinile termice anuale sunt moderate, nebulozitatea este mai accentuată, vânturile legate de o frecventă activitate ciclonală au viteze ridicate. Precipitaţiile sunt bogate (1 500-3 000 mm) şi repartizate în toate anotimpurile, valorile mari sunt pe versanţii vestici ai masivelor montane şi scad spre interiorul continentelor; roua, burniţa, ceaţa reprezintă fenomene meteorologice distincte.

Ca urmare, verile sunt plăcute (temperaturi medii lunare între 16 şi 250 C), precipitaţiile sunt mai reduse şi adesea au caracter de aversă. Iarna este un anotimp mai blând sub raport termic (între 00 C la latitudini mari şi 10-120 C la latitudinea de 400, dar cu umiditate, nebulozitate şi precipitaţii (numărul cel mai mare de zile cu ploi) ridicate. Ninsorile, cu frecvenţă mai mare la altitudini de peste 500, nu dau strat de zăpadă de durată decât pe munţi, în rest el reducându-se la câteva zile în condiţiile prezenţei unor mase de aer rece polar).

Pe ansamblu, aici cad precipitaţii între 800 şi 1 500 mm, cu maximum iarna (ianuarie). Spre centrul şi estul continentului survin uşoare modificări (scăderea precipitaţiilor la sub 800 mm şi creşterea amplitudinilor termice). De asemenea, prezenţa sistemelor muntoase Alpi, Carpaţi impune, pe de o parte, o etajare a valorilor elementelor climatice, iar, pe de altă parte, o asimetrie evidentă în desfăşurarea mărimii lor pe versanţii vestici în raport cu cei estici.

Relieful

Relieful influenţează prin valoarea altitudinii, expunerea suprafeţelor, declivitate. El este foarte diferit ca vârstă, tectonică şi structură. Se întâlnesc unităţi precambriane, caledonice, hercinice şi unităţi de orogen mezo- neozoic. Unităţile muntoase de podiş şi câmpie în limita structurilor precambriene sunt reprezentate de Platforma Rusă (unitatea tectonică Sarmaţia), având mezorelief de podiş, coline şi câmpii, relief fluviatil şi carstic. Aceste unităţi au atitudini cuprinse între 200 şi 400m. O altă platformă aparţinând erei precambriene este Platforma Sino-Coreeană (Marea Campie Chineză, Munţii Coreeei, Colinele Shandong), având altitudini cuprinse între 200 şi 3 000 m şi un relief fluviatil, fluvio-marin şi alpin. Varietatea reliefului minor în unele regiuni este dată şi de modelarea glaciară prin urmele lăsate de acestea (coline morenaice, văi glaciare, depresiuni etc): Arhipelagul Britanic, Câmpia Nord Europeană, New England, regiunea Marilor Lacuri etc.