Alimentații speciale, sindromul de colon iritabil

DEFINIREA SINDROMULUI DE COLON IRITABIL

Sindromul de colon iritabil ( Irritable Bowel Sindrome, IBS) este o afecţiune funcţională, diagnosticată după simptome şi nu după cauză. Datorită acestei afecţiuni sistemul digestiv reacţionează printr-o serie de simptome specifice, dar neplăcute, însă nu se cunoaşte exact ce provoacă acele simptome. Important este să nu se facă confuzie între sindromul de colon iritabil şi bolala de colon inflamabil, întrucat în primul caz este vorba doar de o stare care nu cauzează complicaţii medicale serioase, pe când în al doilea caz vorbim de o boală care include afescţiuni serioase ale colonului precum boala Crohn şi colite.

Colonul iritabil este diagnosticat după simptome, nu printr-un test medical special. Este extrasensibil la produsele alimentare, stres, şi alte stimulente. Cu toate acestea, sindromul de colon iritabil nu conduce la cancer sau alte boli intestinale grave, cum ar fi colita, boala Crohn, sau ulcere.

Simptomele de colon iritabil includ:

• Dureri abdominale pentru cel puţin trei luni. Ele pot fi prezente continuu, dar cel mai adesea intermitente. Durerea este eliminarea scaunului.

• Creşterea frecvenţei de scaune atunci când durerea apare. Alternativ, mişcările intestinului rare (constipaţie), poate fi experimentat în alte momente.

• Creşterea slăbite de scaun atunci când se simte dureri abdominale. Alteori, forma scaun poate fi greu sau constipat.

• Mucusul în scaun.

• O senzaţie de golire incompletă a rectului după ce mergi la baie.

• O senzaţie de balonare sau dilatat în abdomen.

CUM FUNCŢIONEAZĂ SISTEMUL DIGESTIV

Pentru a înţelege unele cauze frecvente de simptome asociate cu IBS, este important să se cunoască cum funcţionează sistemul digestiv.

Sistemul digestiv reprezintă ansamblul format din tubul digestiv (cu totalitatea organelor digestive - cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros) şi glandele anexe (glandele salivare, ficatul, pancreasul).

Tubul digestiv este un complex de organe (cavitatea bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire şi intestin gros), fiecare având rolul şi importanţa sa în desfăşurarea procesului digestiei şi în care alimentele sunt supuse unor transformări de natură mecanică, fizică şi chimică, în scopul asimililării principiilor nutritive pe care acestea le conţin.

Reziduurile neasimilabile sunt eliminate la nivelul ultimului segment al tubului digestiv (rectul) prin actul defecaţiei.

Structural tubul digestiv este unitar pe tot parcursul segmentelor ce îl compun şi prezintă 4 straturi numite tunici, aflate în ordine, dinspre exterior spre interior:

• tunica seroasă (exterioară);

• tunica musculară exterioară şi tunica musculară interioară;

• tunica submucoasă;

• mucoasa propriu-zisă.

Stomacul

Stomacul este, în esenţă, un sac care se află sub diafragmă şi sub coaste. Funcţia sa este de a reţine bolul alimentar format la nivelul cavităţii bucale imediat după ingestie şi pentru a-l pregăti pentru digestie şi absorbţie de către restul tractului gastrointestinal. În momentul în care mancarea este văzută, mirosită sau mâncată, stomacul se relaxează şi se extinde pentru a fi gata să „primescă” bolul alimentar. Când alimentele ajung în stomac, pereţii stomacului secreta acid, mucus şi pepsină, care se amestecă cu bolul alimentar pentru a-l pregăti pentru intestinul subtire. Acidul clorhidric şi enzimele alimentare descompun alimentele în timp ce muschii stomacului, prin mişcările peristaltice marunţesc şi amestecă bucăţile de alimente. În cele din urmă, stomacul sterilizează alimentele de bacterii inainte ca acestea să-şi continue traseul prin tractul gastro-intestinal. În acest moment, bolul alimentar are o consistenţă oarecum fluidă, cunoscut sub numele de chim.

Intestinul subtire

Odata ce produsele alimentare au fost reduse la chim, acestea sunt gata să treacă prin intestinul subtire. Intestinului subtire are trei secţiuni- duoden, jejun, şi ileon. Chimul trece în prima secţiune, duodenul, prin muschiul sfincterului piloric, care îl împiedică să fie regurgitat înapoi în stomac.

Duodenul are celule care secretă enzime digestive, acizi, hormoni, apă, mucus şi ioni pentru a procesa în continuare chimul. Hormonii reglează secreţia de suc pancreatic şi bilă în duoden, iar chimul este procesat cu ajutorul unor mişcări peristaltice, segmentare şi pendulare, amestecându-se cu secreţiile pentru a ajuta la digestia si absorbtia nutrientilor. Următoarea secţiune a intestinului subtire, jejunul, are o căptuşeală care absoarbe carbohidraţii si proteinele din chim. Secţiunea finală a intestinului subtire, ileonul, absoarbe apa, grăsimile şi sărurile biliare. Ileonul întâlneşte intestinul gros la valvă numită valva ileocecală.

Intestinul gros

Se află în continuarea jejuno-ileonului terminându-se cu orificiul anal. Intestinul gros are trei mari roluri: reabsorbţia fluidelor digestive, formarea scaunului şi deplasarea acestuia. Materialele care părăsesc ileonul şi pătrund în cecum (prima porţiune a intestinului gros) au o consistenţă lichidă. Reîntoarcerea lor în intestinul subţire este împiedicată de un sfincter muscular aflat în punctul de joncţiune. Cu excepţia apei, prin pereţii intestinului gros sunt absorbite puţine substanţe. Funcţia primară a colonului este cea de stocare şi deshidratare. Pe măsură ce apa este absorbită, materialul lichid capătă consistenţă semisolidă, fiindu-i necesare 12 până la 15 ore pentru a realiza întreg circuitul intestinal. Spre deosebire de stomac, intestinul gros conţine o bogată floră microbiană. O bună parte a materiilor fecale este constituită din bacterii, substante nedigerabile - în principal celuloză - şi substanţe toxice eliminate din sânge prin pereţii intestinali.