Auditul în Sisteme de Management de Mediu

Controlul efectiv al poluării nu se poate realiza exclusiv pe soluţii tehnologice, ci trebuie abordat în baza unui sistem de management de mediu, integrat managementului general al întreprinderii.

Sistemul de Management de Mediu (SMM) este definit ca fiind o “componentă a sistemului general de management ce include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea,

realizarea, revizuirea şi menţinerea politicii de mediu”.

Un Sistem de Management de Mediu are ca obiectiv principal să ajute o companie în:

- identificarea şi controlul aspectelor de mediu, a impacturilor şi riscurilor relevante din companie;

- satisfacerea politicii de mediu a obiectivelor şi ţintelor, inclusiv conformarea cu legislaţia de mediu;

- definirea unui set de principii de bază care să orienteze activităţile viitoare vizând responsabilităţile de mediu;

- stabilirea unor creşteri ale performanţei de mediu a companiei, pe baza unui bilanţ costuri-beneficii;

- determinarea resurselor necesare pentru atingerea obiectivelor;

- definirea responsabilităţilor, autorităţii şi a procedurilor care să asigure implicarea fiecărui angajat al companiei, în reducerea impactului negativ asupra mediului;

- realizarea unui sistem eficient de comunicare în interiorul companiei şi asigurarea unei instruiri a personalului.

Analiza efectuată de conducere

Pentru a susţine îmbunătăţirea continuă, adaptarea şi eficienţa sistemului de management de mediu şi prin aceasta, a performanţei de mediu, se recomandă conducerii organizaţiei să analizeze şi să evalueze sistemul de management de mediu la intervale stabilite. Se recomandă ca domeniul acestei analize să fie cuprinzător, deşi nu este necesar ca toate elementele sistemului să fie analizate în acelaşi timp, procesul de analiză putându-se desfăşura într-o anumită perioadă de timp.

Principii de auditare

Auditarea se caracterizează prin faptul că se bazează pe un număr de principii. Acestea fac din audit un instrument eficace şi de încredere în susţinerea politicilor şi controalelor managementului care furnizează informaţii pe baza cărora o organizaţie poate acţiona pentru a-şi îmbunătăţi performanţa.

Principiile următoare se referă la însăşi auditorii:

- Comportament etic – baza profesionalismului Încrederea, integritatea, confidenţialitatea şi discreţia sunt esenţiale pentru auditare.

- Prezentare corectă – obligaţia de raporta adevărul şi cu acurateţe

Constatările auditului, concluziile auditului şi raportul de audit reflectă cu fidelitate şi acurateţe activităţile de audit. Obstacolele semnificative întâlnite pe parcursul auditului şi opiniile divergente şi nerezolvate între echipa de audit şi auditat sunt raportate.

- Responsabilitatea profesională – aplicarea perseverenţei şi a judecăţii în auditare

Atitudinea profesională practicată de auditori este în concordanţă cu importanţa sarcinii pe care o efectuează şi cu încrederea acordată de către clienţii auditului şi de alte părţi interesate. O condiţie prealabilă importantă este să aibă competenţa necesară.

Următoarele principii de auditare se referă la procesul de audit. Un audit este prin definiţie independent şi sistematic iar aceste caracteristici sunt strâns legate de următoarele principii de auditare:

- Independenţa – baza pentru imparţialitatea şi obiectivitatea concluziilor auditului

Auditorii sunt independenţi de activitatea pe care o auditează şi sunt liberi de orice influenţe şi conflicte de interese. Auditorii menţin o gândire obiectivă pe întreg parcursul unui proces de audit pentru a se asigura că se bazează numai pe dovezi în stabilirea constatărilor şi a concluziilor auditului.

- Utilizarea dovezilor – baza raţională pentru a ajunge la concluzii de încredere şi reproductibile într-un proces sistematic de audit.

Dovada auditului este verificabilă. Se bazează pe eşantioane ale informaţiei disponibile, din moment ce auditul este efectuat într-o perioadă finită de timp şi cu resurse limitate. Utilizarea corespunzătoare a eşantionării este strâns legată de încrederea care poate fi plasată în concluziile auditului.

Evaluarea ciclului de viaţă

Creşterea conştientizării asupra importanţei protecţiei mediului şi a impacturilor posibile asociate produselor fabricate şi consumate, a mărit interesul pentru dezvoltarea metodelor pentru o mai bună înţelegere şi reducere a acestor impacturi. Una dintre tehnicile dezvoltate în acest scop

este Evaluarea Ciclului de Viaţă (ECV).

EVC este o tehnică pentru evaluarea aspectelor de mediu şi a impacturilor potenţiale asociate unui produs, prin:

- realizarea unui inventar pentru elementele relevante de intrare şi ieşire ale unui sistem-produs;

- evaluarea impacturilor potenţiale de mediu asociate acelor intrări şi ieşiri;

- interpretarea rezultatelor analizei inventarului şi a fazelor de evaluare a impacturilor în relaţie cu obiectivele studiate.

ECV studiază aspectele de mediu şi impacturile potenţiale pe durata ciclului de viaţă al produsului, de la achiziţia materiilor prime, continuând cu producţia, utilizarea şi postutilizarea. Categoriile generale ale impacturilor de mediu care este necesar sa fie luate în considerare includ utilizarea resurselor, sănătatea umană şi consecinţele ecologice.

ECV poate ajuta la:

- identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a aspectelor de mediu generate de produse în diferite puncte din ciclul lor de viaţă;

- luarea deciziilor în industrie, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale (de exemplu, planificarea strategică, stabilirea priorităţilor, proiectarea sau reproiectarea produselor sau a

proceselor);