Ciocolată

Ciocolata

I Dulcea istorie a ciocolatei:

Ciocolata reprezinta un simbol modern al dulciurilor, ea este de fapt un aliment destul de vechi, datand din 250-290 e.n. si avandu-si originea in America Centrala. In timpul perioadei clasice, ciocolata nu era mancata ca dulce, ci era consumata ca o bautura amara si juca un rol important in viata religioasa si sociala a acestor locuitori. Prima dovada despre existenta ciocolatei a fost gasita in ramasitele de vase antice din aceasta perioada. Multe artefacte descriu scene in care oamenii petreceau in timp ce savurau ciocolata.

Maiasii au replantat copacul in propriile curti, unde, ascunzandu-se de ochii curiosi, au amestecat, au fermentat si au macinat semintele transformandu-le intr-o pasta. Cand au adaugat apa, ardei iute, si alte ingrediente, aceasta pasta s-a transformat intr-o bautura spumosa si picanta de ciocolata.

Ciocolata era o rasplata pentru fiecare cetatean, indiferent ce statut avea acesta in societate. Dar cei bogati beau ciocolata din vesele special decorate de artizani. Unele reprezentand regi, zei si chiar animale band ciocolata. Cuplurile maiase beau ciocolata ca parte a logodnei lor si a ceremoniei nuntii. Asemeni drumului pe care il urmeaza marile civilizatii, maiasii au fost cuceriti de azteci, care - pana in anul 1400 - au dominat America Centrala, teritoriul lor extinzandu-se din nordul Mexicului pana in Honduras.

La inceput, aztecii negociau cu maiasii pentru semintele de cacao, dar treptat au inceput sa le ceara ca tribut, semintele devenind astfel si o forma de moneda. Aztecii consumau de asemenea bautura de ciocolata amara, condimentata cu tot felul de arome, adaugand in ritualurile lor, si achiete (semintele Copacului de Annatto), ceea ce a determinat ca mixtura sa devina rosu-sangerie. Ciocolata a fosta atat de pretuita incat comerciantii azteci si-au umplut bagajele cu cacao si le-au carat in spate pana in capitala azteca, care astazi este orasul Mexico. Pentru azteci, consumul ciocolatei s-a extins la preoti, la decorarea soldatilor si la rasplatirea comerciantilor. Potrivit unei legende, zeul Quetzalcoatl, a adus cacaoa cereasca pe pamant.

Desi e posibil ca alti exploratori sa fi descoperit cu mult inainte ciocolata in America, europenii nu au aflat de aceasta bautura delicioasa inainte anul 1521. Ciocolata a devenit chiar motiv de razboi odata cu sosirea conchistadorilor spanioli la 21 aprilie 1519, in frunte cu conducatorul lor Hernán Cortés ce permite accesul la sursele utilizării pudrei de cacao: regele aztec credea că are de-a face cu zeul Montezuma, a carui intoarcere era prevestita de legende chiar pentru aceasta zi şi i-a intampinat pe conchistadori oferindu-le sa bea dintr-o cupa de aur o bautura amara „Xocoatl” cu virtuti revigorante. Hernán Cortés a impus această bautura armatei sale, constatand ca „o ceasca din aceasta pretioasa bautura ajunge oamenilor pentru un mars o zi intreaga, fara a mai fi nevoie de alte alimente”.

Primii cronicari columbieni povestesc că bautura consta intr-un lichid in care se amestecau boabe de cacao strivite, pudra de roscove, vanilie, cuisoare intregi, alune, migdale, fistic, apa de flori de portocal si de trandafiri, pudra de piper, ardei iute, scortisoara si piure de porumb. Totul se lega prin turnarea succesiva a bauturii dintr-un recipient in altul, apoi prin amestecarea repetata, ce producea multa spuma. Ulterior se adauga miere, mosc şi ambra, pentru a suprima amareala amestecului.

Hernán Cortés a hotarat sa aduca cu el faimoasele seminte, odata cu alte comori, la intoarcerea in Spania. Prima incarcatura de cacao pleaca cu un „vento chocolatero”, nume dat in Mexic brizelor din nord ce favorizau navigatia. Poetul italian Pietro Andrea Forzoni i-a rezumat virtutile: „O suava ambrozie, sursa de sanatate, sprijin spiritual al vietii pline de slabiciune, atat de ravnita de locuitorii nemuritori din inaltimile celeste!”. De la întaritor si pana la afrodiziac nu mai era decât un pas, depasit cu usurinta de istoricul Bernard Diaz. Potrivit acestuia, impăratul Montezuma obisnuia sa bea o ceasca din pretiosul elixir înainte de a trece pragul haremului sau. Nici Casanova si marchizul de Sade n-au uitat de acest elixir.