Micotoxine - Sterigmatocistina

Domeniu: Industria Alimentară

Conține 1 fișier: doc

Pagini : 20 în total

Cuvinte : 4390

Mărime: 41.88KB (arhivat)

Publicat de: Norica-Isabela Dicu

Puncte necesare: 7

Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Alexandru Stoica

UNIVERSITATEA VALAHIA din TÂRGOVIŞTE FACULTATEA : INGINERIA MEDIULUI ŞI BIOTEHNOLOGII MASTER : CONTROLUL şi EXPERTIZA ALIMENTELOR

Descarcă acum

Cuprins Extras Bibliografie Preview

Cuprins

Capitolul 1 – Mucegaiuri 3
Capitolul 2 – Micotoxine
2.1. Ce sunt micotoxinele? 6
2.2. Ce simptome cauzează micotoxinele? 6
2.3. Cum se dezvoltă micotoxinele? 6
2.4. Metode de prevenire a creşterii mucegaiurilor ce produc micotoxine şi distrugerea acestora 7
2.5. Răspândire şi condiţii de creştere 8
2.6. Efecte asupra animalelor şi omului 8
2.7. Micotoxine cu efect cancerigen 9
Capitolul 3 – Definirea grupului de micotoxine şi sursa sterigmatocistinei
3.1. – Definiţie 10
3.2. – Surse 10
3.3. – Identificarea pericolelor 13
3.4. – Apariţia în produsele alimentare 13
Capitolul 4 – Proprietăţi chimice
4.1. – Structura sterigmatocistinei 14
4.2. – Stabilitatea în produsele alimentare 14
Capitolul 5 – Tipuri de alimente care pot fi contaminate şi condiţii de mediu în care se realizează contaminarea
5.1. – Produse afectate şi fenomene naturale 15
5.2. – Modalităţi de control 16
Capitolul 6 – Toxicitate,mecanism de acţiune,metabolism şi căi de eliminare
6.1. – Toxicitate şi importanţă 17
6.2. – Afecţiuni produse prin ingerare 18
6.3. – Nivele admisibile conform legislaţiei U.E 18
Bibliografie 20

Extras din referat

Capitolul 1

Mucegaiuri

Mucegaiurile care se dezvoltă în alimente pot produce substanţe otrăvitoare ale căror efecte au fost cunoscute din timpuri străvechi, istoria evocând distrugeri provocate de acestea la om.

În literatură sunt citate date conform cărora în natură ar exista un mare număr de micotoxine, din care au fost identificate peste 200 de specii. Practic, nu se cunosc zone pe glob indemne şi se apreciază că 25-60% din cerealele lumii sunt contaminate cu micotoxine cunoscute, produse mai ales de fungi din genurile Aspergillus, Fusarium, Penicillium.

Răspândirea diferitelor specii de fungi, precum şi concentraţia în micotoxine a hranei este influenţată de condiţiile pedo-climatice. O situaţie precisă a distribuţiei geografice a micotoxinelor a fost făcută într-un studiu prezentat în 1977, la prima conferinţă despre micotoxine a Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Organizaţiei pentru Sănătate Mondială (WHO) şi Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Aceasta a arătat că în alimentele şi nutreţurile contaminate natural cu fungi se găsesc în concentraţii mari doar şapte micotoxine: aflatoxina, ochratoxina A, patulina, zearalenona, tricotecenele, citrinina şi acidul penicilic.

Distributia micotoxinelor în diferite zone ale globului se caracterizează prin următoarele:

– în regiunile reci (Canada, nordul SUA şi majoritatea ţărilor europene) domină aflatoxinele (excepţie fac produsele de import provenite din ţările calde) dar foarte importante sunt: vomitoxina, zearalenona, ochratoxina, DAS, toxina T-2 şi toxina HT-2;

– în sudul şi centrul Europei, unde se cultivă porumb (Suedia, Austria, Ungaria), domină fusariotoxinele (vomitoxina, zearelona, toxina T-2);

– în nordul Europei (Danemarca, Polonia) pe primul loc se afla ochratoxina A;

– în regiunile calde şi umede din America Latină, Asia, Africa şi anumite zone din Australia, mai răspândite sunt aflatoxinele.

Micotoxinele din nutreţuri produc la animale tulburări cu manifestări diverse, de la reducerea consumului şi a bioconversiei hranei la îmbolnăviri de gravitate variabilă, până la moarte, simptomatologia fiind mai mult sau mai puţin caracteristică. Astfel, mucegaiul roz al ştiuletelui de porumb produce vomitoxină denumită şi „factorul de refuz al hranei”, la care sunt sensibile mai ales porcinele, zearalenona duce la tulburări de reproducţie la vacile de lapte şi la porci (mamite, atrofie ovariana), ochratoxina induce leziuni renale, iar fumonisina determină tulburări nervoase la cal, toxina T-2 provoacă leziuni bucale la păsări, iar alcaloizii din Secale cornutum determină modificări ale sistemului nervos şi necroza extremităţilor.

Micotoxinele reduc rezistenţa organismului faţă de alţi factori patogeni.

Micotoxinele din nutreţuri sau metaboliţii lor se transferă în carnea, laptele, ouăle şi alte produse ale organismului animal, existând un important potenţial de acţiune asupra sănătăţii umane.

Legislatia care reglementează şi stipulează nivelele maxime admise la diferite micotoxine, diferă. Astfel, în SUA există o legislaţie pusă la dispoziţia agenţiilor sanitare, care realizează controlul de calitate al alimentelor. În Europa de Vest restricţiile sunt mai severe dar acestea se referă doar la anumite sortimente.În puţine locuri din Europa, legislaţia stabileşte nivelul maxim de micotoxine admis în alimente. De exemplu, în Danemarca este stabilit nivelul maxim de ochratoxină admis în carnea de porc. Astfel, la valorile de 10-15 ppb în ficat sau rinichi, acestea se confiscă iar dacă valorile depăşesc 25 ppb se confiscă întreaga carcasă. Ochratoxina ajunge în lapte, mai ales,din cerealele contaminate.Ca urmare,WHO (OMS) a propus ca limita admisă de ochratoxină A în cereale şi produsele derivate din ele să nu depăşească 5 ppb. Aceasta a fost adoptată şi de Danemarca şi Suedia.