Plante Modificate Genetic în Alimentație

Potrivit autorităţilor române, singura specie modificată genetic cultivată în scop comercial în România este soia. Inevitabil se pune problema dacă un astfel de produs ajunge să fie procesat în industria alimentară. Din soia se face ulei şi continuă să fie folosită ca „ingredient" în mezeluri şi chiar în dulciuri. Conform unor surse din industria alimentară, în mezeluri se adaugă soia într-un procent relativ mic. Soia utilizată este cea sub formă de „textură".

În momentul de faţă, în alimentaţia animalelor se foloseşte ca supliment - în afară de proteina de soia - şi proteina sintetizată de unele microorganisme special selecţionate şi cultivate. Aceste microorganisme, denumite pe scurt SCP (Single Cell Protein), realizează de fapt conversia unor produşi secundari în industria petrochimică în proteine. Astfel, procedeul firmei „British Petroleum" foloseşte pentru cultivarea SCP n-alcani obţinuţi la rafinarea petrolului. Firma „Imperial Chemical Industries", de fapt cercetătorii acestei firme, prin aplicarea tehnicii ADN recombinant au reuşit să îmbunătăţească producţia de SCP şi prin aceasta conversia metanolului în proteină. Pentru a sintetiza proteina microorganismele au nevoie de azot molecular, în mod obişnuit SCP se obţine din azot molecular. S-a observat că tulpina de SCP denumită AS1 asimilează amoniac pe o cale metabolică energetic ineficientă, utilizând pentru conversia amoniacului în glutamate enzima glutamatsintetaza. Energia necesară acestei conversii se obţine însş prin oxidarea metanolului la CO2, ceea ce determină un consum excesiv de metanol. Considerându-se că există organisme care folosesc alte căi metabolice mult mai avantajoase din punct de vedere energetic, pentru conversia amoniacului în glutamat cu ajutorul glutamatdehidrogenazei, s-a construit o nouă tulpină bacteriană, care a primit gena glutamatdehidrogenazei în locul genei glutamatsintetazei. Din fericire, bacteria E.coli - care este foarte bine cunoscută - conţine gena dorită, aşa ca genă a fost excizată de aici şi introdusă în tulpina AS1 de SCP. Mai greu a fost să se izoleze un mutant care să aibă deleţia genei glutamatsintetaze. În urma unor cercetări s-a descoperit un mutant termosensibil, la care gena glutamatsintetazei nu operează la temperaturi mai mari de 37°C. La acest mutant s-a grefat gena glutamatdehidrogenazei, iar tulpina nouă obţinută (care s-a dovedit a fi stabile) foloseşte calea metabolică a glutamatdehidrogenazei la temperaturi de peste 37°C. Pe baza acestei modificări randamentul conversiei metanolului în proteină a crescut cu 5%.

Prin tehnologia ADN recombinant s-au modificat microorganismele superproducătoare de enzime speciale, necesare în industria alimentară. După eliberarea din celule, aceste enzime sunt imobilizate (sau chiar celulele având în interiorul lor enzimele de interes imobilizate) şi utilizate drept catalizatori în diferite procedee industriale. Un astfel de exemplu este procedeul de obţinere a siropurilor de fructoză, cu glucozizomeraza imobilizată, procedeu utilizat de mai multe firme din S.U.A. şi Anglia.

Tot cu ajutorul tehnologiei ADN-ului recombinant s-a reuşit sinteza ovalbuminei, aceasta fiind prima sinteza a unei proteine mari, formate din 386 aminoacizi. Această proteină sintetizată de bacteria E.coli purtătoare a unui ADN recombinant este asemănătoare ovalbuminei din ou, dar nu total identică.

Prin perfecţionarea tehnologiei de obţinere a acesteia, se speră ca ea să aibă calităţile celei izolate din ou şi să poată fi utilizată în hrana animalelor ca sursă de proteină.

Cercetătorii britanici studiază posibilitatea utilizării tehnologiei ADN-ului recombinant la producerea taumatinei, o proteină naturală izolată din fructele unui arbust tropical. Această proteină este de 2500 ori mai dulce decât o soluţie de 10% zaharoză şi nu este toxică. Sinteza taumatinei de către bacteriile transformate, la care li s-a transferat gena, ar produce o adevarată revoluţie în industria zahărului şi a dulciurilor. În momentul de faţă în alimentaţia animalelor se foloseşte ca sursă proteică , proteina unicelulară numită SCP (Single Cell Protein) sintetizată de către unele bacterii transformate, care realizează conversia unor produşi secundari din industria petrochimică (metanul, metanolul) în proteine.

Prin tehnologia ADN-ului recombinant se încearcă modificarea microorganismelor superproducătoare de enzime speciale, necesare în industria alimentară drept catalizatori [1].

Scurt istoric

Organismele (plante, animale sau microorganisme) în al căror genom sunt transferate gene de la alte organisme ce nu aparţin aceluiaşi taxon se numesc organisme modificate genetic (OMG). Transferul de gene se face fie pentru mărirea rezistenţei la diverşi factori nocivi, fie în scopul sporirii productivităţii.

Primul produs derivat din plante modificate genetic (pasta de tomate produsă din legume al căror proces de coacere a fost modificat) a fost introdus pe piaţă în 1994. Apoi, modificarea genetică a plantelor a luat o mare amploare. Aşa, în 1996 s-au introdus în agricultură şi, implicit, în consum, soia şi porumbul, iar mai târziu bumbacul, cartoful şi rapiţa, urmând ca din 2006 să fie introduse în cultură grâul şi orezul.

Suprafeţele cultivate cu astfel de plante s-au mărit de la an la an. În 2003 plantele modificate genetic au fost crescute pe o suprafaţă de 67,7 milioane ha. Cele mai mari cultivatoare de plante modificate genetic sunt SUA (72%), Argentina (21%) şi Canada (6%).

În SUA, obţinerea prin biotehnologii şi utilizarea organismelor modificate genetic se află sub controlul strict al US Food and Drug Administration (USFDA). USFDA stabileşte cadrul de lucru pentru regimul de siguranţă al alimentelor şi realizează evaluarea ştiintifică a riscului, în scopul aprobării şi îmbunătăţirii eficientei procedurilor de autorizare pentru alimentele modificate genetic. Procedurile analizează influenţa alimentaţiei asupra mediului, sănătăţii umane şi animale. Etichetarea, care se aplică la toate produsele obţinute prin modificări genetice, asigură consumatorii că pot alege un produs modificat genetic sau unul nemodificat genetic. Combinată cu evaluarea strictă a siguranţei, etichetarea reasigură consumatorii că pot avea încredere în această nouă tehnologie.

În CANADA, cadrul legislativ este axat asupra proprietăţilor produsului şi nu asupra procesului prin care acesta a fost obţinut. În prezent, autoritatea canadiană Canadian General Standards Boards (CGSB) lucrează pentru dezvoltarea unui standard în vederea etichetării voluntare [2].