Sortarea impurităților din cereale

Morăritul este cunoscut din timpuri foarte vechi. Evoluţia lui a urmat fidel societatea umana şi dezvoltarea tehnico-economică a acesteia. Descoperiri arheologice atestă preocupările omului în cultivarea cerealelor înca din perioada neolitică. Mărturii arheologice, cum sunt uneltele agricole, vase ceramice sau monede gravate cu spice de cereale, evidenţează preocuparea geto-dacilor în cultura cerealelor.

Odată cu apariţia producţiei de cereale se face simţită necesitatea păstrării acesteia în condiţii bune un timp suficient pentru a asigura consumul până la viitoarea recoltă. La început, cerealele au fost păstrate în gropi săpate în pământ sau stâncă. Pentru a feri cerealele de apa de infiltratie, gropile se îngropau în argilă care se ardea. În regiunile cu precipitaţii abundente, gropile erau înlocuite cu vase din argilă, îngropate sau aşezate pe pământ. In China şi Egiptul antic se utilizau hambare pentru cereale , construite la suprafaţa solului din argilă presată sau caramidă arsă. Romanii foloseau depozite de cereale pentru coservarea cerealelor destinate hranei populaţiei sau armatei. Documentele evidenţează trei tipuri de depozite: - horreum publicum – formate din mai multe camere de forma pătrată sau dreptunghiulară;- horreum pensile – costruite pe coloane pentru a le feri de umiditatea terenurilor;- horreum subteranum – subterane, cerealele erau închise în vase mari amplasate în încaperi subterane