Tehnologia creșterii viermilor de mătase

1. VIERMELE DE MĂTASE

Viermele de mătase este singura insectă domesticită până în prezent.

Numele științific sub care este înscris în sistematica zoologică este Bombyx mori (morus = dud). El face parte din ordinul Lepidopterelor, adică al fluturilor, și anume din familia Bombicinelor.

Mai există și alte specii de viermi de mătase, care, în prezent, sunt în curs de domesticire:

• Phylosamia ricini (Fig.1) – care se hrănește cu frunze de ricin;

• Antheraea pernyi – care se hrănește cu frunze de stejar.

Fig.1

Toate speciile care produc mătase au o metamorfoză completă compusă din patru stadii: ou, larvă, crisalidă (pupă) și fluture.

Fiecare stadiu de dezvoltare parcurs prezintă particularități specifice, dependente atât de influențele mediului extern, cât și de funcționarea sistemului neuroendocrin care declanșează toate aceste procese.

Specia Bombyx mori (dud) este cea mai bine aclimatizată și răspândită în toată țara noastră.

Oul, sau sămânța, reprezintă primul stadiu al vieții sau a ciclului biologic al fluturelui de mătase. Totalitatea ouălor depuse de o femelă este de aproximativ 680 și constituie ponta. Stadiul de ou durează circa 120-130 de zile la rasele cu o singură generație pe an (monovoltine) și 10-14 zile la rasele cu mai multe generații pe an (polivoltine).

Dimensiunea și greutatea oului este variabilă, în funcție de rasă sau hibrid. În medie, un ou cântărește 0,5-0,8 mg și măsoară 1,5 mm lungime, 1,2 mm lățime și 0,6 mm grosime. Numărul de ouă cuprinse într-un gram variază între 1.600-2.000 de ouă.

Larva iese din ouăle fecundate după o scurtă perioadă de incubație (clocire). Are o culoare închisă datorită unor perișori deși și negri. Pe măsură ce larva crește, perișorii de pe corp dispar, tegumentul se întinde și capătă culoarea caracteristică, fie albă stafidie, fie pigmentată, în funcție de rasă. Corpul larvei este de formă cilindrică, cu aspect inelat, iar lungimea corpului atinge la maturitate dimensiunea de 6-8 cm.

Stadiul de larvă, cuprins între ieșirea din ou și până la îngogoșare, are o durată de 26-31 de zile.

Durata vârstei larvare este prezentată în tabelul următor.

Durata medie a vârstelor larvare și a somnurilor

Tabelul 1

Vârsta Perioada de hrănire (zile) Perioada de somn (zile) Total (zile)

I

II

III

IV

V 3,0-4,0

2,0-3,0

3,0-4,0

4,0-5,0

8,0-9,0 1,0

1,0

1,5

2,0

- 4,0-5,0

3,0-4,0

4,5-5,5

6,0-7,0

8,0-9,0

Total 20,0-25,0 5,5 25,5-30,5

De la ecloziune și până la sfârșitul vârstei a V-a, larva crește în greutate de 8-10.000 de ori. În lungime, de la aproximativ 3 mm, cât măsoară o larvă la ecloziune, aceasta ajunge la 6-7 cm în preajma îngogoșării.

Stadiul larvar prezintă importanță practică pentru crescător, datorită faptului că în acest stadiu se realizează producția sub forma gogoșilor de mătase. Ca urmare, se vor prezenta cele mai semnificative particularități anatomo-fiziologice și de alcătuire internă care asigură desfășurarea celor două procese importante din viața larvei: creșterea corpului și sintetizarea mătăsii. Corpul larvei se compune din trei părți: cap, torace și abdomen. În partea de jos a capului se distinge gura, care este prevăzută cu două mandibule (fălci) chitinoase; cu ele larvele rod frunza. De o parte și de alta a gurii se găsesc organele de simț: două perechi de antene pentru mirosit, o pereche de ochi simpli; în căutarea frunzei larva se ajută și se conduce mai mult după miros. Dedesubtul gurii se găsește un orificiu numit filieră, prin care se elimină firul de mătase.

Pe torace se găsesc și picioarele anterioare, fiecare dintre ele terminându-se cu câte o proeminență ascuțită sub formă de gheară. Ele servesc viermelui pentru apucarea frunzei de dud și fixarea ei într-o poziție convenabilă pentru hrănire.

Secreția mătăsii se realizează cu ajutoul unui aparat complex numit aparatul sericigen. În alcătuirea sa intră o pereche de glande sericigene, presa și filiera.

Pe tot traseul glandei sericigene, fibra de mătase se găsește numai în stare lichidă, solidificarea având loc doar după ieșirea ei, prin filieră, în mediul exterior. Atât presa, cât și filiera au rol de reglare a grosimii fibrei de mătase, în structura căreia fibroina constituie axul central al firului, iar sericina formează un manșon în jurul acesteia.

Se apreciază că greutatea glandei sericigene atinge la maturitate ¼ din greutatea corpului. Utilizarea masivă a proteinelor din frunza de dud la elaborarea substanțelor mătăsii se realizează în ultima vârstă, când greutatea glandei crește de peste 15 ori.