Tehnologia de cultivare a porumbului în condiții ecologice

În ultimii ani se vorbeşte atât de frecvent despre alimentaţia sǎnǎtoasǎ încât fiecare gospodinǎ se crede expertǎ în produse şi mâncǎruri naturale. “Scandalurile cu E-uri toxice” au fǎcut ca, în limbajul urban, sǎ apara zicale moderne ca si “manânci aici si mori acasă” sau “chipsurile modeleaza celulita” şi tot mai multi români sunt convinşi că la baza bolilor, în special a cancerului stau de multe ori produsele gustoase, dar pline de chimicale. Creşterea veniturilor şi preocuparea pentru o alimentaţie sănătoasă a crescut valoarea produselor ecologice. Paradoxal, românii sunt însă departe de a face diferenţa între un produs convenţional, unul natural şi altul ecologic.

1. Istoric

Mişcarea ecologicǎ începe în anii 1930, 1940 ca o reacţie a extinderii cu fertilizanţi sintetici. În anii ’40 s-a dezvoltat industria chimicǎ a pesticidelor, aceastǎ perioadǎ fiind denumitǎ “era pesticidelor”.

Ca procentaj din toatǎ agricultura, agricultura ecologicǎ a deţinut un procentaj mic încǎ de la început, însǎ îngrijorarea populaţiei pentru mediu a crescut, agricultura bazatǎ pe aprovizionare devenind bazatǎ pe cerere. Preţurile ridicate si în unle cazuri subvenţiile guvernamentale au atras mulţi agricultori în acest domeniu. Mulţi agricultori lucreazǎ dupa metodele tradiţionale care sunt asemǎnǎtoare cu cele ecologice dar nu sunt certificate. În alte cazuri agricultorii au trecut la agricultura ecologicǎ din motive economice.

Ca proporţie din agricultura globalǎ, agricultura ecologicǎ rǎmâne o proporţie micǎ, dar se aflǎ într-o creştere rapidǎ în multe ţǎri, mai ales în Europa.

2. Definirea termenilor

Termenul “ecologic” este sinonim cu cel “biologic” sau “organic”, în functie de termenul agreat de organismele şi instituţiile fiecarei ţări. In ţările vorbitoare de engleza termenul uzual este cel de “produs organic”. In România, s-a stabilit la nivelul MADR si al Federatiei Naţionale de Agricultură Ecologica (FNAE) ca termenul agreat este cel de “produs ecologic”. Puţini stiu însă că produsele ecologice nu sunt tot una cu produsele naturale. Acestea nu conţin aditivi alimentari, cunoscuţi sub numele de E-uri, dar ingredientele din care sunt realizate pot totuşi să provină dintr-o cultură tratată cu pesticide şi ingrăşăminte chimice. Produsele ecologice necesită o certificare suplimentară care presupune implementarea unor standarde pe tot parcursul lanţului de producţie de la cultivare, creştere, stocare, procesare, ambalare, etichetare, transport şi desfacere. Producatorilor li se cere să evite folosirea tratamentelor chimice de orice fel (fertilizatori, pesticide, antibiotice, aditivi alimentari), să nu uzeze de organisme modificate genetic (OMG), sa nu existe iradiatii. In cazul animalelor, nu trebuie folosite antibiotice sau hormoni de creştere, fermierii nu au voie sa folosească decât terenuri care au trecut printr-o perioadă de reconversie de minim trei ani, procesului de producţie este atent monitorizat si stocarea materiei prime se face separat faţă de cele necertificate. Produsele trebuie marcate conform reglementarilor din domeniu si trebuie să conţină: modul de productie ecologic, sigla si codul organismului de inspecţie si certificare, sigla «ae» care garanteaza calitatea ecologică a produsului.

Conform Ordonantei de urgenţǎ nr. 34/2000 producţia ecologicǎ se defineşte astfel: Producţia ecologică, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză, în conformitate cu regulile de producţie ecologică stabilite în prezenta ordonanţă de urgenţă, care respectă standardele, ghidurile şi caietele de sarcini naţionale şi sunt atestate de un organism de inspecţie şi certificare înfiinţat în acest scop.