Virusurile și Evoluția Lor

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1589
Mărime: 16.68KB (arhivat)
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Zdremtan Monica

Extras din referat

O problemă încă nelămurită este originea şi rolul virusurilor în evoluţie. În linii mari, s-au conturat două curente privind originea virusurilor, şi anume unul care susţine că ele ar fi forme de viaţă primitive extrem de simple, care nu au căpătat încă o structură celulară, iar altul care pretinde că ar fi organisme care datorită modului de viaţă intracelular au pierdut organizarea celulară, păstrându-şi numai materialul genetic şi învelişul proteic (capsida). Pentru reproducere ele folosesc de regulă aparatul enzimatic al celulei gazdă.

Extrem de interesant este faptul că celulele procariote şi eucariote pot fi infectate de un număr mare de virusuri. De pildă, bacteria Escherichia coli poate fi atacată de 50 de bacteriofagi diferiţi, iar în cazul speciei umane sunt cunoscute aproape 500 de boli virotice.

Recent a fost elaborate teoria oncogenelor care susţine că diferitele forme de cancer sunt rezultatul interacţiunii dintre materialul genetic celular şi genele unor virusuri care sunt componenţi mai mult sau mai puţin normali ai celulelor animalelor vertebrate. De pildă, virusuri de tip ARN latente au fost izolate de la pisici, şobolani, hamsteri, cobai, bovine, găini. În timp ce în gazda lor obişnuită aceste virusuri rămân în stare latentă, când infectează o altă specie devin virulente. De exemplu, virusul SV40 este inofensiv în gazda sa obişnuită, maimuţa Macaca mulatta, dar induce formarea de tumori maligne prin injectarea sa în puii de hamster.

O ipoteza extrem de seducătoare susţine că încă în perioada existenţei exclusive a celulelor de tip procariot, virusurile au avut un rol esenţial în transferul de gene de la o specie la alta şi în felul acesta au determinat variabilitatea şi respectiv adaptarea lor la mediu. După apariţia celulelor mai evaluate de tip eucariot, virusurile continuă să influenţeze evoluţia prin aceea că transferă gene de la o specie la alta, chiar extrem de îndepărtate filogenetic. Conform cu această ipoteză rolul virusurilor în evoluţie constă în transferul de gene peste barierele de specie, chiar de la procariote la eucariote şi viceversa. În conformitate cu această teorie, selecţia naturală ar acţiona asupra celulelor care au asociate gene virale, iar ritmul evoluţiei ar depinde de numărul de virusuri asociate şi de viteză de la o populaţie la alta, de la o specie la alta.

Etiologia virală

Cultivarea celulelor "in vitro", apariţia microscopului electronic, liniile de şoareci cu constituţie imunogenică bine precizată, dar mai ales argumentele aduse de biochimie şi genetica acizilor nucleici virali au dus la descoperirea, într-un interval de timp relativ scurt a numeroase virusuri cu potenţial oncogen la păsări, şoareci, cobai, iepuri, pisici, bovine, câini, maimuţe, om. Din cele peste 600 de virusuri cunoscute, aproximativ 150 sunt considerate oncogene. Trecerea în revistă a cunoştinţelor acumulate în precizarea etiologiei virale a cancerelor a fost făcută de numeroşi autori în lucrări monografice, din care amintim: Gross, Graffi, Chiricuta, Siscov, Lesnik, etc.

- Se cunoaşte de mult timp faptul că virusurile se pot multiplica pe seama structurilor şi proceselor celulare normale. Cu toate acestea, în celulele contaminate infecţia se manifestă în modalităţi diferite, dependente de structurile biochimice şi genetice, precum şi de influenţa factorilor specifici, evidentiaţi de-a lungul anilor pe modele experimentale animale sau în culturile celulare. Astfel, de multe ori s-a reuşit să se modifice oncogenitatea agenţilor virali şi să se orienteze relaţia virus-celulă gazdă de la tipul citolitic la cel malign latent, iar alteori s-a mers în sensul invers [1].

Virusurile

Virusurile sunt agenţi care infectează bacterii, plante, animale, oameni. Caracteristicile virusurilor sunt: dimensiuni foarte mici (nm), structură simplă, parazitism dezvoltat (multiplicare doar în celule vii), unitatea morfofuncţională infecţioasă = virion (corpuscul elementar).

Aceştia determină boli aparente (sindroame definite) şi/sau inaparente la om şi animale [2].

Ipoteze privind originea virusurilor sunt:

1. au derivat din gene celulare aparţinând unor celule cu organizare simplă, care ulterior au evoluat independent

2. sunt forme involuate, degenerate degenerate, ale celulelor vii

3. apariţia virusurilor a coincis cu apariţia moleculelor vii primordiale cu proprietăţi autoreplicative [3].

Preview document

Virusurile și Evoluția Lor - Pagina 1
Virusurile și Evoluția Lor - Pagina 2
Virusurile și Evoluția Lor - Pagina 3
Virusurile și Evoluția Lor - Pagina 4
Virusurile și Evoluția Lor - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Virusurile si Evolutia Lor.doc

Alții au mai descărcat și

Tehnologia obținerii berii

Berea este o bautura alcoolica nedistilata, obisnuita prin fermentarea cu drojdie a unui must realizat din malt, apa si fiert cu hamei. Unii...

Genetică

STRUCTURA CELULEI SI COMPONENTELE EI CU FUNCTIE EREDITARA Ereditatea, proprietate esentiala a vietii, trebuie sa fie determinata ca si celelalte...

Te-ar putea interesa și

Otita

Scopul tratării acestei teme “Nursingul pacientului cu Otită”, a fost unul foarte personal, deoarece am avut ocazia să văd suferinţa fizică...

Prevenirea și Combaterea Bolilor Produse de Ciuperci la Plantele de Cultură

INTRODUCERE Plantele agricole sunt afectate în dezvoltarea lor de la sămânţă până la recoltare, precum şi în perioada de păstrare, de numeroşi...

Hepatită Acută

ARGUMENT Hepatitele acute constituie un grup de boli ale ficatului, caracterizate prin leziuni predominant inflamatorii, difuze, în ficat şi care...

Boala lui Aujeszky

Cap.1 Scurtă descriere a bolii lui Aujeszky 1.1 Definiţie.Răspândire.Importanţă. Este o viroză, sporadico-edemică, ce afectează mai multe specii...

Administrarea difertelor forme farmaceutice cu Paracetamol în tratarea recelii și gripei

INTRODUCERE Pornind de la faptul că în această perioadă pot sa apara diverse forme de răceli și de gripă , putem observa că acestea sunt...

Elaborarea tehnologiilor intensive nepoluante pentru cultura grâului de toamnă

1.1. SCURT ISTORIC AL CULTURII GRAULUI Grăul este una dintre principalele plante de cultură,fiind folosit in alimentaţia oamenilor incă din...

Sistemul Nervos și Agresivitatea Canină

1. Introducere Descriere termen medical: totalitate a centrilor nervoşi şi a nervilor care asigură comanda şi coordonarea viscerelor şi a...

Microbiologie

CAPITOLUL I NOTIUNI INTRODUCTIVE 1.1 ISTORIA DEZVOLTARII MICROBIOLOGIEI Ziua de nastere a bacteriologiei – 24 aprilie 1676, când Anthonie van...

Ai nevoie de altceva?