Extras din referat
În istoria politica a Moldovei numele de Cuza este pomenit înca din trecutele veacuri. Neam de boieri mijlocii, cum erau socotiti Cuzestii, câtiva din rândurile lor s-au ridicat totusi la înalte ranguri pe treptele cinurilor boieresti. Unii avura însa parte de un sfârsit tragic. Astfel, un stramos al lui Alexandru Ioan Cuza, pe nume Dumitrascu, ajunse comis si apoi clucer, iar mai în urma, dupa ani lungi de pribegie, vel-spatar. Banuindu-l însa de uneltiri, în ianuarie 1717, Mihai Racovita puse sa fie spânzurat de furca scrânciobului, în fata curtii domnesti din Iasi. Despre aceasta naprasnica întâmplare zice cu mâhnire Neculce: “Atunci Mihai Voda, mâniindu-se, în graba au spânzurat pe Cuza Spatarul, nepricestuit, încaltat, îmbracat, dându-i vina ca a scris el la feciorii lui… ca sa vie sa prinda pe Mihai Voda din Iasi ce nu (se) stie întru adevar au ba, numai în pizma l-au omorât ca aice (a) fost napaste, ca n-a scris”.
În acelasi veac, Ionita Cuza, nepotul celui spânzurat, urca si el pe treptele boieriei, ajungând, de asemenea, spatar. Erau însa vremuri de neagra urgie. În biata tara a Moldovei, turcii savârseau revoltatoare samavolnicii. Însusi domnul se jelui la Poarta împotriva “neorânduielilor” comise de armatele otomane, aratând printre altele ca locuitorii nu gasesc scapare decât parasind tara. Si atunci de la cine ar mai fi putut scoate el birurile platite turcilor si pe deasupra îndestularea proprie.
Nu era însa Constantin Moruzi omul care sa îndrazneasca sa-si supere cu ceva stapânii; soarta predecesorului sau, Grigore Ghica, ucis miseleste, nu de mult, din ordinul Portii, îi era vie în amintire. Asa ca, temator sa nu-si piarda scaunul, când mai multi boieri, loviti în propriile lor interese, protestara pentru faradelegile cotropitorilor, Moruzi îi puse la popreala; mai mult, în august 1778, porunci ca Ionita Cuza si Manole Bogdan, ce se facusera ecoul nemultumirilor, sa fie descapatânati, iar capetele sa le fie înfipte în poarta curtii domnesti, “ca sa ia învatatura întreg norodul”.
Trecusera doar sase decenii de când bunicul sau atârnase în streang, pentru aceleasi pricini “de amestec prea aprins în treburile tarii”, iar acum Ionita Cuza îi împartasea soarta tragica. Asadar, în cuprinsul aceluiasi veac si în aceasi cetate a Iasului, doi dintre stramosii lui Alexandru Ioan Cuza aveau un sfârsit naprasnic, unul în spânzuratoare, iar altul scurtat cu un cap de iataganul gâdelui domnesc!
Preview document
Conținut arhivă zip
- Alexandru Ioan Cuza.doc