Comunismul

Revoluţia română din 1989 a constat într-o serie de proteste şi demonstraţii la sfârşitul lui 1989, care au schimbat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu. Demonstraţiile din ce în ce mai ample au culminat cu procesul controversat şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale Elena. În timpul desfăşurării revoluţiei române, alte state est-europene treceau în mod paşnic la democraţie; România a fost singura ţară din blocul estic care a trecut printr-o revoluţie violentă şi care şi-a executat conducătorii.

După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României.

In acest moment va aflati in Piata Revolutiei. O "adunare populară" în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei. Demonstraţia degenerează în miscare de rasturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei. Din păcate, raportul de forţe înclină în favoarea forţelor de represiune, bine reprezentate numeric şi bine înarmate, care pînă la miezul nopţii reuşesc să degajeze piaţa şi să aresteze sute de protestatari.

În dimineaţa zilei de 21 decembrie, Ceauşescu s-a adresat unei adunări de o sută de mii de oameni, condamnând răscoala de la Timişoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceauşescu a rostit o litanie de realizări ale "revoluţiei socialiste" şi a "societăţii socialiste multilateral dezvoltate" din România. Populaţia, totuşi, a rămas indiferentă şi doar rândurile din faţă îl sprijineau pe Ceauşescu cu scandări şi aplauze. Lipsa sa de înţelegere a evenimentelor şi incapacitatea de a trata situaţia au ieşit din nou în evidenţă când a oferit, într-un act de disperare, creşterea salariilor muncitorilor cu o sumă ridiculă de 100 de lei pe lună (echivalentul a 12 lei noi) şi a continuat să laude realizările Revoluţiei Socialiste, neputând să accepte că revoluţia se desfăşura chiar în faţa sa. . Transmisiunea directă a mitingului a fost întreruptă, dar oamenii care se uitau la televizor văzuseră destul ca să îşi dea seama că se întâmpla ceva neobişnuit.

Mişcări bruşte venind de la periferia adunării şi sunetul unor petarde au transformat manifestaţia în haos. Speriată la început, mulţimea a încercat să se împrăştie. O parte dintre participanţii la adunare s-au regrupat lîngă hotel Intercontinental şi au început o manifestaţie de protest care apoi a devenit revoluţie.

Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstraţiei din 21 decembrie, reacţia ineptă şi neajutorată a lui Ceauşescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga ţară.

Încercările cuplului Ceauşescu de a recâştiga controlul mulţimii folosind formule ca "Alo, alo" sau "Staţi liniştiti la locurile voastre" au rămas în istorie. Mulţimea a plecat pe străzi, aducând capitala, la fel ca Timişoara şi alte oraşe importante în dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste şi anticeauşiste: "Jos dictatorul!", "Moarte criminalului!", "Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", "Ceauşescu cine eşti/Criminal din Scorniceşti".

Contrar intentiilor cu care fusese organizat, mitingul din 21 decembrie se transforma, insa, in ceea ce a fost considerat "momentul de izbucnire spontana a nemultumirii populare" din Bucuresti.

Deturnarea mitingului a fost urmata de aparitia in principalele puncte ale Centrului Capitalei (zona Cismigiu-CCA-Piata Universitatii; zona strazii Onesti-Scala; Piata Romana) a unor grupuri de manifestanti care scandau lozinci anticeausiste si cereau multimii sa li se alature.

La inceput, acestor grupuri li s-au alaturat putini bucuresteni dar, in functie de curajul personal al fiecaruia, populatia din jur a inceput sa-si exprime deschis aprobarea fata de manifestanti, al caror numar crestea intr-un ritm ingrijorator pentru factorii de putere.