Evoluția industriei României în perioada 1948-1989

Evolutia industriei Romaniei

in perioada 1948-1989

In cele patru decenii parcurse dupa nationalizarea principalelor mijloace de productie, dezvolatrea industriei, realizarea unor structuri noi ale acesteia pe ramuri si subramuri, precum si in profil teritorial au constituit trasaturi esentiale, constante, ale evolutiei economiei romanesti. De altfel, ideea industrilaizarii tarii avea radacini adanci in gandirea economica romaneasca inca din a doua jumatate a secolului XIX, iar masurile de protejare si incurajare a activitatilor industiale aplicate dupa independenta Romaniei si, indeosebi, in anii 1934 – 1938 au demonstrat practic nu numai necesitatea dezvolatarii industriale a tarii, ci si faptul ca dispunem de resursele interne pe care le solicita angajarea pe calea industrializarii, a dezvoltarii unei industrii bazate pe principiul filielei tehnologice de prelucrare a resurslor nationale. In acelsi timp trebuie subliniat ca, situatia preacara in care se afla industria si celelalte ramuri ale economiei dupa cel de-al doilea razboi mondial, necesitatea de a depasi starea de inpoiere economico – sociala a tarii raspundeau nazuintelor populatiei de a desfasura acticvitati care sa faca posibila apropierea de standardele de viata din tarile dezvoltate.

Desi a constituit caracteristica permanenta a dezvoltarii economiei romanesti in deceniile 6-9, industrializarea nu s-a desfasurat linear. Conditiile economice interne specifice fiecarei etape parcurse, dar mai ales evolutiile extrem de sinuoase ale conjuncturii economice internationale au determinat, in timp, modificari importatnte – favorabile da si nefavorabile – in ce priveste ritmurile de crestere ale productiei, raportul dintre contributia factorilor extensivi si intensivi pe seama carora s-au realizat aceste ritmuri, posibilitati de acoperire in conditii de eficienta a necesarului de materii prime, indeosebi de resurse energetice, volumul si structura comertului exterior cu produse industriale si, in starnsa legatura cu acestea, evolutia creditelor externe contractate si a resurselor interne destinate pentru lichidarea lor.

Relatiile economice au cunoscut in aceasta perioada o serie de fenomene de mare turbulenta, cu implicatii care , de multe ori, s-au resimtit puternic si in evolutia industriei romanesti. Este vorba atat de conjunctura economica internationala in ansamblul sau – marcata in deosebi de socurile petroliere din anii 1973 si 1978, cu efecte bulversante asupra productiei industriale mondiale prelungite pana la mijlocul deceniului 9 - , cat si de relatiile economice ale Romaniei cu diferite tari ca, de exmplu, deschiderea spre ralatii cu tarile capitaliste incepand cu anii ’60 si largirea comertului exterior si cooperarii economice cu tarile in curs de dezvoltare, precum si canstrangerile determinate de pozitia precara in cadrul CAER a tarii noastre, care se opunea presiunilor integrationiste ale URSS.

Procesul de industrializare a fost marcat insa si de numeroase greseli. O serie de specialisti au atras atentia inca din a dosua jumatate a anilor ’70 supra necesitatii de a actiona cat mai repede pentru restructurarea industriei romanesti, pentru promovarea unei dezvoltari selective a industriei, care sa tine seama de conditiile si necesitatile reale ale tarii noastre, de fenomenele si procesele care au loc pe plan mondial. Cu toate acestea, in practica, s-a fortat in continuare industrializarea, sustinandu-se ritmuri relative ridicate de dezvoltare a unor sectoare de activitate ale industrie grele , a caror eficienta economico-sociala se dovedise a fi precara ; s-au mentinut, si in unele cazuri chair s-au amplificat, structurile materialointensive si energointensive, fabricarea unor produse care nu aveau asigurata desfacerea la intern si export etc. Ca urmare in industria romanesca au aparut si s-au manifestat tot mai puternic in anii ’80 fenomene si procese specifice unei profunde crize de productie.

In anii 1949 – 1950, activitatile industriale s-au desfasurat pe baza a doua planuri anuale – concretizate in cifre de control transmise intreprinderilor- , a caror obiective de baza au fost refacerea industriei care suferise mari pierderi in cel de-al doilea razboi mondial – alocarea de resurse si aplicarea unor masuri organizatorice care sa asigure cresterea productiei intr-o serie de sectoare industriale esentiale pentru demararea dezvoltarii economiei nationale. 1.