Experimentul Pitești - Eugen Țurcanu

,,Un bărbat frumos, ieşit din comun, cu capul mare, cu trăsături fine, fruntea lată, buze senzuale, părul castaniu spre blond, ondulat şi nasul de tip classic, grecesc. Ochii, mari, exagerat de mari, albaştri, foarte expresivi. Când se încrunta, te înspăimânta. Bărbia specific tipului voluntar. Râdea rareori şi râsul lui era plăcut, atrăgător. Corpul, bine proporţionat, părea al unui atlet de performanţă. Când se enerva era atât de crud, că distrugea totul în calea lui, ca un ucigaş feroce. Mai era apoi şi de o inteligenţă ieşită din comun şi cu o memorie formidabilă. Îşi aducea aminte de tot ceea ce declarase fiecare student la Bucureşti şi Gherla”.

Dumitru Bordeianu

Introducere.

În istoria comunismului românesc, Eugen Ţurcanu este unul dintre personajele cele mai crude şi inumane pe care le-a putut naşte comunismul din România, numele său fiind aproape sinonim cu ,,reeducarea de la Piteşti”. Eugen Ţurcanu, supranumit ,,călăul de la Piteşti” a fost un personaj obscur, conducător al torţionarilor de la Piteşti, acesta a dat dovadă de o cruzime criminală fără limite faţă de victimele sale. ,,Experimentul Piteşti” pe care istoricul Francois Furet îl considera ,,una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră” , este direct legat de numele lui Ţurcanu. Personaj central al ,,demascărilor”, Eugen Ţurcanu a fost cunoscut de majoritatea celor închişi în Piteşti, unde avea puteri discreţionare: ,,De el se temea mai mult personalul care lucra pe secţie decât de director (…) întrucât acesta dădea informaţii administraţiei şi despre personalul administrativ, lucru cunoscut în penitenciar” .

Cine a fost Eugen Ţurcanu?

Eugen Ţurcanu era originar din judeţul Suceava, a văzut lumina zilei în Dârmoxa (astăzi Broşteni, Păltiniş) pe 8 iulie 1925, fiind cel mai mare dintre şapte fraţi. Tatăl său, Gheorghe, lucra ca supraveghetor de pădure chiar în Broşteni şi se înscrisese în P.M.R. Eugen a urmat şcoala primară la Păltiniş, în cătunul Drăgoiasa, şi alţi trei ani în cătunul natal, după care s-a înscris în 1937 la Liceul ,,Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Apropierea de Frăţiile de Cruce s-a produs în clasa a IV-a de liceu, nu atât datorită afinităţii pentru concepţia legionară, cât legăturile prieteneşti: Ţurcanu a fost recrutat în decembrie 1940, în plină guvernare legionară, şi încadrat în grupul FDC Câmpulung.

Activitatea legionară a lui Eugen Ţurcanu.

Activitatea din această perioadă s-a rezumat la participarea la şedinţe şi colectarea unor sume de bani, ea fiind tulburată de izbucnirea rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941. După înăbuşirea rebeliunii legionare, s-a reîntors la şcoală, unde a fost anchetat de un maior. Incidentele nu l-au făcut să renunţe la orientare, dar, întrucât activitatea legionară devenise interzisă, nu s-a remarcat prin nimic deosebit. În vara anului 1942 Ţurcanu a depus jurământul de frate de cruce .

Anul şcolar 1943-1944 i-a adus primele nemulţumiri majore faţă de noul şef de grup din liceu, fiindcă le pretindea ,,activitate intensă, şedinţe peste şedinţe, lucru cu care eu nu eram de acord”. După pătrunderea trupelor sovietice în nordul Moldovei, în martie 1944, Ţurcanu s-a refugiat la Viforâta şi s-a întors abia în toamnă pentru a-şi relua studiile. Rămas singurul frate de cruce din liceu, a primit ordin să continue activitatea şi a condus două şedinţe la care a participat, printre alţii, Ştefan Andronic, Vasile Badale şi Maximilian Sobolevschi, cu care se va reîntâlni în penitenciarul din Suceava. Prin urmare, pentru o scurtă perioadă a fost chiar şeful grupului FDC Câmpulung. Pare să fie ultimul gest voluntar făcut pentru legionari, pentru că la începutul anului 1945 s-a înscris în UTC, moment din care colegii au început să-l evite. Spre finalul liceului a trăit o poveste de iubire cu Oltea Saghin, fiica unui comandant legionar din Câmpulung, care ulterior a fost obligată să renunţe la şcoală pentru a naşte o fetiţă, Elena, botezată astfel după mama lui Eugen.

Ţurcanu şi-a dat examenul de bacalaureat pe 10 iulie 1945 la Suceava şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi. Anul următor a fost invitat la două şedinţe ale grupului legionar de la Drept, la care a participat probabil din prietenie pentru Dumitru Solcan şi Ştefan Andronic, deşi în sinea sa era din ce în ce mai stingher. Numai că lucrurile se schimbaseră definitiv pentru tânărul student: ,,Acum însă eram ateu şi interveniseră lucruri ce aveau să caracterizeze un moment de cotitură în viaţa mea” . Deşi a acceptat să participe la şedinţe, Ţurcanu nu a reuşit să intre în atmosfera grupului şi a încercat să discute şi despre alte subiecte decât cele de ideologie legionară pentru a vedea dacă nu sunt ,,în contratimp cu realităţile”, dar colegii l-au refuzat şi l-au ameninţat indirect, spunându-i că discuţiile libere pot duce la rătăciri. La a doua întâlnire, un episod şi mai penibil avea să-l facă să conştientizeze fără urmă de îndoială că locul său nu mai este lângă legionari: Dumitru Solcan i-a cerut să vorbească despre Corneliu Zelea Codreanu în timp ce se uită la o stea luminoasă. Nefiind pătruns de solemnitatea căutată de fostul său şef, Ţurcanu a refuzat să răspundă şi a părăsit definitiv activitatea, ,,dezamăgit şi scârbit de mişcarea legionară”. La rândul lor, legionarii l-au considerat din acest moment ,,trădător”. Ruperea de sub influenţa legionar-reacţionară a familiei soţiei i-a fost facilitată de cunoaşterea unor studenţi comunişti şi de acumularea primelor cunoştinţe ideologice.