Nicolae Bălcescu

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, istoria celor trei ţări române, este definită de numeroase schimbări economice, sociale, politice şi culturale. În pofida faptului că Transilvania (aflată în componenţa Imperiului Habsburgic), Moldova şi Ţara Românească (aflate sub dominaţia Imperiului Otoman) erau lipsite de independenţă, elita acestora nu a putut sta de-o parte, implicându-se tot mai mult în procesul de emancipare al Principatelor .

Primele manifestări însemnate de eliberare de sub dominaţia Porţii au loc odată cu Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu de la 1821. Deşi înăbuşită de trupele otomane, această revoluţie nu a rămas fără urmări, acest eveniment marcând momentul de început al procesului de desprindere a Principatelor de sub controlul Imperiului Otoman. Sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1828-1829, marcat de Tratatul de la Adrianopol consfinţeşte dominaţia Imperiului Ţarist în sud-estul Europei, protectoratul ţarist (instituit în 1774, în cadrul păcii de la Kuciuk-Kainargi) fiind întărit.

Către mijlocul secolului al XIX-lea, procesul formării naţiunii române apropiindu-se de final, se simţea nevoia eliberării şi a emancipării Ţărilor Române. Astfel, pentru a rezolva aceste nemulţumiri, Nicolae Bălcescu, alături de alte personalităţi, contribuie desiciv în cadrul programelor revoluţionare de la 1848, atât prin participarea sa efectivă în cadrul desfăşurării evenimentelor, cât şi prin impresionanta sa colecţie de opere. În perioada pregătitoare a revoluţiei de la 1848, studiul istoriei intră într-o nouă etapă, atât istoria cât şi literatura fiind puse în slujba unor idealuri de afirmare naţională .

Cel mai original şi mai interesant istoric al generaţiei sale şi cel mai modern prin structura operei, Nicolae Bălcescu (Figura 1) se naşte pe data de 29 iunie/11 iulie 1819, în cadrul unei familii înstărite, fiind al patrulea copil al soţilor Zinca (Figura 2) şi Barbu Bălcescu. După ce îşi petrece primul an din viaţă în Bucureşti, funcţia de sameş al judeţului Dolj obţinută de tatăl său în 1820, îl determină pe acesta să se mute cu întreaga familie în Craiova. Datorită faptului că la vârsta de doi ani a fost martorul neştiutor al evenimentelor revoluţionare, pe care mai târziu le-a considerat preludiul revoluţiei paşoptiste, Nicolae Bălcescu se înscrie în biografia revoluţionarului de mai târziu .

Revenit în Bucureşti, şi potrivit opiniei lui Grigore Tocilescu, la vîrsta de 7 ani începuse să înveţe carte grecească, după obiceiul timpului, de la un arhimandrit grec, care venea acasă să-i predea lecţiuni. Începând cu 1832, Nicolae Bălcescu devine elev al Colegiului Naţional Sfântul Sava. După absolvirea colegiului în 1835, la vârsta de 16 ani, viitorul revoluţionar şi-ar fi dorit să-şi finalizeze formaţia intelectuală prin continuaarea studiilor în străinătate, însă starea materială a familiei a împiedicat acest lucru. Contactul cu alte stări de lucru a avut un caracter decisiv pentru orientarea spirituală şi politică a tinerilor precum Ion Ghica (Figura 3), Nicolae Kreţulescu, Dumitru Brătianu, fraţii Golescu şi Mihail Kogălniceanu (Figura 4). Faptul că tânărul Bălcescu nu a avut privilegiul de a lua contact cu purtătorii ideilor celor mai înaintate a constituit un pas înapoi, dar care a fost suplimentat prin lectură şi prin informaţia adunată de la colegii săi .

Situaţia materială a familiei l-a determinat pe Nicolae Bălcescu să-şi găsească o sursă proprie de venit, ajutându-şi familia. Astfel, la vârsta de 19 ani alege să urmeze o carieră militară, alăturându-se armatei Ţării Româneşti în iunie 1838. Este numit profesor în cadrul primei şcoli dedicate soldaţilor (înfiinţată în clădirea cazărmii de la Dudeşti în primele zile ale lunii august a anului 1838), unde alege să nu mai predea cursurile care îi reveneau, ci să propage dragostea de patrie şi trecutul glorios al strămoşilor .

Cariera militară a lui Nicolae Bălcescu ia sfârşit în mod brusc în toamna anului 1840, odată cu arestarea şi învinuirea de participare în revoluţia condusă de Dimitrie Filipescu, o revoluţie continuatoare celei de la 1821 şi premergătoare celei de la 1848. Scos din cadrele oştirii, a fost închis în mahalaua de la Gorgani până în februarie 1841, apoi în arestul central al Agiei până la pronunţarea sentinţei: 3 ani de recluziune la mănăstirea Mărgineni. Pe data de 18/30 aprilie 1842, domnitorul Alexandru D. Ghica (Figura 5) îl graţiază pe tânărul cărturar, care devine un luptător tot mai hotărât pentru cauza progresului .

Revenit în Bucureşti, Nicolae Bălcescu, pe lângă preocupările ştiinţifice şi politice, duce o viaţă socială activă. Deşi lipsit de mijloace materiale bune, tânărul cărturar s-a mulţumit cu venitul său, fără să ocupe vre-o funcţie publică, Alexandru Ghica făcând presiuni penru a-l atrage de partea sa. Nu acceptă nicio oferă din partea domnului Ţării Româneşti, tocmai pentru a-şi putea desfăşura liber cercetările şi acţiunile de pregătire a revoluţiei din 1848 .