Relațiile României cu Rusia între Anii 1829-1880

Introducere

Pentru o mai bună înţelegere a perioadei pe care mi-am propus să o analizez în această lucrare consider că este necesară o scurtă introducere asupra relatiilor pe care românii le-au avut cu Rusia în perioada anterioară Tratatului de pace de la Adrianopol (încheiat în urma războiului ruso-turc dintre anii 1828-1829).Lucrarea mea ţine să analizeze relaţiile româno-ruse începand cu data acestui Tratat de pace şi sfârşind cu anul 1880.

Relaţiile româno-ruse,până la implicarea Rusiei în lupta dintre marile puteri pentru adjudecarea succesiunii Imperiului Otoman,au avut un caracter sporadic: legături dinastice în timpul lui Ştefan cel Mare,un Tratat de alianţă şi comerţ între domnul Moldovei, Gheorghe Ştefan şi ţarul Aleksei Mihailovici (1656) şi cooperarea politică şi militară dintre Dimitrie Cantemir şi Petru I consacrată prin Tratatul de la Luck (1711).Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai exact din timpul Ecaterinei a II-a(1762-1796),Rusia se angajează pe frontul sud-est european în efortul de a obtine ieşirea la Marea Neagră şi libera circulaţie prin Strâmtori.Victoria lui Pentru cel Mare (1682-1725) asupra lui Carol al XII-lea al Suediei crease în Europa percepţia unei Rusii ca mare putere nordică şi chiar se credea că Rusia se va substitui Suediei.Această opinie nu s-a confirmat,Ecaterina a II-a manifestându-şi preocuparea pentru extinderea puterii ruse asupra sud-estulul Europei şi implicit asupra spaţiului carpato-dunărean.Rusia a reuşit în urma războiului dintre anii 1787-1792 să impingă frontiera ei la Nistrul de Jos urcând-o apoi pe cursul superior al fluviului în urma celei de-a doua împărţiri a Poloniei în 1793.Prin urmare la începutul secolului al XIX-lea Imperiul Rus şi Principatele române s-au aflat într-o vecinătate nemijlocită.

Încălcarea de către Poartă a Hatişerifului din 1802 l-a obligat pe Alexandru I, ţarul Rusiei să declare război Porţii.Întrevederea dela Tilsit (1807) dintre împăraţii Alexandru I şi Napoleon Bonaparte a pus bazele cooperării franco-ruse.Napoleon şi-a dat consimţământul pentru anexarea de către Rusia a Moldovei şi Ţării Româneşti fiind elaborat în acest sens şi un acord.Poarta Otomană a ignorat înţelegerea celor doi împăraţi şi a continuat războiul.Lipsa tot mai vizibilă a unui deznodământ militar l-a obligat pe Alexandru I să-şi modereze revendicările în privinţa Principatelor dunărene.Atunci când cand campania lui Napoleon împotriva Rusiei a devienit iminentă, s-a încheiat Pacea de la Bucureşti (16/28 mai 1812) prin care Rusia a anexat teritoriul dintre Prut şi Nistru, care a căpătat în cadrul Imperiului Rus denumirea de Basarabia.În 1821 prin dezavuarea mişcărilor lui Alexandru Ipsilanti şi Tudor Vladimirescu ţarul Alexandru I ratează ocazia de a interveni in Balcani pentru a pune problema împărţirii moştenirii otomane în beneficiul Rusiei însă urmaşul său,Nicolae I a valorificat cu inteligenţă lupta de emancipare a grecilor de sub dominţia otomană şi în urma războiului ruso-turc (1828-1829) a încheiat pacea avantajoasă de la Adrianopole în 1829.Pentru Principatele dunărene aceasta pace marchează un moment de cotitură în istoria lor şi voi prezenta mai departe în ce fel s-au desfaşurat în continuare relatiile diplomatice româno-ruse încercând să dau dovadă de cât mai multă obiectivitate în abordarea acestor chestiuni.

Cuprins

În continuare voi prezenta aceste relaţii structurate cronologic insistând mai mult asupra anilor importanţi din istoria românilor în această perioadă (1829-1880) şi anume: perioada anilor 1831/1832 (intrarea în vigoare a Regulamentelor organice Ţara Românească/Moldova),anul revoluţiei paşoptiste din spatiul carpato-dunărean (1848), anul Unirii (1859) dar şi perioada domniei prinţului,mai apoi regelui Carol I (1866-1914) făcând referire îndeosebi asupra momentului declarării Independenţei(1877).

Precum spuneam, în data de 25 aprilie/7 mai 1828, ca urmare a izbucnirii unui nou război între Poartă şi Rusia trupele ruse trec Prutul şi ocupă în câteva zile Moldova şi Ţara Românească.Principatele Române sunt supuse unei ocupaţii militare care va dura până în aprilie 1834.În locul domnilor care se retrăseseră conducerea Moldovei şi cea a Ţării Româneşti este deţinută succesiv de contele Feodor Petrovici Pahlen (aprilie 1828-februarie 1829) apoi de generalul Piotr Teodorovici Jeltuhin (februarie-octombrie 1829) şi în cele din urmă de generalul Pavel Dimitrovici Kiseleff(noiembrie 1829-aprilie 1834)(n.n. Kiseleff este traducerea numelui generalului din franceză numele său original fiind Kiseliov). Aceştia au fost numiţi preşedinţi plenipotenţiari ai divanurilor celor două ţări.În timpul ocupaţiei ruse au fost întreprinse unele măsuri pentru o mai bună organizarea administrativă a Principatelor; s-a procedat la înfiinţarea armatei naţionale şi au fost elaborate Regulamentele organice-primele legi fundamentale ale Principatelor.

Ca urmare a Tratatului de la Adrianopol(2/14 septembrie 1829) Pricipatele capătă o mai mare independenţă pe plan intern,sunt scutite de taxe catre Poartă pe o periodă de doi ani,ca apoi tributul să fie platit printr-o singură impozitare.Rusia devine acum putere protectoare iar Poarta putere suzerană asupra celor două ţări.Astfel, câştigatoare, Rusia îşi exercită poziţia dominantă în sud-estul Europei.Dacă pe plan diplomatic până atunci românii au văzut în Rusia o putere cu ajutorul careia se putea uşura greutatea „jugului otoman” ,de acum inainte românii observă adevăratele intenţii ale Rusiei şi vor lupa împotriva încercărilor de dominaţie ţaristă. În luna lui martie a anului 1830 se încheie lucrările de elaborare a Regulamentelor organice ale Moldovei şi Ţării Româneşti (menite să transpună în practică prevederile Tratatului de la Adrianopol) de către comisiile de redactare special instituite sub preşedenţia consulului general rus Matvei Lvovici Minciaki. Votate de Adunările Obşteşti în 1831,Regulamentele organice au intrat în vigoare la 1/13 iulie 1831 în Ţara Românească şi 1/13 ianuarie 1832 în Moldova servind drept lege fundamentala (sau un gen primar de constituţie) până în 1858 (cu excepţia anului revoluţionar, 1848).

Anul 1834 (17/29 ianuarie) este echivalent cu evacuarea Principatelor Române de trupele ruseşti.Conform Tratatului, Poarta Otomană recunoaşte Regulamentele organice iar Rusia se angajează să-şi evacueze trupele din Principate în termen de două luni de la numirea domnitorilor.În mod excepţional de această dată domnitorii Pricipatelor urmau a fi numiţi de cele două puteri şi nu aleşi de Adunarea Obştească Extraordinară cum se stipula în Regulamentele organice. Şi anume sunt aleşi ca domni: Alexandru Dimitrie Ghica(1834-1842 în Ţara Românească) şi Mihail Sturdza(1834-1849 în Moldova).

În aprilie 1838 sub presiunea Rusiei ţariste, Poarta Otomană dă un firman prin care obligă pe domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica să impună Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti să voteze un articol adiţional al Regulamentelor organice prin care orice modificare constituţională nu putea fi pusă în aplicare decât cu aprobarea puterii suzerane şi a celei protectoare.Astfel se urmărea restrângerea autonomiei Principatelor şi o înăsprire a protectoratului ţarist.Rusia specula de asemeni eventualele conflicte dintre puterea executivă şi cea legislativă (anume domn şi boieri) pentru a putea controla mai bine situatia din Principate in favoarea Rusiei.