Comunitatea Evreiasca din Bucuresti

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Comunitatea Evreiasca din Bucuresti.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Petronel Zahariuc

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Istorie Universala

Extras din document

Din cele mai vechi timpuri, evreii spanioli (sau evreii turci, cum îi numeau unii istorici români) au avut un rol important în traficul comercial din Imperiul Otoman, precum şi în comerţul dunărean. Activitatea negustorilor evrei în Muntenia este consemnată de lucrări istorice, response rabinice şi documente istorice. Evreii aduceau în ţară diverse produse orientale, schimbându-le pentru: vite, grâu, sare, lână, ceară, miere şi alte produse care se găseau aici din abundenţă, comercializându-le apoi pe pieţele din ţările Imperiului Otoman.

Informaţii preţioase despre prezenţa evreilor spanioli în Muntenia, precum şi despre unele realităţi din ţară ne oferă Nicolae lorga. Analizând situaţia din secolul al XVI-lea, istoricul român spune, printre altele, în "Istoria poporului românesc": "Cei dintâi evrei pe care îi adăpostiseră ţările dunărene veniseră din Turcia ca negustori, dar şi în calitate de creditori ai Domnului, şi erau chiar mai numeroşi în Muntenia, care avea mai multe puncte de atingere cu împărăţia turcească propriu-zisă" .

Mai multe izvoare din secolul al XVI-lea vorbesc despre pătrunderea unor negustori evrei peste Dunăre, până în Ţara Românească. Aceleaşi documente vorbesc de un evreu din Galipoli care se ducea în Ţara Românească, prin Nicopole, ca să cumpere de acolo boi şi să-i ducă apoi la Adrianopol. Exista în Bucureştiul din timpul lui Vodă Mircea Ciobanul un centru de mărfuri, organizat de obicei de către evreii sefarzi în centrele îndepărtate ale imperiului, pentru desfacerea mărfurilor aduse din Orient. Din acelaşi text reiese că la Bucureşti exista pe atunci o obşte de evrei spanioli, având în frunte pe “Eminentul(elnaale)” David Ibn Usa. Este cea mai veche mărturie pe care o avem până în prezent despre comunitatea evreilor din Bucureşti. In ambele documente sunt pomenite vreo douăzeci de nume de oameni, ceea ce înseamnă că numărul evreilor spanioli din Bucureşti, şi familiile lor, nu era de ignorat. Astfel, printre documentele publicate de Academia Română, găsim câteva din 1584, 1585 şi 1594, care ne vorbesc de un „Avram Evreul de la Ocna Mare”, de langa Ramnicu-Valcea. Acest evreu negustor era interesat de exploatarea salinei si locuia acolo cu intermitenta pentru a putea cunoaste transporturile de sare si a le comercializa apoi in tarile Imperiului Otoman. De asemenea cazuri asemanatoare de participare a unor evrei la negotul sarii se intalnesc si in secolele urmatoare.

Mărturii privind trecutul comunităţii bucureştene găsim în lucrările lui Nicolae lorga. Astfel, vorbind despre situaţia din ţară dintre anii 1680-1750, acesta precizează că: "...împărăţia turcească ni trimete tot mai mulţi meşteşugari şi negustori. Alături de braşoveni ţin prăvălii în Bucureşti Chihprovicenii: aceştia sunt Bulgari din Chihprovaţ, cari se bucură în Ţara Românească de înlesniri foarte mari şi sunt destul de mulţi la număr. Nu lipsesc Armeni, Evrei din Turcia; aceştia întemeiază pe acele timpuri colonia de Armeni din părţile asiatice şi aceea de Evrei Spanioli, care se întâlnesc de acum înainte în Capitala Munteană". Acelaşi autor, analizând un raport către Papa Inocenţiu al XI-lea, întocmit la 1689 de către misionarul Urbano Cerii, în care descrie ţara, arată printre altele: "Şi acestui călător i se pare că Ţara Românească, reşedinţa ei şi Curtea Domnitorului sunt în mare dezvoltare, întrecând mult Moldova sărăcită prin războaiele turco-polone. Şi aici erau luterani veniţi din Ardeal cari serveau pe lângă Domn, şi mulţi catolici; şi în armată ar fi elemente catolice. în Bucureşti se găsesc mulţi evrei şi turci, dar evrei din Turcia bogaţi, veniţi împreună cu celelalte elemente din Orient".

Cea mai veche informaţie pe care o avem despre negustorii evrei aşezaţi în capitala Ţării Româneşti este din 15 mai 1678, când ne întâmpină un document prin care "Cîrstea Vistierul dă lui Isac Ovreiul şi soţiei sale Saria (Sura) un loc sterp în uliţa hanului Şerban Vodă, ca să facă prăvălii şi case pe el plătind chirie pe ani taleri[...] Şi să stăpînească Isac şi urmaşii lui plătind chirie" conform lui Ioan C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Doc. 474 .

De asemenea, un document inedit din 29 august 1698 ne vorbeşte de un evreu care ocupa o prăvălie situată pe locul mănăstirii Cernica: "Din porunca dumnealor boierilor celor mari caimacami, am venit aici la prăvălia egumenului Serafim de la sfânta mănăstire a Cernicăi vornicului în care prăvălie şade Isep jidovul de am strîns pre mulţi neguţători împrejureani de am întrebat cu ce treabă au luat lorga Pescariul pînă acum chiria şi el după această prăvălie şi toţi au spus cum că locul iaste al mănăstirii Cernicăi. In aceeaşi perioadă apare în documente un alt evreu, ca având casa şi povama în Mahalaua Stejarului, pe locul unde s-a făcut mai târziu Cişmigiul. Este ştiut că cea mai mare parte din evreii capitalei locuiau aici din vremuri îndepărtate şi că domnia le dădea de obicei locuri acolo ca să-şi facă povernele. Mărturia pe care ne-o aduc documentele citate mai jos atestă pe deplin ceea ce au consemnat cronicarii, precum şi istoricii despre cartierul din Capitală locuit de evrei până la jumătatea secolului trecut.

Astfel, la 1 februarie 1687, Radu logofătul dă o scrisoare cumnaţilor săi Ilie Iufbaşa şi Ilincăi, prin care confirmă că le-a vândut o casă în Bucureşti situată în "...Mahalaua de la Stejar drept lei 16 însă despre livada Domnească pre lîngă lac, însă între Marcu Jidovul şi între Radu Flore, cu grădină cu vie, cu pometul şi cu tot locul din prejurul casii cât s-a fost coprins mat nainte, cu gardurile casii şi casă cu pivniţa şi cu vărzărie ca să-i fie D-lui casă de moşie şi stătătoare în veacul D-lui şi copiilor D-lui câţi D-zeu îi va dărui".Despre aceeaşi casă şi grădină se vorbeşte şi într-un document din 12 martie 1688, când Vodă Şerban Cantacuzino o dăruieşte boierului "Stoian Vel Serdar şi feciorilor lui cîţi D-zeu îi va dărui ca să-i fie lui un loc şi cu casă aici în oraşul Domnii mele în Bucureşti din Mahalaua Stejarului care loc este Domnesc şi casă încă au fost a Radului logofătul, sluga D-ei jupînesii Maricăi logofetesii, unde este şi povarnă lui Marcel Jidovul. Deci neavînd boiarenul Domnii mele casa aicia în (oraşu) fostu-l-a dat D-ei acele case ale Radului logofetul, într-aceia şi Domnia mea încă m-am milostivit şi am dăruit pre boiarenul Domniei mele cu acel loc Domnesc dintr-acea Mahala ce scrie mai sus...".

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunitatea Evreiasca din Bucuresti.doc