Cruciada a patra

La sfarsitul primului mileniu al erei noastre, Europa incearca sa se zmulga din inertia in care a zacut secole de-a randul si sa se elibereze din claustrarea ce si-a impus-o sau i-a fost impusa dupa prabusirea lumii romane.

Regi cu feude putine si cu autoritate pe masura posesiunilor lor-ca Hugo Capet spre exemplu-incep acum acea munca migaloasa si anevoioasa, stropita din plin cu sange, pentru a duce la capat ceea ce istoria va denumi mai tarziu crearea statelor feudale centralizate.

Feudalii trebuie sa tina piept atat regelui, care se straduieste sa le subrezeasca pozitiile, cat si orasele ce se razvratesc pentru a obtine mult ravnita charta de comuna libera. Papa, in numele “pacii Domnului”, limiteaza principala preocupare a nobililor: razboaiele. Obligata sa se supuna poruncilor bisericii nobilimea incearca sa-si omoare timpul liber organizand partide de vanatoare_atat de pagubitoare pentru loturile taranesti, petreceri cavaleresti sau spectacole in cadrul carora trubadurii canta frumusetea femeilor si vitejia cavalerilor.

Cam tot in aceasta vreme apare principiul intitulat “majoratul feudal”, conform caruia domeniul ereditar ramane mostenire primului nascut: ceilalti copii de nobili sunt nevoiti fie sa imbrace haina monahala, fie sa-si puna sabia in slujba cuiva. Din motive lesne de inteles, suveranii Europei si Papa sprijina si binecuvanteaza orice prilej care-i ademeneste pe neastamparatii cavaleri, in cautare de averi si aventuri, dincolo de tarmurile continentului.

Catre sfarsitul primului mileniu papalitatea incepe sustinuta si prelungita ei ofensiva pentru cucerirea suprematiei universale. Primele atacuri sunt indreptate impotriva Imperiului German. Urmatoarele, cunoscute sub numele de cruciade, au ca obiectiv eliberarea “locurilor sfinte” si, eventual, refacerea unitatii lumii crestine. Semnalul cruciadelor a fost dat in anul 1095 la Conciliul de la Clermont de catre Papa Urban al-II-lea, care spunea printre altele: “Pamantul pe care-l locuiti este saracit. Din aceasta cauza el va provoca mari greutati. De aceea va ucideti intre voi. Lasati la o parte dusmania care va slabeste fortele si plecati spre locurile sfinte…Regatele Asiei asteapta sa le cuceriti.” In incheierea alocutiunii sale, papa are grija sa adauge ca “aceasta este vrerea Domnului”.

In acasta epoca, procesul de aservire a taranimii cuprinsese intreaga Europa. Ca urmare, situatia taranilor, cei mai multi dintre ei serbi, devenise de-a dreptul insuportabila.

Chemarea adresata de Papa Europei pentru eliberarea locurilor sfinte trezeste interes in mai toate statele Europei si in toate straturile societatii. La apel au raspuns feudalii mari si mici, animati de dorinta de a se infrupta din fabuloasa bogatie a Orientului, tarani ce viseaza un petec de pamant negrevat de nici o obligatie feudala, suverani aventurieri ca Richard Inima de Leu, sau rosi de vanitate si ambitie ca imparatul Frederic I Barbarosa, unele orase italiene ca Genova, Pisa sau Venetia ce tintesc nu atat la eliberarea Ierusalimului, ci mai ales la cucerirea unor teritorii situate in Asia sau Africa pentru a le transforma in mari antrepozite comerciale. De fapt, cruciadele s-au dovedit a fi veritabile expeditii militare de colonizare, iar efectele lor s-au concretizat atat in cucerirea unor cai comerciale importante din Marea Mediterana, cat si in stabilirea unui contact economic mai strans intre Orient si Occident.

Pentru a intelege mai bine ce anume i-a manat pe cruciati dincolo de granitele Europei se cuvine sa mentionam in mod deosebit si spiritul religios, atat de puternic inradacinat in mentalitatea epocii.

Aceasta stare de profound misticism era permanent intretinuta de papalitate.

Cunoscand toate acestea ne explicam de ce predicarea primei cruciade a starnit un mare rasunet si de ce la ea au participat feudali si tarani intr-un numar impresionant.