Egiptul Antic

Din cele mai vechi timpuri, istoricii au incercat sa lamureasca in ce masura mediul natural exercita o influenta asupra societatii umane. Grecii credeau deja in aceasta influenta. Hippokrates ii aprecia pe locuitorii locurilor inalte drept mari, curajosi si docili, iar pe cei din zonele descoperite si fara apa drept nervosi, uscati si neimblanziti. Noi nu vom merge pana la generalitati atat de indraznete. Cu toate acestea, in Egipt, influenta mediului natural este pregnanta prin multiplele urmari ale actiunii mediului geografic pe care le constatam in tendintele organizarii sale economice si in evolutia sa politica. Civilizatia egipteana isi datoreaza o parte a originalitatii sale faptului ca, geografic, EgiptuI nu este o tara ca celelalte.

Pana cand secolele al XlX-lea si al XX-lea ale erei noastre au ajuns sa modifice profund viata in Valea Nilului prin construirea de baraje din ce in ce mai mari si prin introdu-cerea transporturilor rapide, trei realitati geografice au influentat societatea egipteana: 1) Egiptul este o oaza; 2) El are un climat saharian; 3) El este de aproape zece ori mai mult lung decat larg.

Incepand cu E.-F. Gautier, a devenit un lucru comun sa se afirme ca Egiptul este o oaza (cuvantul insusi este de origine faraonica). Noi vom insista, precizand ca este o oaza sahariana. Nu s-a accentual prea mult asupra masurii in care acest fapt geografic a putut marca civilizatia din Egipt. O oaza nu este doar o pata verde pe o intindere galbena, asa cum ne-au obisnuit atlasurile sa o percepem; ceea ce a creat-o este un ansamblu de conditii fizice si umane atat de strans asociate, incat daca una dintre ele ar lipsi, oaza ar inceta sa existe. In climatul saharian, aceste conditii sunt in numar de trei; pentru a crea aici o oaza este nevoie de apa, de pamant arabil si de munca omeneasca. Apa fara pamant arabil ne ofera doar un put, pamantul arabil fara apa inseamna desertul, apa si pamantuI fara actiunea umana nu inseamna nimic, caci pamantul, chiar daca este bun, are nevoie, intr-o clima secetoasa, de irigatii. Miracolul egiptean, singurul, este acela ca Nilul furnizeaza in acelasi timp apa si pamantul arabil; tot ce mai urmeaza este rezultatul muncii omului. S-a vorbit prea repede si prea usor despre conditiile de viata unice de pe malurile Nilului, uitandu-se ca aceste conditii se datoreaza oamenilor, care le-au creat prin irigatii. Fara indoiala, asa cum se tot repeta de la Herodot incoace, Egiptul este un ,,dar al Nilului", dar inainte de toate este o creatie umana. Astfel, cadrul geografic este, inca de la origini, marcat de om si fara el ar fi fost incomplete, la randul sau, mediul natural a marcat omul; caci oaza, o data creata, devine o forma geografica atat de speciala, incat isi impune amprenta asupra locuitorilor sai.

Sa vedem pentru inceput in ce fel cele trei conditii esentiale mentinerii unei oaze au fost indeplinite in Egipt. Vom analiza apoi influenza exercitata de catre viata din oaza asupra societatii egiptene.

Apa. Viata unei oaze este legata de problema apei. In Egipt, aceasta problema este rezolvata de catre Nil si revarsarile sale. Sistemul complex pe care il constituie Nilul nu este cunoscut decat de putin timp. Este suficient de stiut ca fluviul, care ia nastere din marile lacuri de la ecuator, are din aceasta cauza un regim de ploi ecuatoriale regulate, de-a lungul intregului an. Dar apa care vine din aceste lacuri nu ar ajunge decat in cantitate insuficienta in Egipt, fiind absorbita de evaporarea din bazinul sudanez, daca nu ar fi completata de un aport tropical si in special abisinian. Acesta din urma este determinant, datorita ploilor musonice de pe inaltele platouri ale Abisiniei; el este cel care determina acel fenomen care a impresionat lumea antica: revarsarile Nilului. Din cauza distantei lungi de parcurs, viitura, pornita in mai-iunie de la Tropice, nu ajunge in Egipt decat in iulie; incepand cu aceasta data, ea nu conteneste a se mari datorita apelor din Abisinia (intervalul cel mai abundent in ploi se situa intre iunie si octombrie). Cresterea Nilului este asadar o crestere de vara, lucru primordial intr-o tara sahariana unde maximul de temperatura medie si absoluta se situeaza in lunile iulie si august. Solul Egiptului este deci acoperit de apa in epoca in care soarele ar risca sa usuce vegetatia. In timpul iernii, apele scazute ale fluviului sunt, gratie aportului ecuatorial, suficiente pentru a iriga culturile prin intermediul diferitelor sisteme de distributie, specifice tuturor oazelor.

Pamantul. Nilul nu aduce doar apa. Viitura soseste incarcata cu mal dislocat in special din pamanturile vulcanice ale Abisiniei de Sus. In Egipt, cursul mai lent al fluviului favorizeaza depunerea aluviunilor pe campurile inundate. Malul, completat de humus vegetal, constituie solul atat de fertil al Egiptului, care permite astazi doua sau trei recolte anuale. Se intelege de ce egiptenii, in fata acestei inundatii care le aducea simultan apa si pamant, au facut din ea un zeu, pe Hapi, si i-au compus imnuri de slava. nOnoare tie, Hapi, iesi din pamant si vino pentru a da viata Egiptului; tu, care ascunzi venirea ta in tenebre (egiptenii nu cunosteau unde se afla izvoarele Nilului), suvoi care se intinde peste livezi [...] pentru a da viata tuturor celor carora le este sete. De cum el se ridica, pamantul striga de bucurie, toate burtile se inveselesc, toate spinarile se scutura de ras, toti dintii sfarama.”