Epigrafia

Epigrafia este stiinta auxiliara a istoriei care se ocupa cu studiul (descifrarea si interpretarea) inscriptiilor pe materiale dure: piatra, metal (plumb, bronz, aur, argint), oase, sidef, fildes, lemn, piele, musama, argila, tencuiala, sticla, geme, camee, sigilii, inele (inscriptia de pe veriga inelelor), ponduri (greutati) si chiar pe stânci (cum este, de exemplu, inscriptia lui Darius de la Behistun - localitate aflata azi în Iran), în limbile vorbite odinioara sau mai recente. Ea nu-si limiteaza cercetarea numai la opere cu caracter solemn, cu continut juridic, religios, funerar, arhitectonic, ci studiaza numeroase produse si înscrisuri cum ar fi: cuvinte, litere izolate, semnaturi, nume proprii, formule, marci de fabrica (oficina), nume de unitati militare, scrierile trasate de mâna pe monumente (grafitti). Apographele (copiile de inscriptii din manuscrise vechi) intra si ele în sfera atentiei acestei stiinte, precum si în alcatuirea corpusurilor epigrafice.

,,În mod curent se întelege prin epigrafie acea ramura a cercetarilor istorice al carei obiect în constituie studiul inscriptiilor grecesti si latine…. În realitate, acceptia termenului este mai larga si la ora actuala se vorbeste de o epigrafie egipteana, sumeriana, hittita, etrusca, punica, miceniana etc.

Sunt socotite inscriptii tot ceea ce este scris prin procedee ca: sapat, desenat, pictat, incizat, brodat sau cusut.

Inscriptia este un document primar si un martor direct la evenimente. Ne parvine fara intermediar, spre deosebire de operele istorice ale antichitatii transmise prin manuscrise recopiate de-a lungul secolelor. Prin permanentele descoperiri de inscriptii, epigrafia împrospateaza neîncetat câmpul de cercetare istorica.

Epigrafele ,,reprezinta cele mai elocvente si obiective documente /.../ nu numai prin faptul ca relativ numeroaselor inscriptii variate constituie unicate, piese exclusive, singulare, de caracter general sau local, dar si fiindca înscrisurile, oricât de scurte si ,,laconice… ar fi sau ar parea sa fie, ,,vorbesc… despre autorii si mediul lor social-economic într-un mod mult mai circumstantial, explicit, si mai direct decât alte izvoare, evident mai mult decât cele nescrise…. Scopul inscriptiei este acela ca anumite fapte care au fost socotite importante sa fie facute cunoscute atât contemporanilor, cât si celor care vor urma.

Numele acestei discipline auxiliare a istoriei provine de la cuvintele grecesti epi = deasupra, pe; grapho = a scrie, a grava, a desena; graphein = scriere.

Istoria epigrafiei este foarte veche. Chiar Herodot (484-428 î.Hr.) a folosit inscriptiile templelor ca izvoare istorice pentru alcatuirea operei sale. El a fost urmat de cercetarea izvoarelor epigrafice si arheologice de o serie de istorici greci si romani.

În perioada medievala preocuparile au continuat, remarcându-se în secolul al XVI-lea Conrad Peutinger (1465-1547) si Martin Smet. Acestia nu au depasit faza recunoasterii inscriptiilor ca izvor istoric si folosirea lor ca atare.

Ca stiinta auxiliara a istoriei, epigrafia s-a constituit abia la începutul secolului al XIX-lea. August Boekh (1785-1867) si Th. Mommsen (1817-1903) sunt considerati fondatorii ei. Înca din anul 1827, în studiile sale, A. Boekh arata scopul si necesitatea publicarii corpusurilor de inscriptii grecesti. Tot el a definit epigrafia drept ,,arta monumentelor literare care sunt scrise pe material durabil ca lemnul sau piatra….

De remarcat ca la initiativa lui August Boekh, Th. Mommsen si Ulrich von Wilamowitz-Moellendorff s-a început adunarea, studierea si publicarea inscriptiilor antice. Astfel, din anul 1828 au început sa apara volumele Corpus Inscriptionum Graecarum, înlocuit foarte curând cu colectia Inscriptiones graecae. (Editate de Academia din Berlin).

Înca din 1847, eruditul istoric german Th. Mommsen a initiat, mai întâi sub forma de proiect, o lucrare istorica monumentala: Corpus Inscriptionum Latinarum. Dupa un deceniu de demersuri staruitoare, Academia din Berlin a acceptat acest Corpus de izvoare si el va fi realizat si editat de savantul german dupa câteva decenii de munca asidua. În cadrul sferei sale de cercetare s-a situat si teritoriul Daciei romane, mai exact Transilvania, fiind preocupat mai întâi sa cerceteze lucrarile de specialitate, publicatiile si colectiile de texte epigrafice transilvanene. Dupa aceasta etapa Mommsen a fost interesat sa cunoasca la fata locului - de visu - inscriptiile latine din Transilvania, pregatindu-si cu minutiozitate (timp de 2 luni) calatoria sa în Transilvania. În acest scop a consultat pentru a doua oara lucrarea lui I. F. Neigebaur, Alterthümer und Inscripten in Siebenbürgen, - 1848. Apoi si-a întocmit fise si note care sa-l ajute la verificarea la fata locului (in situ) a inscriptiilor romane publicate de Neigebaur.

S-a interesat la Berlin si Viena si despre alti cercetatori transilvaneni cu care putea colabora când va ajunge la fata locului si i-a fost recomandat G. D. Teutsch, cunoscut în cercurile stiintifice germane din perioada când îsi facea studiile la Berlin (1837-1839). Cu acest mare istoric transilvanean Th. Mommsen a întretinut timp de 10 ani (1856-1866) o interesanta corespondenta stiintifica. Tot prin intermediul sau va intra în contact cu o serie de arheologi, istorici, colectionari si anticari din Transilvania (arheologul Michael Johann Ackner, colectionarii Adam Varádi, Fr. Müller, Albert Bielts, Ludwig Reisenberger, Timotei Cipariu si altii).