Europa feudală

- Viata pe mosia feudala. Au existat diferite grade de servitute. Unii iobagi lucrau pe pamânturile stapânului si erau atasati de casa acestuia. De multe ori chiar si mosierul era vasalul unui feudal mai mare, de la care primise pamânt si protectie.

În ciuda atacurilor brutale din exterior, la începutul secolului al XI-lea Europa lua nastere si feudalismul devenea sistemul social dominant.

Evul mediu este un termen general folosit pentru a se referi la istoria Europei între anii 1000 si 1500 e.n. Aceasta perioada este o epoca determinanta în dezvoltarea culturii si societatii europene. La început, Europa Centrala si de Vest erau pe cale de a iesi din luptele crâncene duse cu intrusii externi si interni. Însa spre sfârsitul acestei perioade, dupa mai multe declinuri si perioade de dezvoltare, de multe ori chiar prin utilizarea energiei barbarilor ostili, si-a început expansiunea politica si culturala o Europa mai mare si mai dinamica, în urma careia si restul lumii a trecut prin schimbari definitive.

Europa a dus mult timp lipsa de resurse naturale utilizabile, iar reteaua rudimentara de comunicatii abia putea lega localitatile mici si împrastiate. Comertul era slab dezvoltat, iar majoritatea comunitatilor erau autarhice: atât alimentele cât si uneltele si le confectionau singuri. Comertul se baza pe troc în loc de bani. În cazul unor recolte proaste, supravietuirea unor comunitati sau a unor indivizi era în primejdie si erau expuse atacurilor hoardelor nomade, cum erau vikingii. Astfel era necesara o protectie mai buna a comunitatilor dar de multe ori chiar si puterea centrala era destul de slaba, si întotdeauna prea departe pentru a intervenii în caz de urgenta.

- Stratul cel mai sarac era iobagimea. Acestia erau tarani si locuiau pe la marginile satelor având gospodarii de circa 1-1,5 hectare.

SISTEMUL FEUDAL

Toti acesti factori au hotarât în mare parte structura societatii europene înaintea erei feudale clasice. Epocile urmatoare au numit rezultatul acestui proces feudalism, dar nu a fost nimic sistematic în formarea lui. Individul în cautarea securitatii a cerut protectie de la un lider local, acceptând rolul de supus al acestuia.

Relatia feudala în Evul Mediu însemna o interdependenta personala. Feudalul se angaja sa-si apere vasalul, în schimb vasalul jura fidelitate feudalului. Acesta din urma îsi câstiga astfel adepti, dar spre asi asigura propri-ai securitate, el devenea vasalul unui feudal si mai mare. In vârful ierarhiei de putere formate din feudali si vasali, se situa regele ca feudalul suprem, pentru care cei mai însemnati feudali depuneau juramânt de loialitate (fidelitate). O caracteristica a orânduirii feudale era aceasta relatie de supra- si subordonare. Se corela cu doua concepte de importanta majora din acea vreme: proprietatea asupra pamântului si serviciul militar. Pentru suveranitate si alte angajamente luate, feudalul primea o danie de pamânt. Aceasta era numita feudum, de unde provine si termenul de feudalism.