Există Oare o Nouă Ordine Mondială Guvernată de ONU

1. Introducere

Concepte despre necesitatea unui Stat Global condus de un Guvern Global au apărut din antichitate, începînd cu intenţiile romanilor de a stabili un stat universal, condus de la Roma. Ideile utopice universaliste au fost abordate şi propuse de numeroşi filozofi clasici, precum Kant, care vorbea despre “pacea perpetuă”.

Fără a discrimina în bază de formă şi fond, putem spune că toate teoriile, fie că puneau accentul pe pace, pe democraţie sau prosperitate universală, aveau ca scop final instaurarea unei noi ordini mondiale conduse de un singur guvern universal.

Pînă nu demult aceste idei nu au avut sorţi de izbîndă. În secolul al XIX-lea domina principiul nationalităţilor, iar după cel de-al II-lea Război Mondial – cel al dreptului popoarelor la autodeterminare. Ca rezultat avem o omenire nici pe departe integră, ci una foarte pestriţă şi fărîmiţată.

Legile realismului politic şi-au demostrat veridicitatea. Naţionalitatea era, la fel cum şi ramîne în prezent, criteriul determinant al statalităţii. Statul ramîne să joace rolul decisiv în relaţiile internaţionale. Relaţiile internaţionale sunt anarhice şi nu ierarhice. Iar lupta pentru putere şi influenţă este cea care conduce statele în politica lor externă şi determină interesele naţionale ale acestora.

Totuşi, în ultima jumătate de secol, paralel cu procesele de decolonizare, apar procese integraţioniste. Comunităţile Europene erau un exemplu elocvent. Plus la aceasta apariţia ONU, organizaţie succesoare a Ligii Naţiunilor, care la rîndul său a fost un fiasco.

Marile puteri, în frunte cu Roosevelt, Stalin şi Churchill au înţeles necesitatea creării unei astfel de organizaţii globale, în condiţiile unei lumi istovite de război. Chiar dacă ONU era văzută de aceştia drept un mecanism represiv şi de control global, scopurile declarate a creării acesteia erau mult mai elevate. Cît face doar “păstrarea păcii globale” şi “prevenirea oricăror conflicte armate”. În condiţiile Războiului Rece ONU a devenit un for de confruntare între SUA şi URSS, şi nu mai servea idealurilor stabilite la început. Deseori ONU era organul care justifica numeroasele invazii ale SUA în state terţe, ascunzîndu-se după lozinci pacifiste.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice şi apariţia aşa-numitei lumi “unipolare”, statele au început să mizeze tot mai mult pe ONU, cautînd dreptatea. Însă SUA au făcut tot mai mult abuz, refuzînd să respecte anumite rezoluţii ale Consiliului de Securitate. Invazia în Irak este unul dintre cele mai urate exemple în acest sens.

Situaţia internaţională este în continuă schimbare. Rusia începe să-şi recapete statutul de putere globală. Aşa-numita “Axă a răului” le dă tot mai mare bătaie de cap americanilor. Iar insuccesele coaliţiilor în Irak şi Afganistan fac ca comunitatea internaţională să inţeleagă importanţa cooperării şi dialogului politic bazat pe dreptul internaţional.

În această lucrare autorul argumentează existenţa unor structuri internaţionale, care în contextul proceselor de globalizare stabilesc reguli de joc universale şi domină propriu-zis scenariile ce au loc conform jocului. Aici atribuim în primul rînd Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional (afiliate ONU). Iar organele specializate ale ONU precum UNICEF, UNESCO, UNDP, UNHCR, etc., fac ca prezenţa acestei organizaţii globale să fie fie sesizată pe întregul glob. Şi chiar dacă multe din rezoluţiile ONU nu sunt respectate, faptul că statele şi-au cedat o parte din suveranitate acestei organizaţii, este un pas înainte.

Astfel există temeiuri forte care ne lasă să afirmăm că în prezent există o Nouă Ordine Mondială guvernată de ONU. Ne rămîne doar să vedem cît de adînc a penetrat această ordine viaţa statelor de zi cu zi.

2. ONU: structura, istoria apariţiei şi activitatea. Eşecul Ligii Naţiunilor.

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are 192 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York.

Structură:

• În Adunarea Generală, există reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare stat are drepturi egale de vot. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.

• Consiliul de Securitate: 15 membri, din care 5 permanenţi (China, Rusia, Franţa, Regatul Unit şi SUA), şi restul aleşi pentru un mandat de doi ani. În fiecare an sunt aleşi cinci noi membri. Deciziile importante ale Consiliului de Securitate trebuie să fie votate de 9 membri, dintre toţi aceşti membri, în principal aici se vorbeşte de dreptul de Veto.

• Consiliului Economic şi Social îi sunt subordonate multe din organizaţiile speciale.

• Consiliul de Tutelă şi-a suspendat momentan activitatea.

• Curtea Internaţională de Justiţie decide dispute internaţionale (se află la Haga).

• Secretariatul Naţiunilor Unite: cea mai mare funcţie administrativă este cea de Secretar General al ONU