Geto-dacii în izvoarele scrise antice

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 2232
Mărime: 16.41KB (arhivat)
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: ADRIAN HUSAR

Extras din referat

Numerosi scriitori antici, greci sau latini, au facut consemnari despre geto-daci, dedicându-le chiar opere întregi. Împrejurarile timpului au facut ca pretioase marturii scrise despre cea mai cunoscuta ramura din marea familie traca, ramura de nord, geto-dacii, sa nu se pastreze pâna în zilele noastre. Totusi însemnarile ramase cuprind un registru variat referitor la viata materiala, spirituala si de stat a acestora.

Autorii greci îi mentionau, de obicei, sub numele de geti pe locuitorii din regiunea Dunarii Inferioare, respectiv din Muntenia ,Dobrogea sau Moldova. În scrierile latine sunt mentionati cu numele de daci cei care locuiau în zona intracarpatica , în Transilvania si Banat1). Pe meleagurile noastre au ajuns mai întâi grecii dinspre sud si sud-est, care i-au întâlnit mai întâi pe geti si în izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii au venit mai târziu în contact cu dacii, mai ales cei dinspre apus, si scriitorii latini folosesc cu predilectie aceasta denumire.2)

Sub oricare din aceste denumiri autorii antici aveau în vedere aceeasi comunitate etnica, între daci si geti existând doar o delimitare geografica. De aceea, când ne referim la locuitorii spatiului carpato-danubiano-pontic în perioda antica îi avem în vedere pe geti sau daci ori, în termeni moderni geto-daci sau daco-geti.

Primele informatii scrise ne sunt oferite de un logograf din Milet, Hecateu. Ca geograf si istoric, a scris printre alte lucrari si Înconjurul pamântului, din care nu s-au pastrat decât fragmente. Într-unul din aceste fragmente gasim consemnate doua triburi, crobyzii si trizii (sau tirizii), care locuiau în sudul Dobrogei de astazi.3) Izvoarele mai târzii pomenesc si ele aceste triburi ca facând parte din neamul getilor, asa încât, prin opera lui Hecateu, getii îsi fac aparitia în istoria scrisa a omenirii.4)

Herodot în Istorii, nazuind sa dea o veritabila istorie universala pentru vremea lui, închina si getilor mai mult decât câteva cuvinte.5) Povestind campania regelui Darius din 514 î.e.n. împotriva scitilor de la nordul Marii Negre, Herodot spune urmatoarele: „ Înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geti , care se cred nemuritori. Caci tracii, locuitorii din Salmydessos si cei care ocupa tinutul asezat mai sus de orasele Apolonia si Mesembria – pe nume scirmiazi si nipseeni – s-au predat lui Darius fara lupta. Getii, însa, fiindca s-au purtat nechibzuit, au fost îndata înrobiti, macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci.”6) Herodot rezolva astfel trei probleme referitoare la geti: teritoriul ocupat (înainte de Dunare), religia ( se cred nemuritori) si apartenenta etnica la neamul tracilor. Tot Herodot ne spune ca numele apelor din Câmpia Munteana, ca Naparis, Argesis, Buzaeus si Seretus sunt tracice, iar între Carpati si Dunare, nu e loc pentru alti traci decât pentru geti, care locuiau pe malul drept pâna la varsarea în mare, si care locuiau sub numele de carpi în Moldova de miazazi.7)

Herodot este primul care ne ofera cele mai complete si ample informatii despre religia lor, pastrate pâna astazi. În cartea a IV-a din Istorii reda ceea ce i-au povestit grecii de pe tarmurile Helespontului si ale Pontului Euxin. Conform acestora Zalmoxis a fost un muritor, rob al lui Pytagora în Samos. Dupa ce a fost eliberat, si-a strâns bogatii, s-a întors in patria sa, unde prin mijloace înselatoare 8) a reusit sa insufle noua credinta tracilor „ nevoiasi si saraci cu duhul” ( IV, 95). El pune sa i se construiasca o casa în care „ îi primea si îi punea sa benchetuiasca pe fruntasii tarii, învatându-i ca nici el, nici oaspetii sai si nici unul dintre urmasii acestora nu vor muri, ei vor merge într-un anume loc unde vor trai pururi si vor avea parte de toate bunatatile.” (IV, 95) 9) Dupa un timp Zalmoxis a coborât în locuinta subpamânteana, unde a stat trei ani, timp în care getii, crezându-l mort, l-au jelit, iar în al patrulea an a aparut, demonstrând ca învatatura sa este adevarata. Referiri ample face Herodot si la practicarea cultului de catre getii care se credeau nemuritori : o data la cinci ani ei trimit un sol la Zalmoxis pe care, dupa ce îi împartasesc nevoile lor, apucându-l de mâini si de piciore, îl arunca în trei sulite. Daca solul moare imediat, înseamna ca zeul le accepta cererile, în caz contrar solul este considerat un ticalos, dupa aceea fiind trimis un alt sol „ caruia îi dau însarcinari înca fiind în viata ” (IV, 94). De asemenea, este prezentat si ritualul gonirii tunetelor si fulgerelor, deoarece ei cred ca nu exista alt zeu în afara de al lor. În finalul relatarii sale Herodot mentioneaza ca ar fi trait mult înainte de Pytagora, însa acesta nu e acceptat de grecii care nu puteau admite ca o asemenea învatatura sa apartina „ barbarilor”. 10)

Parintele istoriei nu este însa primul autor care vorbeste despre getii care locuiau între Muntii Balcani, Dunare si Marea Neagra.11) Dramaturgul atenian Sofocle,într-un fragment din tragedia Triptoleum vorbeste despre „ Charnabon, care în timpurile de fata domneste peste geti”.12) Este vorba probabil despre getii care locuiau în partea de sud a Dunarii.13)

Preview document

Geto-dacii în izvoarele scrise antice - Pagina 1
Geto-dacii în izvoarele scrise antice - Pagina 2
Geto-dacii în izvoarele scrise antice - Pagina 3
Geto-dacii în izvoarele scrise antice - Pagina 4
Geto-dacii în izvoarele scrise antice - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Geto-Dacii in Izvoarele Scrise Antice.doc

Alții au mai descărcat și

Istorie

- Sec V î.Hr. Herodot- istoricul grec- menționa TRACII- “sunt cei mai numerosi, după neamul inzilor”; GETO-DACII- “sunt cei mai viteji si mai...

Dinastia Tudorilor

In secolul XVI un rege sarac ar fi însemnat un rege slab, un rege fara putere asupra parlamentului si nobilimii. Henric al -VII-lea este primul...

Despre Democrațiile Particulare

Are o însemnatate simbolica faptul ca Journal of Democracy – forul numarul unu al teoriei tranzitiei democratice – publica în primul sau numar pe...

Regatul Dac

Regatul dac Cunoaste trei etape de dezvoltare: -Burebista -de la Burebista la Decebal -Decebal Burebista (82-44 î.Hr.) Cel mai puternic si...

Caracterizare generală a epocii elenistice

Termenul elenistic a fost folosit mai intai pentru a desemna limba greaca, pentru ca in secolul al XIX-lea termenul sa desemneze perioada istorica...

Istoria Geto-Dacilor

Capitolul 1. - ScurtÎ incursiune în lumea geto-dacilor. 1.1. Istoria geto-dacilor Geto-dacii de neam tracic fac parte, neîndoielnic, din marea...

Te-ar putea interesa și

Daco-geții

Introducere Etimologic, termenul ''civilizatie'' deriva din latina clasica unde adjectivul civilis si substantivul civilitas desemneaza calitatile...

Civilizația și cultura traco-geto-dacilor

1. Civilizatia tracica pe teritoriul Daciei In ultimele doua milenii ale erei precrestine,viata sociabila si spirituala a locuitorilor spatiului...

Dacia în context central și est-european - secolele IV i.e.n. - II i.e.n

1. Geto-dacii în lumina izvoarelor literare antice În perioada de trecere spre epoca bronzului a avut loc procesul de indo-europenizare a...

Istoria administrativă și economică a geto-dacilor

Pamântul românesc este unul din cele mai frumoase si mai bogate din întreaga lume. Întotdeauna a fost o legatura între istoria unui popor si...

Istoria dreptului românesc

Geto-dacii fac parte din neamul etnic al tracilor, despre care Herodot spunea că este „cel mai numeros după acela al inzilor”. Tracii au pătruns pe...

Istoria Limbii Române

I. Obiectul Istoriei limbii române Istoria limbii române sau Gramatica istorică, cum era numită altădată această disciplină filologiecă...

Istoria statului și dreptului

CAP. I. - STATUL SI DREPTUL GETO-DAC (sec. I î. Hr. – sec. I d. Hr.) 1. Formarea societatii umane în spatiul carpato-danubian-pontic; aspecte...

Istoria Geto-Dacilor

Capitolul 1. - ScurtÎ incursiune în lumea geto-dacilor. 1.1. Istoria geto-dacilor Geto-dacii de neam tracic fac parte, neîndoielnic, din marea...

Ai nevoie de altceva?