Stiințele, arta și cultura în Grecia Antică

ARTA DRAMATICA

Arta dramatica provenita din Grecia clasica, a inceput sa fie cunoscuta in secolul VI i.Hr., statul organizand anual festivaluri de arta dramatica in cinstea lui Dionysos. In fiecare an era acordat un premiu pentru cea mai buna tetralogie compusa dintr-o serie de trei tragedii inrudite si o satira. Piesa de satira, care avea ca subiect intamplari satirice legate de zei sau eroi, asigura o nota comica dupa sobrietatea piesei dramatice.

Tragediile, considerate din acel moment, superioare celorlalte forme de drama, si-au gasit teme din mituri si istorie. Acompaniate in timpul reprezentatiei, de un cor, tragediile si-au impus trasaturile principale spre suferinta si adesea spre moivul mortii, asfel ca au putut produce patrunderea intr-o stare superioara, deasupra intelegerii umane obisnuite. Singura trilogie integrala, transmisa nealterata peste timp, a fost "Oresteia" (458i.Hr.) scrisa de Eschil, care spune povestea lui Agamemnon, comandantul armatelor grecesti in razboiul troian, a sotiei sale Clitemnestra si a copiilor Electra si Oreste.

Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori de arta dramatica greaca a fost Sofocle, care a castigat premiile de la festivalul de drama, de aproape 20 de ori. Opera sa "Oedipus Tirannus" (430? i.Hr.) este considerata cea mai mare tragedie greceasca. Numarul redus de personaje, concentrarea actiunii intr-o perioada scurta de timp, dezvaluirea graduala a unor evenimente din trecut si nota de sobrietate au constituit un model pentru dramaturgii ce au urmat.

Singura opera satirica integrala este "Ciclopii" (425 i. Hr.) scrisa de Euripide, al treilea mare autor dramatic din Grecia antica. In vremea sa Euripide, care a descris adesea miturile traditionale intr-o maniera neconventionala, si chiar ireverentioasa, a fost ami putin respectat decat Eschil sau Sofocle, dar mai tarziu opera sa si-a castigat popularitatea. Opera sa "Medeea" (431 i.Hr.) este una dintre cele mai cunoscute tragedii grecesti.

Comedia a fost introdusa la festivalurile anuale de drama la cinzeci de ani de la inceperea concursurilor anuale de tragedie.

Singurele comedii care s-au transmis pana in zilele noastre sunt scrise de Aristofan in sec. V i.Hr. Aceste opere sunt cunoscute azi ca vechi comedii si sunt printre cele mai complexe piese scrise vreodata. Aceste comedii au subiecte foarte variate si include farsa, abilitatea dialogului, spectacolul vizual, poezia lirica eleganta, cantece, satira, atacuri al persoana si comentarii politice si sociale.

Astfel de subiecte regasim : razboiul si pacea in "Lysystrata" (411 i. Hr.), educatia in "Nephelai" (Norii -; 423 i. Hr.), rivalitatea literara in "Batrachoi" ( Broastele -; 405 i. Hr.). Dar structura acestor piese armane mereu constanta. In prolog este propusa si dezbatuta o idee nepotrivita pentru imbunatatirea societatii, apoi dupa un interludiu, asigurat de cor, aceasta idee este testata printr-o serie de scene comice, culminand cu scena finala care reconciliaza toate fortele aflate in contradictie si promite celebrarea unei

MATEMATICA

Grecii au adoptat elemente de matematica atat de la babilonieni, cat si de la egipteni. In orice caz, elementul nou in matematica greaca a fost inventarea unei matematici abstracte, bazata pe o structura logica de definitii, axiome si demonstratii. Potrivit cronicilor grecesti de mai tarziu, aceasta dezvoltare a inceput in sec.VI i.Hr. prin Thales din Milet si prin Pitagora din Samos, ultimul fiind un conducator religios care predica importanta studierii numerelor in scopul intelegerii lumii inconjuratoare.Unii dintre discipolii sai au facut descoperiri importante despre teoria numerelor si geometrie, toate fiind atribuite lui Pitagora.

In sec.V i.Hr. doi dintre cei mai mari cunoscatori ai geometriei au fost Democrit din Abdera, care a descoperit formula corecta a volumului unei piramide si Hipocrate din Chios, care a descoperit faptul ca aria figurilor geometrice concave rezulta din intersectia arcelor de cerc este egala cu aria unor anumite triunghiuri. Aceasta descoperire legata de faimoasa problema a quadraturii cercului -; construirea unui patrat de arie egala cu cea a unui cerc dat. Aceste probleme au fost rezolvate printr-o varietate de cai, toate implicand instrumente mult mai complicate decat o rigla si un compas.In orice caz pana in sec. XIX e.n., nu s-a dovedit ca problemele mentionate nu s-ar fi putut rezolva utilizand doar aceste instrumente elementare.

Spre sfarsitul sec. V i.Hr., un matematician necunoscut a descoperit ca nici o unitate de masurare a lungimii nu ar putea masura exact atat latura cat si diagonala unui patrat, adica nu exista un raport a doua numere naturale care sa defineasca raportul ceor doua lungimi; Aceasta era urmarea faptului ca grecii utilizau in acea perioada numai numerele naturale pozitive.

Ca o consecinta a teoriei arelatiilori? bazate pe numere, a lui Pitagora, a fost introdusa o noua teorie, cea a numerelor irationale. Aceasta trecere a fost facuta de matematicianul Eudoxus din Cnidus, ale carui solutii pot fi gasite in lucrarea "Elemente" a lui Euclid. Acesta a descoperit de asemenea, metoda de demonstrare a teoremelor despre arii si volume prin aproximari succesive. Euclid a fost atat matematician, cat si dascal, lucrand la faimosul muzeu din Alexandria; el a scris de asemenea despre optica, astronomie si muzica.

Cele treisprezece volume din care este formata opera "Elemente" contin marea parte a cunostintelor matematice elementare aprofundate pana in sec. IV i.Hr.

Secolul ce a urmat dupa Euclid, a fost marcat de geniul matematic, reprezentat prin lucrarile lui Arhimede din Siracusa si ale unui contemporan al sau, Apolonius din Perga. Arhimede a utilizat o metoda de cercetare, bazata pe evaluarea teoretica a figurilor infinitesimale, pentru a determina ariile si volumele figurilor generate de sectiunile conice.