Logică juridică -

Ideea de juridic conoteaza lege, norma, regula, instructiune s.a.m.d. Ideea de logica conoteaza aceleasi elemente, cu dubla precizare ca, pe de o parte, în primul caz avem de-a face cu un proces istoric de autoreglare a societatii omenesti, în al doilea caz cu un proces relativ anistoric de autoreglare a ratiunii în demersurile ei.

Pe de alta parte, si în primul si în al doilea caz se remarca cel putin doua niveluri: cel teoretico-descriptiv si cel prescriptiv-normativ.

În logica este binecunoscuta dihotomia, sau, mai bine zis, tandemul organon-canon. Se poate face aici o fructuoasa analogie cu ceea ce se discuta în filosofia stiintei si epistemologie cu privire la raportul descriptiv-prescriptiv.

Analizând supralicitarea opozitiei dintre orientarea prescriptivista si cea descriptivista de catre K..R. Popper, - în teoria cunoasterii stiintifice  Mircea Flonta, într-o discutie cu Adrian Miroiu, face o serie de observatii interesante. Daca, în loc de cunoastere stiintifica, vom citi cunoastere juridica, atunci cred ca voi fi mai bine înteles.

Distinctia dintre orientarea prescriptivista si cea descriptivista (în viziunea popperiana) este distinctia dintre teorii care îsi propun sa schiteze un model ideal al cunoasterii stiintifice, sa formuleze pe baza acestui model criterii ale excelentei stiintifice, si teorii al caror nucleu îl constituie generalizari descriptive desprinse prin studiul istoric al stiintei si al practicii stiintifice actuale.

Exista doua sensuri sensibil diferite ale sintagmei model ideal al cunoasterii: rezultatul activitatii de idealizare, purificare si simplificare pe care o realizeaza teoreticianul, respectiv, modelul în sensul ca telul suprem al cunoasterii stiintifice va fi stabilit printr-o decizie libera a filosofului.

În acest context, se poate vorbi de o opozitie prescriptivism-descriptivism într-o varianta slaba, pentru primul caz, si de o opozitie prescriptivism-descriptivism într-o varianta mai tare , pentru al doilea caz.

Analogia este, acum, mult mai evidenta, de o opozitie în varianta mai tare este vorba în cazul logicii (în genere); de o opozitie în varianta slaba este vorba în cazul logicii juridice.

Pentru domeniul juridic trebuie deci sa plecam de la adevarul axiomatic ca Un om rational îsi va însusi anumite norme, fie ele norme morale, norme tehnice sau norme ale cercetarii stiintifice, daca si numai atunci când:

- se va putea arata ca aceste norme sunt subordonate înfaptuirii unui scop pe care el îl va recunoaste drept legitim si dezirabil;

- se va putea arata ca ele stabilesc caile cele mai potrivite si eficiente de actiune pentru realizarea acestui scop .

Nu se poate vorbi de un istoric efectiv al logicii juridice, dar preocupari în acest sens au existat începând cu antichitatea.

P. Bieltz si D. Gheorghiu fac o succinta sistematizare a acestei evolutii  sa o numim preistorie.

La Aristotel:

- descoperirea si înlaturarea sau respingerea erorilor de argumentare;

- un început de studiu logic al întrebarilor.

Începând cu secolul XVI (studiul logic al unor activitati juridice fundamentale):

- cercetarea regulilor implicate în interpretarea normelor de drept în instanta;

- analiza argumentelor legale.

Începând mai ales cu secolul XVIII  secolul Luminilor:

- inventarierea si descrierea criteriilor si exigentelor logice în evaluarea probelor sau dovezilor aduse în instanta;

- analiza metodelor si strategiilor logice utilizate de instantele judecatoresti;

- fundamentarea logica a hotarârilor si sanctiunilor date de instantele de judecata, în sensul justificarii lor rationale;

- critica dreptului, a institutiilor juridice (implicit a celor politice) din perspectiva cerintelor logicii si moralei .